Bujorii Macinului, MUNȚII NOȘTRI

Cei mai vechi munți ai României aveau inițial o altitudine de 3000 m și făceau parte dintr-un lanţ muntos ce străbătea Europa pe direcţia Vest-Est. Aceștia au rămas neclintiți timp de peste 300 de milioane de ani, alături de alți munți “bătrâni” care mai dăinuiesc în zilele noastre, munții Scoţiei, munţii Vosgi şi lanţurile muntoase din Peninsula Bretagne.

Cu toate că au suferit în timp un amplu proces de erodare, încă se mai pot zări și acum culmi spectaculoase din punct de vedere peisagistic, însă la altitudini joase, cel mai înalt vârf Țuțuiatu (sau Ghinaltu?) atingând altitudinea de doar 467 m. Nu doar peisajele sunt reperele de atracție pentru Măcin, fauna și flora sunt de asemenea impresionante, în această zonă găsindu-se jumătate din flora României și jumătate dintre speciile de păsări de la noi. Se găsesc specii unice, rare, ajunse simbolul acestor meleaguri sau chiar simbol național, cele mai reprezentative fiind țestoasa dobrogeană și bujorul românesc.

La început de mai, pădurile din Măcin devin un tărâm fermecat, ajungi într-o lume de basm dominată de bujorii de pădure și țestoasele dobrogene. Acestea îți răpesc privirile și te introduc într-o stare de curiozitate bizară, în așteptarea unor noi întâlniri, în cadrul unor peisajele fascinante în care domină o vegetație de stepă.
Bujorul de pădure, bujorul românesc (Paeonia peregrina var. Romanica – specie rară, ocrotită de lege în România) este cel mai răspândit în pădurile din zona Dobrogei. Are un aspect diferit față de alte specii de bujori. Așa cum le spune și numele, bujorilor de pădure le place umbra de la liziera pădurilor sau în păduri unde pătrunde soarele. Deși sunt solitare, florile se răspândesc în buchete mai mici (de câteva exemplare) sau mai mari, de până la 5-8 mp. Nu doar unicitatea lor cucerește, ci și frumusețea și coloritul, spre deosebire de alte specii de bujori mai răspândiți: bujorul de grădină (Paeonia officinalis), bujorul chinezesc (Paeonia lactiflora) sau bujorul de stepă (Paeonia tenuifolia). Bujorul românesc este sălbatic, are petale mai puține (7-10 petale) și de un roșu mai “intens”, sângeriu. Bujorul a fost declarat prin lege floarea națională a României, legea intrând în vigoare în octombrie 2022! Avem acum o floare naţională, așa cum multe alte ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru arealul geografic sau pentru cultura şi tradiţiile lor. În Japonia crizantema este floarea familiei imperiale, iar cireşul ornamental este floarea naţională a poporului japonez. Olanda, Turcia şi Ungaria au ca floare naţională laleaua, Spania are ca floare naţională specia Iris pseudacorus, SUA au trandafirul etc.
Bujorul românesc mai este răspândit în pădurile de câmpie sau la marginea acestora, în locuri însorite din Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, Parcul Natural Comana, precum și în Pădurea Troianu din județul Teleorman.

Țestoasa dobrogeană (Testudo graeca) este o reptilă comună care se găsește  în majoritatea regiunilor cu climat meditereanean din Europa și Africa. La noi se găsește doar în Dobrogea. Este o țestoasă de uscat de dimensiune mică, adulții având o lungime a carapacei cuprinsă între 14 și 30 de cm. Masculii sunt mai mici decât femelele și au coada mai lungă și mai tare. Carapacea este rectangulară, alungită, de culoare gălbui-întunecat, cafenie uniform sau măslinie, fiecare placă fiind mărginită de pete negre, neregulate. La membrele posterioare prezintă pinteni pe coapse. Capul este acoperit de solzi mari, este mai închis la culoare, cu pete mari întunecate. 
Este un animal care trăiește foarte mult… reptilele acestea putând  ajunge la 100-125 de ani, sau chiar la 200 de ani, după cum am citit pe net! Deși masculii sunt mai mici, ca la majoritatea reptilelor, se diferențiază de femele prin faptul că au partea ventrală a carapacei scobită, să poată bieții să se împerecheze cu femelele. Îmi vine greu să le zic “tineri” la exemplare care depăşesc 100 de ani. Altfel ar fi greu de deosebit sexul țetoasei doar după coadă…
Are sânge rece și preferă regiuni uscate cu tufărișuri și stânci însorite, mai plate, prin locuri nu foarte abrupte, sub care să se poată ascunde.  Când temperaturile încep să scadă, țestoasa dobrogeană își sapă gropi în pământ sau se afundă pe sub stânci pentru a hiberna.

Țestoasa dobrogeană (Testudo graeca) este o specie de țestoasă de uscat diferită de țestoasa bănățeană (Testudo hermanni boettgeri), de care ne-am bucurat în tura recentă din M-ții Almăjului.
Aparent ele sunt identice, însă există totuși deosebiri. Prima ar fi durata de viață, țestoasa bănățeană având o durată de viață standard de circa 30 de ani (sau mai mulți) spre deosebire de cea dobrogeană care ajunge la peste 100 de ani. Vizual, carapacea de bănățeană are două plăci osoase deasupra cozii, ceea ce o face ușor de diferențiat de dobrogeană, care are carapacea dintr-o singură bucată la spate.

 
În esență ar fi de reținut că bujorul a devenit floarea națională a României, este cea mai impunătoare floare salbatică pe care o întâlnești în mediul natural la noi, chiar dacă aria de  răspândire este destul de restrânsă. Țestoasele sunt drăgălașe, orice întâlnire cu ele fiind în sine un obiectiv în astfel de ture. Este lesne de înțeles că nu am mers "degeaba" în Măcin, nu ne-am întors cu mâna goală :). Am revenit cu o nouă colecție de fotografii care surprind aceste minunate creaturi ale naturii și peisajele fascinante.

Am ajuns în M-ții Măcin cu un plan de tură care să includă o selecție de trasee menite să suprindă majoritatea punctelor de interes din acești munți, pe durata a două zile și jumătate. Trecând ceva timp de la ultima vizită, verific site-ul Parcului Național Munții Măcinului. Descopăr un număr mai mare de trasee turistice deschise, așa că sun la telefonul de pe site să mă pun la zi cu ultimele noutăți. Plata taxelor de vizitare se poate face acum prin SMS la 7473 cu textul “MACIN”. Util în situația noastră, când o parte dintre participanți sosesc mai târziu în noapte. Discutăm despre posibilitatea de a face anumite colaborări în cadrul unor eventuale acțiuni în comun, între APNMM și CAR, la fel cum sunt cele din Apuseni, după care primim acceptul pentru campare. Am constatat o abordare prietenească și deschidere, am primit pe SMS o listă cu locații unde să campăm gratuit, fără taxele de campare afișate pe panouri, ceea ce a ajutat în economia turei. 

Seara de vineri ne adunăm la capătul satului Greci, la baza traseului care coboară de pe culmea Dealul cu Drum. Sâmbătă dimineața ducem mașinile la finish, în apropierea izvorului Fântâna de Leac, la ieșirea traseului de pe Culmea Pricopanului. Am combinat mai multe trasee care generau o distanță totală de circa 48 km, cu următoarele obiective în ordine cronologică: Pietrele Mariei, circuitul Cozluk care înconjoară Vf. Secaru, traseul ciclo de pe Culmea Negoiu, Culmea Greci, Dealul cu Drum, traseul Vf. Călcata, Ghinaltu, Țuțuiatu, Izvorul Italienilor, drumul de creastă de lângă Vf. Căpușa, traseul Valea Seacă, Culmea Pricopanului de la Vf. Căprăriei II la Vf. Caramalău. O decizie importantă a fost luată în pauza de masă de la Izvorul Italienilor. Atunci a fost hotarât să închidem bucla duminică, spre a fi de ajutor colegilor care au condus 2 zile, aprox 18 ore, pentru tura de două zile în Măcin. 

Am fost un număr total de 14 participanți, o parte aveam o continuare în Delta Dunării, altă parte se întorceau în Cluj. 
Cum îmbarcarea la Tulcea era stabilită luni la ora 18:00, mai avem suficient timp să parcurgem luni încă un traseu de circa 7 km cu 621 D+, traseul care pleacă din apropierea satului Cerna peste Dealul Chervant și Creasta Priopcea. A fost o surpriză plăcută acest traseu. La baza dealului Chervant am întâlnit un câmp cu sute de popândăi jucăuși (greu de fotografiat fără teleobiectiv), apoi țestoase dobrogene și - pentru noi - prima viperă cu corn în Dobrogea. Am avut vederi frumoase asupra satului Cerna, dealului Iacobdeal, Brațului Măcin al Dunării, Dealului cu Dor și Depresiunii Grecilor, vârfurilor și culmilor parcurse zilele trecute.

Am avut o tură de primăvară autentică, este impresionantă biodiversitatea în acești munți primăvara, am încheiat traseul “îmbujorați” de zecile de poieni cu bujori înfloriți, doream ca tura să continue. Vă redau impresia “la cald” a colegei noastre Mirela Miron, exprimată în grupul de organizare a turei:

Ce poze frumoase! Mă tot uit la ele și-mi zic: ce frumos a fost!
Cât am fost cu rucsacul în spate nu mi s-a părut deloc ușor! Vineri, când ne apropiam de Brăila și i-am văzut, … m-a “bufnit” râsul… ce mici sunt. În viața mea de până acum mi-a fost dat să-i văd de câteva ori, să zicem că i-am văzut fără să știu ce văd, dar niciodată nu i-am urcat; dar nici în drumețiile mele cu rucsac mare în spate, n-am simțit greul potecii ca-n Munții ăștia!... iar nicio stare de marasm de la atâtea flori, n-am resimțit-o atâtea ore, cum am avut-o aici… Parcă aș fi vizitat un bătrân înțelept, care vroia să-mi dăruiască cât mai mult, doar că pentru mine era prea mult… nu puteam cuprinde infinitul poveștii lui! 
Dac-ar fi să definesc drumeția din Măcin, aș spune așa: plimbare îmbătătoare și dăruitoare de viață în cei mai Înalți Munți Micuți!
Chiar a fost frumos! Mă bucur foarte mult (da’ foarte) c-am venit cu voi! 
Vă mulțumesc frumos pentru această drumeție plină de flori, păsări, ţestoase, stânci și depărtări 
și că am fost cu voi!
Îmbrățișările mele tuturor deodată și în parte!
Mirela.

Însumând cele două zile și jumătate, am parcurs în jur de 55 de km cu o diferență totală pozitivă de 3.057m. După diferența de nivel înregistrată, pare că am urcat și coborât culmile din Măcin cam de zece ori. Mulțumesc tuturor participanților pentru compania plăcută și prietenilor de la Munții Noștri pentru sprijin, au fost partenerii de drum din această drumeție. 
Participanții au fost premiați cu hărți tipărite Munții Noștri la alegere și abonamente “explorator” în aplicația pe mobile.

Să ne vedem cu bine pe munte!

Ovidiu Motioc