Cu caiacul în Delta Dunării, reloaded

La mijloc de mai am avut o nouă întâlnire cu biodiversitatea oferită de Delta Dunării, a doua ca mărime și cea mai bine conservată deltă din Europa. În această ediție am explorat cu caiacul o parte din Delta Dunării, cuprinsă între brațele Sulina și Chilia, de la Mila 23 și până la Sulina. Tura a fost ghidată din nou de inimosul Florin Petre, prietenul CAR, care ne poartă mereu prin cotloanele Deltei. Am ales una dintre variantele de primăvară ale traseului cu finalitate la Sulina, trecând prin satul Letea, cu o drumeție în pădure la dunele de nisip. La Letea se găsește cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, dar voi reveni la subiect.

Dar să o luăm cu începutul, a fost o tură ceva mai lungă în care am padelat 5 zile. Prima zi a fost cea de marți. Luni după amiază ne-am reunit în Tulcea pentru îmbarcarea spre Mila 23, o parte sosind din apropiere, de la tura din Măcin, alții direct de acasă. Cu barca cu motor ajungi rapid în "inima" Deltei, la Mila 23, cred că a durat puțin peste o oră transferul. Acolo am găsit noul camping “Ture cu caiacul”, un loc micuț, curat și primitor, care oferă cam toate facilitățile de care are nevoie un grup de până la vreo 20 de persoane. Am sosit înfometați în mod intenționat… gastromia Deltei este una fără egal, aici poti găsi printre cele mai autentice și gustoase preparate din pește care există în lume! Normal că am mers din nou la familia de lipoveni, tanti Valentina ne surprinde mereu cu cele mai bune gusturi pe care ți le poți imagina! În mai este vremea scrumbiei de Dunăre, un pește marin mai gras, deosebit de gustos. Scrumbia migrează primăvara din mare pe Dunăre pentru a-și depune icrele, iar după reproducere se retrage din nou în mare. Dacă o prăjești cum trebuie, nici prea arsă, nici prea raw, scrumbia poate fi unul dintre cei mai gustoși pești de la noi. Gastronomia este unul dintre punctele forte ale acestor ture din Deltă deși explorăm sălbăticia cu caiacul. Florin face toate aranjamentele necesare pentru a primi zilnic câte o masă tradițională din pește, fie că este livrată cu barca în locația unde ne aflăm, fie că vizităm gospodăriile unor localnici.

În prima zi am parcurs o porțiune de circa 16 km, din Mila 23 am traversat Dunărea Veche apoi am intrat pe Canalul Alexa, mai îngust, într-un semicircuit prin Lacul Vârșina, asta în prima parte a zilei. Imediat ce am ajuns pe lac descoperim frumusețea bobocilor de nuferi, tocmai începeau să înflorească. Anotimpul florilor ne-a pregătit surprize faine și în Deltă, acum este vremea florilor de iris, răspândite din belșug pe limbile de uscat și prin catunele Deltei. Continuăm apoi pe Canalul Eracle și Canalul Bracliva până pe Lacul Rădăcinos. Descoperim că păsările erau deja sosite și acomodate, dăm peste stoluri uriașe de pelicani înfometați care survolau zona. Multe dintre păsări tocmai ieșiseră din perioada de cuibărit și îsi plimbau mândre bobocii prin stufăriș. Din Lacul Rădăcinos trecem în Lacul Trei Iezere apoi intrăm pe Canalul Căzănele.

Ziua a doua revenim în Lacul Trei Iezere, apoi ne abatem prin Lacul La Amiaza și continuăm spre nord. Urmăm o înșiruire de mici gârle și canale până intrăm în Canalul Miazăzi. De acolo padelăm pe canal spre est până la platforma pescărească pe unde înoptam în alte rânduri, un loc în care aveam multe amintiri din ture anterioare. Nea Simion a rămas la fel de primitor însă de data aceasta am facut doar un mic popas pentru pauza de la prânz. Continuăm pe Lacul Miazăzi apoi trecem de Lacul Lungu și rămanem pe o mica platformă pescărească. Înghesuim corturile lângă o casă tradiționala pescărească construită din stuf și pământ și așteptăm cuminți livrarea ciorbei de perișoare de pește, plachie de crap, știucă și caras și un lighean de clătite (nalangâte cică le spun ei, phuai…) cu gem.

Ne hrănim și hidratăm din belșug dar parcă totuși ne lipsea ceva, eram prea liniștiți… lipseau țânțarii! Am observat că nesuferiții înaripați apar de pe la mijlocul lui mai dar în tura asta nu ne-au onorat cu prezența, semn că încă nu erau la datorie, un mare avantaj al perioadei alese de noi.

Ziua a treia padelăm spre nord, Lacul Lungu, Lacul Vazstonaia și altele mai micuțe până prindem Canalul Suez, acesta ne duce până în uriașul Lac Merhei, cel mai mare din partea de nord a Deltei și cel mai nordic punct în care avea să ajungem în tura asta. La Merhei întâlnim o îmbinare de ghioluri, mlaștini stuficole, plauri găzduiesc mari colonii de pelicani, egrete, stârci, țigănuși, lopătari. Este o succesiune de grinduri cu lacuri izolate, zone mlăștinoase, ape fluviale și salmastre, bălți nisipite, stuf, traversate de dune paralele.

Prindem apoi Canalul Sidor, calea de legătura pe apă între satul Letea și nordul Deltei. Ne pregătim emoțional pentru zeci de întâlniri cu motorizatele grăbite pe canal, dar, pe ce înaintam, pauză... era liniște. Era prohibiția la pescuit, încă nu începuse sezonul turistic în Delta. Liniștea este un ingredient cheie pentru conectarea cu natura, înca un avantaj al acestei perioade. Ajungem în satul Letea unde suntem găzduiți în al doilea camping “Ture cu caiacul”. Aici neobositul Florin a amenajat un nou foișor din stuf, acolo ne instalăm corturile. Campingul este la intrarea dinspre nord în Letea și are o deschidere uriașa la apă. Spre seară ne astepta o familie de localnici la masă în gospodăria lor: ciorbă tradițională de pește, crap și stiucă cu mujdei și mămăligă apoi gogoșile de Letea. Pe astea sigur le vei ține minte dacă apuci să le manânci! După cină am avut iarăși ceva probleme cu mobilitatea, greu după așa o masă… de-abia vizităm agale ulițele autentice din nisip până la extremitatea sudică din Letea apoi revenim în camping, se apropia asfințitul și grăbim pasul să ajungem la timp pe dig pentru ședința foto.

Ziua a patra padelăm puțin, doar porțiunea de legătură între satul Letea și cătunul Cardon. Legătura pe apă între Letea și Cardon se face prin Canalul Letea, Canalul Bărbos și Canalul Bărbos II. Este ziua în care aveam în program o drumeție în Padurea Letea și prin uimitorul sat Letea, format pe un grind izolat între dunele de nisip. Este printre puținele sate tradiționale care înca își păstrează acea nota autentică deși este acum un reper turistic destul de căutat în sezonul cald.

De la Wikipedia:

Vechiul nume al satului este Nedilchioi. Satul a fost format în mare parte din refugiați politici neoficial din Imperiul Rus, în timpul împărătesei Ecaterina cea Mare, de frica oștirilor sale represive. Locuitorii satului sunt urmași ai acestor refugiați. Colonizarea zonei cu populație de origine slavă s-a făcut în mai multe etape. Primii refugiați au venit în urma bătăliei de la Poltava din anul 1709, când țarul Rusiei, Petru cel Mare, trece la represalii împotriva celor care au luptat pentru eliberarea Ucrainei. Al doilea val de refugiați ajunge în zonă după anul 1775, când țarina Ecaterina cea Mare (Ecaterina a II-a a Rusiei) desființează oastea ucraineană cu centrul la Zaporojia. 
Circa 8000 de locuitori ai acestei zone ajung în Delta Dunării, zonă asemănătoare ca peisaj și bogăție piscicolă cu cea natală, din zona Niprului. 
Denumirea cazacilor zaporojeni este de „haholi”, iar limba vorbită este ucraineană amestecată cu multe cuvinte de diferite origini (română, turcă, greacă, rusă). 
Locuitorii din Letea se declară de origine ruso-ucraineană, diferită de a rușilor lipoveni. 
Locuitorii satului Letea se simt ofensați în cazul asocierii lor cu lipovenii din satele vecine Periprava, Sfiștofca, Mila 23 sau cu moldovenii din satul vecin C.A. Rosetti. După inundațiile din 1970, zona grindului Letea a fost îndiguită masiv, însă au fost demolate zeci de mori de vânt particulare ale morarilor din zonă. 
În anii de după 1990, mulți tineri au părăsit localitatea, aceasta devenind un sat aproape pustiu. Prin anul 2000 au sosit aici câțiva cetățeni belgieni și francezi care au investit în case de vacanță și pensiuni, astfel revigorând zona din punct de vedere turistic și cultural.

Acum sunt în jur de 400 de locuitori în Letea și un acces rutier pe uscat din Sulina. Străzile de nisip și casele tradiționale îti dau emoție, cuvântul “autentic” nu spune totul iar cuvintele sunt oricum puține, trebuie să le vezi cu ochii tăi…

Dimineața pornim spre Pădurea Letea, cea mai veche arie protejată de interes național. Este o pădure virgină care conține o combinație de arbori subtropicali, plop alb și cenușiu, stejar pedunculat și brumăriu, frasin comun, frasin pufos, arin negru. Întâlnim aici arbori seculari de stejar care ajung uneori la diametre de peste 2m. Se asociază mereu Pădurea Letea cu caii sălbatici, de la mit la realitate este cale lungă, nu există cai sălbatici în zonă ci cai sălbăticiți, la origine fiind cai domestici părăsiți. În zona Letea sunt acum peste 2000 de cai sălbăticiți care se înmulțesc liber și care dăunează grav vegetației și lăstărișului din zonă. Pentru a reduce impactul cailor asupra pădurii, au fost construite garduri care înconjoară rezervația, iar caii ținuți în mare parte în exterior. Sunt o reală problemă și pentru comunitățile din zonă, ne povestea Gheorghe Comarzan, la Expoziția Sulina Veche, cât de mult afectează caii zona Sulina, erau pretutindeni pe lângă oraș, iar numărul lor crește anual și sunt protejați prin lege. În fine, la amiază suntem găzduiți din nou de o familie din sat, primim încă o masă traditională din pește apoi ne lansăm caiacele la apă și padelăm pe canale până în apropierea cătunului Cardon, situat tot pe grindul Letea. Numele cătunului este de proveniență slavă și înseamnă “pichet de grăniceri”. Este o așezare pescărească apărută lângă un pichet de graniceri în preajma celui de-al doilea razboi mondial. Nu vizităm Cardonul acum însă merită, am vizitat cătunul și o familie de pescari într-o altă tură.

În ultima zi mai aveam ultimele “provocări” ale turei înainte de sosirea la Sulina, Golful Musura cu deschidere directă la Marea Neagră, Farul Vechi și intrarea pe Dunare prin “vârtejul uriaș”. Trecem destul de lejer de valurile mării din golf, la fel și de vârtejul de la Farul Vechi, acum îl găsim doar un curent ceva mai putermic pe care trebuia să îl abordezi ceva mai hotărât, pe trasa ideală, altfel te întorcea instant în canal, cum au pățit câțiva colegi, dar într-un final am trecut toți și a fost tare distractiv. Padelăm apoi contra curent pe Dunăre până în Sulina, intrăm în Bazinul Mic unde aveam aranjat un camping. Vizităm marea, pirații și prințesele din Cimitirul Cosmopolit apoi orașul și Expoziția Sulina Veche. Am aflat și văzut multe lucruri interesante, o parte dintre întâmplările istorice de la Sulina, cu pirați, morile de vânt sau Comisia Europeană a Dunării. Spre seară revenim în camping, ne sosea storceagul, scrumbia și plăcinta cu mere a-la-Sulina.

A fost încă o tură reușită cu vreme bună și surprize plăcute, suntem norocoși că avem un astfel de paradis al biodiversității la noi în țară. Am padelat în cinci zile în jur de 77 km plus jumătate de zi de drumeții pe uscat, la Letea și Sulina.

Vom reveni cu drag în Deltă și la caiacele prietenului Florin Petre, ne duce mereu prin locuri faine!

Ovidiu Motioc.

selecția foto integrală: https://photos.app.goo.gl/a2RJ1Rw9NPw1Nchg6