Via Ferrata "acrobatică" în Cheile Galbenului
.
..cel puțin așa a fost botezată de către cel care a gândit și bătut traseele. Dar despre asta, un pic mai târziu.
De multă vreme căutam un moment prielnic pentru a organiza un weekend în Baia de Fier, și acum chiar s-au aliniat astrele. Am ajuns vineri seara la unul din puținele campinguri private din zonă. Exista și posibilitatea de a campa lângă falezele de cățărat și traseele de via ferrata de pe versantul vestic, al Cheilor Galbenului, dar acest camping privat, care de altfel nu oferă prea multe, ne-a asigurat “luxul” de a nu fi nevoiți să decampăm pentru perioada în care eram pe trasee, deoarece traficul în zonă este destul de mare în timpul zilei.
Sâmbătă dimineața, ne-am regrupat în parcarea de lângă intrarea în Peștera Muierii, de unde am pornit către primul traseu, de încălzire: Virus (grad B). Traseul este accesibil chiar și pentru cei mai începători. Spre finalul acestui traseu, am făcut stânga către Grota Corbului, parte din traseul Amfiteatrul Zmeilor (grad D). Am decis să urcăm ultima porțiune din traseu până în creastă. Acesta s-a dovedit a fi primul “test” pentru participanți și totodată realizarea că avem parte de un alt fel de via ferrata. Am reușit într-un final să ajungem toți în creastă, unde am decis să ne despărțim în două grupuri în funcție de experiență, puteri și gusturi. Un grup a continuat cu trasee de grad (B, C), iar celălalt cu Amfiteatrul Zmeilor integral și Mecanicul (grad D). Spre seară, ne-am regrupat ca să traversăm împreună Săritoarea Ursului (grad C). Așa cum sugerează și numele, pasul traseului este dat de o săritoare, care poate fi cățărată folosind o fisură din partea stângă, executând chei de braț și de picior.
Pe când ne pregăteam de plecare, am avut plăcerea să ne întâlnim cu Gabriel Dan Chiriac, președintele Clubului Montan “White Wolf”, cel care a creat toate cele 21 de trasee din zonă. Am descoperit un om calm, modest și foarte entuziasmat să povestească cu noi. Ne-a explicat cum a gândit fiecare traseu în parte, cu elementele lor specifice, de la transportorul de pe traseul Gelu și inelele Mecanicului, până la grotele și hornurile spectaculoase din celelalte trasee. Astfel ne-a confirmat și ce am observat pe stâncă. Traseele nu sunt trasee de via ferrata clasice, în care cablul este folosit pe post de balustradă, iar prizele artificiale sunt aproape la fiecare pas. Aceste trasee de “via ferrata acrobatică” sunt gândite pentru cățărat, cu intervenție artificială minimă. Astfel că sintagma clasică: “via-ferrata nu se cațără” nu prea își are locul în Cheile Galbenului. Cablul larg nu este montat pentru a fi folosit ca ajutor în ascensiune, ci doar pentru a oferi protecția necesară în cazul unei căderi. Acest lucru l-am simțit pe pielea noastră. A trebuit să avem o schimbare de mindset și să abordăm traseele cu accent mai mult pe cățărare, și nu pe via ferrata. Încercarea de a folosi cablul pentru a înainta mi s-a părut, personal, mult mai anevoioasă decât avansarea pe prizele naturale, de altfel foarte generoase. Da, sunt și porțiuni verticale expuse, scurte, în care o cădere ar depăși un factor de cădere 2, dar prizele naturale sunt foarte bune. Dacă ar fi să evaluăm chiar și cele mai dificile trasee doar din punct de vedere al escaladei, acestea nu depășesc gradul 4-5 UIAA, conform G.D. Chiriac.
Ziua de sâmbătă a fost extrem de frumoasă și lungă. Am petrecut aproape 12 ore pe versantul vestic. Seara a continuat la camping cu cina și un pahar de vorbă la foc, pe acorduri de chitară. Pe cât de entuziasmați eram, pe atât de obosiți și ne gândeam la ziua de mâine, cu speranța că ne vor ține balamalele pentru a parcurge cât mai multe trasee.
Duminică dis-de-dimineață, ne-am îndreptat atenția către versantul estic, unde am parcurs traseul Pantera Roz (grad D). Un element specific a fost traversarea unor grote înguste, una dintre ele obligându-ne să mergem târâș pe coate și pe genunchi. Odată ajunși în creastă, ne-am bucurat de priveliștea minunată oferită de Cheile Galbenului. “EXtraordinar! SPECtaculos!” Ar fi exclamat cu siguranță, un veteran al clubului, care din păcate nu ne-a însoțit în această tură. Retragerea am făcut-o pe Loreley (grad B), pentru a evita un ocol mai mare prin stânga versantului. Această coborâre nu ne-a pus probleme, neavând săritori mai înalte de 2-3 metri, care se pot aborda ușor, cu un pic de atenție.
Apoi am traversat din nou către versantul vestic, pentru a intra în cel mai lung și cunoscut traseu din zonă: Spirala Mare sau Spirala Muierilor. Aici am petrecut mai mult timp decât ne-am propus; probabil oboseala începea să-și facă simțită prezența. Într-un final, am ajuns în vârf, unde erau întinse vestitele “hamace dintre stânci”. Nu am putut să ne relaxăm în ele, acestea făcând parte dintr-un tur organizat și ghidat de Clubul “White Wolf”, și care necesita rezervare cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte. (Acest tur ghidat este și principala sursă de venit pentru amenajarea și mentenanța traseelor de Via Ferrata)
Pentru că timpul deja nu mai avea răbdare cu noi, a trebuit să alegem între a vizita Peștera Muierilor, peste care ne-am tot plimbat în cele două zile, și a mai parcurge încă un traseu. Două ore mai târziu ne-am regrupat și am pornit către casă, cu gândul deja la următoarea vizită. În Baia de Fier sunt 21 de trasee de via ferrata și peste 100 de trasee de single și multi-pitch. Am rămas cu multe restanțe, de aceea vom reveni cu siguranță! Poate chiar în toamnă. Stay tuned!
