Cățarat și Via Ferrata în Cheile Galbenului

După ce am fost într-o super-tură organizată de Ștefan în Cheile Galbenului, mi-a fost clar că vreau să mă întorc în zonă cât mai repede. Zona este extrem de ofertantă atât pentru via ferrata cât și pentru escaladă sportivă sau multipitch, cu foarte multe trasee pentru toate gusturile.
M-am gândit că ziua libera de 15 august este prilejul perfect pentru a petrece mai multe zile în Cheile Galbenului și a explora mai bine atât traseele de via ferrata cât și cele de escaladă sportivă. Așa că eu și Mihai am hotărât să organizăm prima noastră tură CAR (dar cu siguranță nu și ultima!).
După un drum de aproape 6 ore, am ajuns pe la miezul nopții în campingul din Polovragi, copleșiți de oboseală, dar și de entuziasm pentru zilele următoare. Cu ultimele puteri ne-am instalat corturile la lumina frontalei și ne-am pus să ne odihnim.
Ziua 1 - Via Ferrata:
- Antivirus - C
- Iulia - D
- Amfiteatrul Zmeilor - D
- Mecanicul - D
Așa cum ne-am așteptat, prima zi ne-a întâmpinat deja cu trasee solicitante. Traseele de Via Ferrata au fost cele care ne-au stârnit curiozitatea inițial, în principal datorită impresiilor pozitive ale colegilor din club. Nu am vrut sa ne menajăm prea tare așa că am început cu un traseu nivel C. Toată lumea l-a parcurs cu ușurință, iar asta ne-a dat mai multă încredere în noi. Am îndrăznit mai departe să ne aventurăm pe un traseu D (Iulia), acesta a fost un traseu scurt, ce nu s-a simțit cu mult mai greu față de traseul anterior.
Următorul obiectiv a fost parcurgerea unui alt traseu nivel D, Amfiteatrul Zmeilor. Acesta a fost un traseu ceva mai lung, mai solicitant și ceva mai provocator pentru unii din participanți. Traseul este unul spectaculos și interesant, puteți citi mai multe despre traseu aici.
Din păcate vremea nu a ținut cu noi pana la finalul acestuia și am fost nevoiți să ne retragem înainte de a intra pe ultima parte pentru a nu risca să fim surprinși de ploaie și vânt puternic pe un perete expus, dar am putut admira priveliștea de la peștera Grota Corbului înainte de retragere.
După o pauză în care am așteptat cuminți ca vremea să își revină, ne-am aventurat pe un alt traseu D, Mecanicul. Aici highlightul și provocarea traseului a fost să parcurgem porțiunea în care se urcă pe inele metalice prin hornul unei peșteri. Aici existând și alternativa de a trece mai departe prin urcare pe stâncă printr-un alt horn, în stânga inelelor.
Ziua 2 - Escaladă:
- Zona La Ieșire
- Vizită Peștera Muierilor
- Zona G
În ziua 2 ne-am trezit cu chef de escaladă așa că am sărit în mașini și am pornit către stâncă. Traseele de escaladă se află în aceeași zonă cu cele de Via Ferrata, unele din ele chiar intersectânduse. Am început cu peretele numit Zona La Ieșire care, după cum îi spune și numele, se află la ieșirea din Peștera Muierilor. Aici am parcurs câteva trasee nivel 5-6 până când soarele și căldura ne-au convins să ne mutăm pe o zona mai umbrită. Am coborât mai la baza stâncii, pe același versant, la o faleză umbrită de copaci. Din păcate, ploaia ne-a gonit repede de pe a 2-a faleză și am fost nevoiți să luăm o pauză. Din fericire ploaia nu a durat foarte mult iar în timp ce am așteptat să se usuce stânca am vizitat Peștera Muierilor.
Pe seară ne-am mărit grupul cu alți doi colegi din Club, Andrei și Luci, care au decis să vină și ei în zonă pentru câteva zile la cățărat. Am optat împreună pentru Zona G, o zonă cu trasee lungi, de 35m pe care ne-am dat până la lăsarea întunericului.
Ziua 3 - Escaladă + Via Ferrata:
- Zona E - escaladă
- Spirala Muierilor - D
- Nocturnă pe Creasta Peșterii - B
După două zile petrecute pe versantul peșterii, am fost curioși să explorăm și partea opusă și ne-am îndreptat de dimineață către zona E pentru escaladă. Acestă faleză a fost puțin mai greu accesibilă și mai greu de găsit. Aici traseele păreau mai puțin umblate iar stănca era mult mai friabilă. Trasee lungi, de 25-35m, cu asigurări destul de rare, 3 din ele având un top comun la un copac.
Și de această dată cum eram deja obișnuiți, vremea ne-a gonit pe la amiază și ne-a forțat să luăm o pauză. După pauza de masă ne-am reorientat către via ferrata și am parcurs Spirala Muierilor, un traseu nivel D, lung și spectaculos, cu o săritoare mai dificilă și o zonă expusă dar care spre deosebire de majoritatea traseelor din zona, are și câteva prize artificiale.
Fiind ultima noapte am decis că ne dorim să parcurgem și un traseu de via ferrata la nocturnă.
Pentru asta am ales un traseu ușurel, Creasta Pesterii (B) să fim siguri că îl putem parcurge fără nicio dificultate. Via ferrata pe noapte, la lumina lunii și a unui reflector care batea pe versant, a fost o noutate pentru tot grupul. A fost mai simplu decât ne-am asteptat să urcăm la lumina frontalei și bonus ne-am distrat puțin pe muzica care răsuna puternic de la o nuntă din apropiere. Am ajuns repede sus, în zona hamacelor, traseul fiind unul destul de scurt. Am admirat peisajul nocturn de la înălțime, am făcut o scurtă ședință foto la lumina lunii aproape pline și apoi ne-am grăbit la culcare să ne recuperăm forțele pentru ultima zi în Cheile Galbenului.
Ziua 4 - Escaladă:
- La Amfiteatru
- Faleza La povesti
Cu încă suficientă energie și entuziasm am pornit în ultima zi către zona de escaladă La Amfiteatru. Aici ne-am încălzit pe cateva trasee mai ușurele după care am trecut și la unele mai provocatoare pentru noi, nivel 7 si 7+. Pe aceasta faleză traseele sunt scurte dar intense, cu mișcări interesante încă de la prima asigurare, mai mult in stil de boulder. (Bonus: zonă foarte bine umbrită pentru zilele călduroase de vară.)
Înainte de plecare ne-am mutat la doar câțiva pași la faleza La povesti, din curiozitatea de a mai încerca încă ceva înainte să ne îndreptăm spre Cluj.
Zona foarte ofertantă atât pentru Via Ferrata cât și pentru escaladă nu ne-a dezamăgit. Cu siguranță ne vom întoarce căci încă avem foarte multe trasee de explorat, data viitoare poate le încercăm și pe cele de multipitch :)