Pe urmele dacilor II, KAYLAND

Am revenit printre bogății din patrimoniul cultural imaterial al umanității… în culorile toamnei. Plaiurile noastre mioritice ascund o mulțime de comori, majoritatea fiind ușor de găsit. Au fost vizate acum cetățile dacice și transhumanța în Carpați, ambele regăsindu-se în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

În tura din 2023 am avut o mai mare concetrare de cetăți dacice și castre romane de mars. Acum am avut în program cetatea dacică de la Căpâlna și două dintre rutele de transhumanță din România recunoscute în patrimoniul UNESCO: Mărginimea Sibiului și Mărginimea Sebeșului. Să le luam pe rând.

Cetatea dacică de la Căpâlna este amplasată pe Valea Sebeșului, deasupra localității Capâlna, pe Dealul Cetății la circa 610 m altitudine. Rolul strategic al cetătii de la Căpâlna era acela de a împiedica pătrunderea trupelor străine în Dacia intracarpatică, pe drumul ce venea de la sud de Carpati. Făcea parte din sistemul defensiv format din cele 6 cetăți construite în jurul capitalei Sarmizegetusa Regia, împreună cu Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie și Bănița.

Locația cetății avea o bună poziționare strategică, înconjurată de pante abrupte, singura cale de acces fiind șaua dispre sud-vest. Culmea a fost amenajată în mai multe terase pentru a putea fi utilă fortificației. Sistemul de fortificare încă vizibil și acum, este reprezentat de un șanț, două valuri cu câte un șanț interior, un zid de incintă și un turn-locuință.

Transhumanța este al zecelea element al patrimoniului imaterial înscris pe lista UNESCO în Romania din decembrie 2023. Este definită ca mișcarea sezonieră a oamenilor, animalelor (vite, oi) și a laptelului între vale și munte, între iernat și vărat. Tradiția transhumanței este veche, de mii de ani, este o practică încă din timpul Imperiului Roman și din Evul Mediu, fiind întâlnita în numeroase țări care au regiuni montane.

Rutele de transhumanță din Romania trecute în patrimoniul UNESCO sunt localizate în următoarele regiuni: Mușcel, Bran-Moeciu, Mărginimea Sibiului, Covasna, Sacele-Brasov, Mărginimea Sebeșului, Vrancea, Ținutul momârlanilor din Depresiunea Petroșani, Depresiunea 2 Hațeg și Sângeorz Bai în zona Munților Rodnei.

Transhumanța în sine a constituit în timp un fenomen de existență cu numeroase implicații în viața oamenilor, stând la baza formării civilizației în Carpați. În prezent este pe cale de dispariție, fenomenul fiind mult diminuat, dispar marile rute ale oilor. Existau rute care ajungeu până la câteva sute de Km lungime. Principalele rute regionale din Romania înregistrau un trafic de sute de mii de oi anual în trecut, în prezent regăsindu-se doar cateva zeci de mii pe principalele rute de la noi.

Tura a fost planificată pe o durată de patru zile, cu pornire din Căpâlna. Primul obiectiv era cetatea dacică apoi două dintre rutele de transhumanța din regiune, aflate de pe lista UNESCO, situate de o parte și alta a Văii Sebeșului, Marginimea Sebeșului în M-ții Șureanu și Mărginimea Sibiului în M-ții Cindrel.  

Ziua 1, joi:

Înainte de ora 8:00 ajungem în Căpâlna, din Cluj fiind mai puțin de două ore de mers. De îndată ce începem să avansăm cu mașinile pe Valea Sebeșului suntem plăcut surprinși de explozia culorilor. Am fost inspirați, culorile erau la apogeu în weekend-ul care făcea trecerea în ultima lună de toamnă.

Aveam bagaje mari în care erau toate cele necesare pentru patru zile, inclusiv corturile care urmau să fie montate pe culmile munților. Cum facem primii pași pe urmele dacilor începeau să apară și primele surprize, intrăm prin grădini și livezi colorate duși de marcajele turistice, pomii încă își mai păstrau roadele. Gustăm câteva mere și pere bine coapte aflate lângă potecă. Da marcajele, știam de marcajul CR care ducea din Căpâlna până la Cetatea Căpâlna însa lângă ea era și un marcaj TA, ambele par proaspete. Dealul Cetății este poziționat pe malul stâng al râului Sebeș, între valea Gărgălăului și pârâul Râpii. Pantele dealului sunt abrupte și împădurite. Drumul antic urcă pe panta dinspre pârâul Râpii, cotind apoi spre cetate. Ajungem destul de rapid în șaua cetății, până acolo fiind maxim 2 Km. Vizităm ruinele cetății, șanțurile încă bine conturate, facem câteva poze apoi admirăm panorama ce se deschidea asupra văii Sebeșului, a culmilor din Cindrel și Dealul Varulului pe care aveam să revenim duminică. De la cetate mă așteptam să urcăm spre culme căutând vechiul drum antic care urca spre Dealul Sinistrelor. Surpriza face ca acel nou marcaj TA întâlnit să ne calauzească direct în culme, atat pe drum cât și pe scurtături, pe poteci. Urca prin apropierea track-ului din planificare. Am ieșit în șaua dintre Dealul Cercului și Dealul Cacului, loc în care întâlnim vechiul marcaj TA care urcă din Săsciori până în Poarta Raiului. De aici ținem culmea, mergem “pe marcaj”, Dealul Cacului, Dealul Stroe, Dealul Ciorii, trecem de Vf. Muncelul Mic și ajungem La Cărări. Era o inșiruire de culmi blânde pe care dominau mestecenii frumos colorați, era vremea mestecenilor. Printre ei o mulțime de vechi sălașe ale mărginenilor plus construcții mai noi avâd scop principal cel de agrement. O bună parte a stânelor mărginenilor păreau părăsite, doar la o parte dintre ele văzând a fi urme din sezonul actual. Sezonul era încheiat, animalele coborâseră deja în văi, prin satele din apropiere. Avem noroc să mai găsim pe munte pe Ion Luca (zis Ionel de La Cărări), acesta avea o ferma de vaci și un mic magazin sătesc situat în rascrucea de referința din drumul de transhumanță prin mărginimea Sebeșului. Aici se intalneau drumurile din zona, Cugirul, Săliștea, Pianu, Sebeșul, Săsciori, Șugag și altele. Eram deja în locația în care aveam planificat să ne oprim în prima zi, oscilam între camparea pe Vf. Muncelu sau șaua de lângă stâna lui Ionel, mai aveam circa 20 min. până pe vârf și cel puțin jumate de ora de lumină. Alegem șaua, era o vreme ceva mai închisă cu nori la orizont iar Ionel ne aranjează cu soția lui să ne prepare un balmoș.

Ne montăm corturile La Cărări apoi ne adunăm în jurul oalelor de balmoș și alte bunătăți proaspete din ferma. Lapte cald, smântână, brânzeturile, balmoșul, afinata, toate îmi amintesc de gustul adevărat al unor produse autentice românești provenite de la sursă! Gândul mă purta cu 30-40 de ani în urma când, copil fiind, mergeam împreună cu părinții în piața din Cugir. Aici coborau zeci de mărgineni încărcați cu bunătăți din stâna lor: lactate, brânzeturi, urdă,  pastramă, slănină și alte preparate pe care le transportau pe cai sau măgari. Marginenii erau sursa de bunătăți pentru localitățile și orașele de sub poalele munților.

Ionel ne povestește ca pe aici trec în fiecare an peste 30.000 de oi, ele parcurg zeci/sute de km în transhumanța, mai puține ca în trecut, tendința fiind în împuținarea oilor și creșterea numarului de vaci pe munți. Ionel ne povestește că sunt greu de găsit oameni care să păzească și să mulgă oile pe când vacile stau singure și se mulg mecanizat… în fine. Nu își mai cară acum produsele pe poteci și scurtături cu cai și magari ci cu mașinile.

Oile cu lapte erau pășunate pe plaiurile blânde din Șureanu, pe langă stâne, în timp ce sterpele și berbecii urcau pe munți înalți. Pe La Cărări este traseul oilor care urcă sau vin din Parâng și Retezat.

Îmi amintesc și de alte episoade din copilarie marcate de transhumanța locală, de împreunatul oilor în mai, de turmele satelor din apropierea Clujului. Acolo erau alte obiceiuri, fiecare sat își pășuna turma prin apropierea satului, mergeam pe rând să mulgem turma.

Am petrecut o seară faină în gospodăria de pe munte a lui Ionel de La Cărări. Într-un final ne-am retras la corturile din apropiere.

Am parcurs joi 22,3 km cu 1.213 m D+

Ziua 2, vineri:

Suntem în perioada din an cu zile scurte și nopți mai lungi, planificarea timpului de mers a fost făcută astfel încât să ne bucurăm de fiecare minut în lumina zilei. Corturile le-am montat târziu și strâns devreme, nu am prea avut lumină să le pozăm prin locurile faine prin care am poposit.

Strângem corturile devreme apoi ne ducem la Ionel la o cafeluță sau la canceul cu lapte proaspat muls. După ce se luminează bine ne pornim la drum, nu apucăm să ne încălzim bine că ajungem pe Vf. Muncelu (1.372 m). Aici găsim din nou un marcaj nou TR care urcă pe vârf. Vârful Muncelu este cel mai reprezentativ din această zonă. Oferă vederi ample jur- împrejur, zăream de acolo munți mai îndepărtați sau culmile principale din Șureanu și Cindrel, se asemăna într-un fel cu Vf. lui Pătru din punct de vedere al deschiderii însa mai plat, mai întins. Se puteau monta o mulțime de corturi de acest vârf, ar fi fost locul nostru de campare dacă am fi avut vizibilitate mai bună. Mai aveam un singur vârf în tura cu astfel de vederi superbe, Vf. Porumbelu, voi reveni însă la el.

Continuăm încă puțin pe drumul marcat TA ( Săsciori – Poarta Raiului) după care schimbăm direcția de mers, ne îndreptăm spre Valea Sebeșului, în partea a doua a zilei urma să trecem în M-ții Cindrel.

Trecerea o facem peste culmea Țețului, la un moment dat zărind Manastirea Țețu aflata în apropiere sub noi. Urmează apoi sălașele de pe Dealul Ivănușu și coborârea spre lacul de acumulare Tău-Bistra pe piciorul sud-estic, pe la Smida Ivănușului.

Facem un popas pentru masă la terasa restaurantului “Popasul Regelui”. Pot recomanda pastrama de oaie preparată tradițional, ca la stâna. Am găsit mai bună doar în zona Cheia - Vf. Ciucaș sau Bran - Moeciu. Acolo au alta rețeta, se călește întâi pastrama la ceaun apoi se trage la grătar… să revenim însă. Trecerea în Cindrel o facem destul de lejer, fără a pierde diferența de nivel uriașa care separă cei doi versanți ai văii Sebeșului. Trecem peste barajul Tău-Bistra apoi pe muchia stâncoasă și împădurită din apropierea barajului. Urmează apoi o trecere pe curba de nivel, pe la sălașele de sub Magura Jinarilor iar destinația finală era Vf. Porunbelu. Vizităm o bună parte dintre sălașe însă constatăm cu regret că cele mai multe erau părăsite și începuseră să intre într-o stare avansată de degradare. Din păcate nu făceau excepție nici aceste plaiuri de la fenomenul depopularii munților. Soarele se apropia ușurel de orizont moment în care urcăm pe vîrful aflat in apropiere și începem să ne alegem locurile de cort. Vremea era superbă așa că rămânem pe afară în întuneric până mai târziu. Erau vederi de excepție 360 de pe acest superb varf. La fel ca și pe Vf. Muncelu, pe Vf. Porumbelu era un platou generos care ofera locuri de cort la discreție. Se zăreau luminile din Jina, este o apariție bizară cum nu mai întâlnești prin munți. Parea că a crescut în mod atipic un întreg oraș pe culmile expuse ale munților, comuna cu vatra pe şapte coline! Mai revin însă la Jina, era una dintre destinațiile ultimei zile. Am petrecut o seară faină pe Vf. Porumbelu (1.354 m).

Am mers din nou vineri zi lumină, a fost parcursă o distanță de 21,8 Km cu 936 D+.

Ziua 3, sâmbătă:

Ne strângem corturile la frontale apoi pornim ușurel pe culmea Dosul Porumbelului. Ne surprinde răsăritul în scurt timp. Urcăm apoi pe Vf. La Batrana și continuăm pe drumul de culme după care intrăm în zona împădurită cu molizi. Pe culmea Paltineiu aveam să atingem cea mai mare altitudine din tură, trecand peste 1500 m. Continuăm pe culmea Picioarele Cailor apoi începeam ușor să coborâm spre Valea Dobra pe un picior nord-estic al culmii Pogona. De la ultimele sălașe drumul și poteca se pierd între doborâturi sau prin desișuri. Nu este o zona umblată. Ajungem în Valea Dobra în max 30 minute. Mai urcăm în jur de 2,5 km pe Valea Dobra apoi urcăm pe drumeagul firav de la Valcele care ne scoate fix la Șipotul Dezertorilor. Acolo ne întâlneam cu marcajul BA din M-ții Cindrel, el leagă Jina de Vf. Frumoasa din apropierea Platoului Diavolului. Aflăm mai tarziu de originea acestui toponim de la Nicu de la Crinț, am campat langă casa lui. Șipotul Dezertorilor era locul în care dezertorii jineni se întâlneau cu rudele lor pentru provizii de hrană în timp ce stăteau ascunși prin Pădurea Pripoane.

La Șipotul Dezertorilor se află două izvoare permanente amenajate, ne facem plinul cu apă, curând urma să ne punem corturile. Continuăm încă puțin până în șaua Crințului. Apucăm să ne alegem locurile de cort la lumina zilei apoi ne montăm corturile la frontale. Vremea era mai închisă, dar nu vine ploaia. În ultima zi era așteptată din nou tot vreme bună.

Am mers zi lumină o distanță de 28 Km cu 953 D+.

Ziua 4, duminică;

Vremea era mai închisă, pornim mai devreme, la ora 6:00 eram la drum. Ne doream lumină bună și pe ultima porțiune fotogenică, coborârea în Căpâlna pe la Piatra Varului. Plafonul de nori era sus, inversiunea termică scăpase norii mai sus așa că mergem puțin prin ceață la lumina frontalelor. Nu cred că trece jumate de oră de orbecăit prin ceață până ne trezim la troița de pe Vf. Guga Mare (1.388m). Începea să se lumineze ușurel. Răsare soarele, soarele topește norii… se deschid dintr-o dată vederi fascinante peste plaiurile colorate, ne trezim în mărginimea Sibiului, pe plaiurile jinenilor. Aici este epicentrul transhumanței din România. Mestecenii erau în apogeu și era liniște. Coborâsem din zona de molizi, începeam să pierdem altitunine, eram înconjurați numai de culoare. Mă așteptam să găsim ceva mișcare de om pe plaiurile astea pitorești dar nu se întâlplă. Ne fură peisajul excepțional, am muțit și noi… primii oameni îi întâlnim abia după Căptanu Mic, își fac apariția două femei care se grăbeau spre Jina.

Intrăm și noi curând în Jina, probabil cea mai atipică comună din Romania. Oamenii ne salutau în engleză, fapt ce mă face să cred că întâlnesc mai puțini români cu rucsaci mari în spate prin satul lor. Comuna Jina are o suprafață de circa 30.000 hectare, aproape cât suprafața Bucureștiului. Vatra satului este situată la altitudinea medie de 1.000 m având casele înghesuite pe 7 culmi ca și Roma: Diudiu (Cucuruz), Curmătura, Hodeșul, Cimitirului, Muntele, Ulița Mare și Guruiețul. Parcurgem o parte dintre ulițele satului, track-ul traversa Jina. Aveam impresia că toți ciobanii înstăriți doresc să își înghesuie casa pe una dintre culmile astea, nu aveai unde să arunci un ac, stau înșirate ca margele pe ață. Casele stau lipite una de alta pe culmi la fel ca și castraveții în borcanul de murături!

Legenda spune că pe o culme de aici se oprise o femeie foarte frumoasă pe nume Zina. A fost cucerită de loc. Pe langă Zina a crescut un mic cătun. Localitatea s-a format din vechiul cătun al Zinei…  

Din Jina continuăm pe culme, trecem pe la liziera pădurii de pini Bujoru apoi Rădăcina, Marga până la Piatra Varului.

De la Piatra Varului se deschid vederi asupra văii Sebeșului, se zărește de sus satul Martinie. Este locul preferat de localnici, pe aici îsi plimbă iubitele uneori. Este o zonă renumită pentru frumusețea femeilor. Coborâm apoi în Căpâlna pe Dealul Varului, aveam în prim plan lacul de acumulare de la Căpâlna, Dealul Cetății și culmile din Șureanu pe care urcasem vineri.

Pe când intră soarele după culme ajungem și noi la mașini, la lumina zilei. Eram la 9 minute de păstrăvaria lui Mitică de pe valea Mărtiniei, adăugăm preparatele excelente din păstrav proaspat la experienta culinară din tura aceasta. Nu ai voie să ratezi păstrăvăria asta când treci prin zonă.

Am parcurs duminică 31,6 Km cu 600 D+.

Am adunat în cele patru zile 103,4 Km cu 3702 D+. Tura nu a fost grea dar ne-am trezit devreme pt a ne bucura maxim de zilele scurte de toamnă.

Bocancii Kayland au fost la înălțime, parcă făcusem o tură de 100 km în adidași! Pentru tura aceasta am ales de pe raft Kayland Legacy GTX, este un bocanc ușor, printre cei mai confortabili pe care îi gasești în gamă, flex mediu, un design inspirat și fiabili. Am parcurs cu ei aproape 1000 Km pe munte și înca sunt în stare foarte bună, țin la apă.

Recomand tura aceasta toamna în sezonul culorilor. Ea poate fi parcursă și în doua etape, Șureanu și Cindrelul.

Să ne vedem sănătoși pe munți, vor urma și alte ture pe urmele dacilor.

Ovidiu Motioc

Selecția foto:

https://photos.app.goo.gl/JF2PrAi336DR3CWm9