Pe urmele dacilor, KAYLAND

Multe legende din munții României au legătură cu dacii și bogățiile lor ascunse. Arcul Carpaților a reprezentat o fortăreață naturală, oferind dacilor importante avantaje strategice. Dacii liberi au trăit prin acești munți, au ținut piept pentru o vreme încercărilor repetate de cucerire de la începuturile războaielor daco-romane.

Armata romană trecea Dunărea apoi înainta prin zona de dealuri subcarpatice din Mehedinți, trecând râurile Motru și Jiu. Intenționau să traverseze munții prin pasul Vălcan, pentru a se îndrepta spre Sarmizegetusa Regia. Decebal era un bun strateg militar, se retrage din calea armatei romane și le pregătește ambuscade, lăsându-i pe romani să se aventureze prin munți. Îi atacau apoi pe neașteptate, provocându-le panică și importante pierderi. Aparent le lăsau liber culoarul spre Țara Hațegului, dar se organizau defensiv pentru bătălia decisivă. Locul în care dacii se organizau defensiv pentru luptă era Tapae, aproape de actuala localitate Zeicani, coord 45°30'20.0"N 22°43'29.0"E. Aici îi așteptau pe romani. În prima confruntare de la Tapae, Legiunea Legio V Alaudae a fost măcelărită, comandantul Cornelius Fuscus ucis, iar tabăra soldaților romani a fost jefuită. Au urmat alte confruntări daco-romane la Tapae, iar mai târziu, sub împaratul Traian, dacii au fost cuceriți iar cetățile acestora distruse.

 Dacii au construit un sistem defensiv strategic format din șase fortărețe în Munții Orăștiei, folosit pentru apărare contra cuceririi romane. Apogeul dezvoltării dacilor a fost atins la începutul secolului I sub domia neînfricatului rege Diurpaneus zis și Decebal, Decebal însemna  „un om mai puternic decât zece oameni sălbatici”. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din cele șase fortărețe dacice, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane: Sarmizegetusa Regia, Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie, Căpâlna și Bănița. Sistemul defensiv al lui Decebal, cu cele 6 cetăți, face acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Am așteptat apogeul culorilor pentru a porni la drum. Am urcat peste plaiuri montane pășind peste urmele dacilor, ale legiunilor romane și ale unor evenimente istorice de o amploare fără egal în acest spațiu geografic. În această tură am avut în plan patru dintre cetățile dacice UNESCO din sitemul defensiv. Am avut nevoie de trei zile pline plus o după amiază pentru a parcurge cei 74 km cu 2900 m D+. Am parcurs un circuit aproape întreg, a avut numeroase obiective de o frumusețe rară, am dat de urme ale confruntărilor daco-romane. Planificarea a trebuit făcută “la musteață” pentru a valorifica la maxim fiecare minut din cele 9 ore de lumină pe care le aveam la dispoziție zilnic.

Ne-am dat întâlnirea joi după amiază în Costești, de acolo am urcat cu mașina pe culmea din apropiere, la cetatea Costești-Cetățuie. Ea avea la bază o mare așezare civilă și era reședința obișnuită a regilor daci transilvăneni. Principalul rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia. Dupa Sarmizegetusa Regia îmi pare cea mai complexă cetate din sistem, fiind și un centru religios. Pe înserate coborâm pe valea Grădiștea, mergem într-o poiană faină lângă apă și ne montăm corturile.

Ceasurile ne dădeau trezirea cu 2 ore înaintea luminii. Vineri dimineața mai aveam o mișcare administrativă, ducem mașinile la finish, urcăm pe valea Grădiștea încă vreo 14 km, până la confluența cu valea Albă, șoferii revenind cu o singură mașina la intrarea în traseul din Costești. De acolo începem ascensiunea pe poteca care urcă pe culmea Blidarului. Era o potecă faină prin pădurea colorată, marcată BA, ne conducea la cetatea Costești-Blidaru. Situată pe culmea Blidarului la altitudinea de 750 m, este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp. Fortificația de la Blidaru cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice. Continuăm apoi ascensiunea pe culmea Blidarului. După o scurtă porțiune prin pădure ieșim prin poieni colorate pe sub Vf. Leurdana, acesta atingea altitudinea de 947 m. Ne apropiam ușurel de Platoul Luncanilor, aici găseam culmi plane cu vederi faine panoramice. Ajungem în primul cătun, Târsa. Ajungem la școală și biserică, singuratice pe acea culme, casele din cătun fiind ceva mai retrase. Aici se văd șanțurile unui fost castru roman construit în timpul războaielor cu dacii, lung de circa 250 de metri şi lat de 100 m. Ocupă o poziţie strategică deosebită faţă de cetățile dacice din zonă, fiind situat pe creasta dominantă a zonei, controlând vizual tot masivul din sud-vestul munţilor Şureanu. Are în jur cetăţile de la Costeşti - Cetăţuie, Costeşti - Blidaru, Poiana Omului, Piatra Roşie, Zidul de la Cioclovina şi căile de acces dintre ele şi celelalte zone montane. Este numit castru de marş, adica un complex de clădiri sau un teren împrejmuit utilizate ca o poziție militară defensivă. Pe vremea romanilor drumurile nu mergeau pe vale, ci pe creastă, fiind cunoscute numeroase drumuri pavate de romani care se mențin intacte până în zilele noastre.

Continuăm prin cătunul Târsa, cea mai mare dintre aşezările de pe culmile acestea, numără mai puţin de 100 de locuitori şi este singura localitate din zonă traversată de un drum asfaltat. Ajungem la mesele amenajate sub fagul secular, loc excelent pentru pauza de masă. Urmează apoi cătunul Prihodiște iar Culmea Frasinului ne conduce până în Poiana Omului. Aici au fost prezente numeroase vestigii dacice, iar apoi castre romane de marș.

Poiana Omului a fost o răscruce a drumurilor de plai, unde se întâlneau ciobanii care cutreierau aceste ținuturi cu turmele, în transhumanță pe trasele de zeci de kilometri din masivele montane din zona.

Conform unei legende locale, acesta este locul în care și-ar fi găsit sfârșitul bravul Decebal. Se spune că acesta s-ar fi sinucis la umbra unui stejar, încolțit fiind de urmăritorii romani. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de război luați de romani, Decebal se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Se spune că acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna sa dreaptă au fost apoi duse lui Traian.

Din Poiana Omului mergem spre vest, începem să coborâm ușor pe Dealul Piatra Roșie. La capătul dealului se află un pisc piramidal, Piatra Roșie. Era locul perfect pentru cetatea UNESCO Piatra Roșie construită din piatră, cu 5 turnuri și o poartă, menită să apere, dinspre vest, capitala Sarmizegetusa Regia. Era ultimul obiectiv al zilei, de acolo grăbim pasul pentru a ajunge la locul de înnoptare înaintea întunericului. Era așteptată o ploaie consistentă în acea seară, motiv pentru care era schimbat puțin planul pentru seara de vineri. Se potrivea să fiu joi în mașina dinspre Cluj cu prietenul Radu Ioanițescu, ghid și montaniard aspru, exigent, cu rădăcini în cercetășie, vorbeam pe drum în mașina despre ploaia de vineri seară. Mintea ne duce la Cioclovina Scout Center, o locuință tradițională restaurată, transformată în centru cercetășesc, un loc de vis cu vederi asupra stancilor de la Peștera Cioclovina. Aici o mulțime de copii au învățat de-a lungul anilor să trăiască simplu și frumos, în comuniune cu natura în lumea cercetășiei. Radu îl știa pe Gherman de la acțiuni din trecut ale cercetașilor așa că, joi pe drum, în mașină, pune mâna pe telefon și îl roagă pe Gherman să ne găzduiască în bază și să ne pregătească o cină caldă în seara următoare. Planul inițial ar fi fost să campăm în faina poiană de sub Vf. Țâfla. La Cioclovina la Scout Center aveam să petrecem o seară faină, am primit o mâncărică bună, apoi pastila de istorie despre trecutul dacilor, un discurs fain ținut de Gherman, un om deosebit, foarte implicat în istoria acelor locuri. Aflăm că va urma să scoată un film tocmai despre daci și despre lucruri inedite, mai puțin știute. Aflăm multe și despre ciobani și transhumanță, Mihai Man fiind urmașul unor generații de ciobani din tată în fiu, la originea arborelui fiind tot un dac cel mai probabil... Ziua se încheie mai târziu în noapte, stăm de ploaie cu voie bună, pe acordurile chitarelor.

Sâmbătă iarăși ne trezim cu noaptea-n cap, cum se face ziuă pornim la drum. Facem o scurtă oprire la una dintre galeriile închise ale peșterei Cioclovina apoi urcăm în culme, abia așteptam să ajungem la “Troian”. Troianul era denumirea dată de localnici “Marelui zid dacic”. Acesta se află într-una din cele mai spectaculoase zone din România, pe platoul mărginit de cătunele Ponorâci şi Cioclovina, spre vest sub Vf. Chiciurii.

Potrivit arheologilor, Troianul ar fi fost ridicat de daci pentru a apăra cetăţile dacice, în special Sarmizegetusa Regia, în faţa unei invazii a romanilor iniţiată dinspre sudul ţării, prin valea Streiului. Rămăşiţele zidului întins pe mai mult de doi kilometri pot fi observate în pădurea care acoperă vârful Chiciura apoi deasupra uvalelor (şiruri de doline) şi continuă spre Ponorâci, un alt loc de vis, un paradis al carstului. În apropiere se poate distinge terasamentul unei vechi căi ferate forestiere, Pui – Ponorâci, care a funcţionat la începutul secolului trecut. Aici avem o întâlnire neașteptată cu o localnică văduvă, una dintre puținele locuitoare ale caselor din Fundătura Ponorâci.

De pe zid coborâm în Fundătura Ponorâci apoi continuăm pe firul apei până în capăt, urcăm puțin până pe locația vizibilă a unui fost castru roman. Aflăm de la Gherman că în Fundătura Ponorâci ar fi fost mai mai multe castre romane, noi vizitând pe singurul ale căror șanțuri încă se mai zăresc și acum.

Continuăm apoi spre un loc mult mai cunoscut și vizitat de turiști, grație multor fotografi de peisaj, în circa o oră ajungem în Fundătura Ponorului. Aici găsim drumul de căruță care coboară pe valea celui mai spectaculos râu din Munții Șureanu, Ponorul. Albia acestuia șerpuiește printre culmi și formează meandre întinse pe mai mult de 10 kilometri, până când apele sale se pierd sub pământ în Fundătura Ponorului. Urma să parcurgem aproape integral această fascinantă vale a Ponorului, cu o scurtă abatere, urcăm peste Vf. Paltinului pentru superbe priveliști 360 apoi revenim undeva sub Vf. Ponoare. Ne apropiam de izvoarele văii Ponorului, aici urmăm marcajul BR și urcăm pe culmi, prindem apoi BA care ne conducea peste Vf. Porumbelul Mare. De aici aveam să întindem din nou pasul pentru a ajunge în locul planificat pentru campare la lumina zilei. Planul era să ajungem în superba Poiană Rudele, singura cu apă în perioada asta secetoasă de toamnă. Începea ușurel să îsi facă apariția întunericul când ajungem la Rudele, ne montăm corturile fără ajutorul frontalelor. Avea să fie o noapte superbă cu lună plină și o eclipsă de lună după ora 23:00. Nu vedem însă eclipsa, având toți o poftă grozavă de somn după o zi plină. În Poiana Rudele și pe culmile din împrejurimi, Maleia și Tâmpu, arheologii au identificat rămășițele unor așezări dacice despre care unii au presupus că au fost folosite ca stâne(colibe de vară), nefiind așezări permanente.

Duminică iarăși ne trezim cu noaptea-n cap, cum se face ziuă pornim la drum, eram la o zi de mers de capitala dacilor!

Peisajele colorate surprinse până acum, în apogeul culorilor, fac schimb cu plaiurile blânde din creasta Munților Șureanu. Vedeam întinderile largi mărginite de pădurile de molid. Parcurgem Culmea Meleia, apoi urcăm pe Vf. Tâmpu. De acolo se zărea perfect traseul ce urma a fi parcurs în acea zi și locația capitalei, eram vis-à-vis de Vf. Godeanu. Aveam să înconjurăm apoi valea Godeanu pe culmi, continuăm pe Culmea Steaua apoi ținem marcajul BA spre vest, destinația următoare fiind Vf. Godeanu, un alt varf cu splendide vederi 360, la fel cum a fost Vf. Paltinului în ziua anterioară. Surprindem motorizați pe care Radu îi raportează la 112, fiind la periferia Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina. Continuăm puțin pe culme până pe Vf. Muncelul Cruce apoi începem coborârea pe piciorul sudic al acestuia care ne ducea fix în capitala dacilor. În circa o oră aveam să intrăm în Sarmizegetusa Regia. Rămânem acolo mai mult timp, mai aveam de parcurs doar vreo 3,5 Km, mașinile ne așteptau la capătul piciorului vestic care coboară în vale, marcaj CR.

Aproape de mașini se lasă întunericul, am umplut ochi și ultima zi pe urmele dacilor, la fel ca și cele anterioare. Cele trei zile și jumătate au trecut ca 3 minute, locurile acestea sunt fermecate în culori de toamnă!

Pe urmele dacilor au pășit 12 tineri CAR-isti iar tura a fost organizată cu sprijinul prietenilor de la Kayland România.

Vom reveni în toamna următoare cu o continuare, atunci vom ajunge la Capâlna. Vă aștept cu drag la partea a 2-a, “Pe urmele dacilor 2”.

Ovidiu Motioc

Galeria foto: https://photos.app.goo.gl/hH6U379dMCM29ZXw9