Declarație de participare și de asumare a riscului

Definiție: În această declarație termenul de „activitate montană” include, dar fără a se limita la: alpinism, escaladă sportivă pe stânca și pe gheată, bouldering, drumeție, schi, schi în afara pârtiilor amenajate, cicloturism, ciclism montan, alergare montană, rafting, orientare turistică, parapantă, speologie, canioning, crearea și marcarea de poteci turistice, construirea de refugii și cabane alpine, amenajarea traseelor turistice sau de cățărare și alte activități/acțiuni necesare pentru îndeplinirea obiectivelor asociației așa cum au fost ele definite în statut, la articolul 7.

Termenul de „participant” include orice persoană, fizică sau juridică, care participă neconstrâns la „activitatea montană” și care își asumă de bună voie condițiile de participare.

Prin prezenta declarație, „participantul eliberez CLUBUL ALPIN ROMÂN precum și pe reprezentanții acestuia (organizatori, ghizi, instructori, monitori etc.) de orice responsabilități și obligații privind pierderea, distrugerea proprietății, pagube materiale sau răniri personale, pe care le pot suferi ca rezultat al participării mele la „activitatea montană”.

Mi s-a adus la cunoștință că participarea la „activitatea montană” prezintă pericole inerente precum și alte riscuri care pot include:

  • Avalanșe, căderi de pietre, căderi de gheață sau căderi de cornișe – care se pot întâmpla pe terenul unde se desfășoară tura și pot fi cauzate de către forțele naturii, de către alți cățărători, schiori sau din alte motive.
  • Căderea cu sau fără coardă – se poate întâmpla în teren alpin și poate determina rănirea sau decesul.
  • Teren periculos – „activitatea montană” poate fi într-o zonă cu abrupturi, stânci verticale, tavane sau surplombe, lanțuri, căderi de copaci, alunecări de teren, torente, avene, lacuri înghețate care în starea lor naturală sunt inerent periculoase. Turele se pot desfășura și pe trasee care nu sunt parcurse cu regularitate și examinate.
  • Animale sălbatice sau domestice – cum ar fi, dar fără a se limita la câinii ciobănești, urși, lupi, vipere, șoimi – care pot ataca sau răni participantul.
  • Echipament necorespunzător – acesta poate fi într-o stare proastă, să lipsească sau să se deterioreze în timpul „activității montane” și să ducă la rănirea sau deteriorarea bunurilor participantului.
  • Vremea – condițiile meteo sunt schimbătoare și în cazuri grave pot duce la degerături, arsuri, hipotermie etc
  • Boli – care pot fi cauzate printre altele de altitudine, apă netratată, plante și animale sau de dificultatea păstrării igienei în cursul turelor.

Accept riscurile și pericolele care pot apărea în timpul „activității montane” și sunt de acord cu termenii acestei declarații.
Menționez că sunt apt din punct de vedere medical și nu sufăr de afecțiuni care m-ar împiedica să particip la „activități montane”. Menționez că nu sunt suspect de COVID-19, că nu am niciunul din simptomele asociate acestei boli și că nu am fost în carantină în ultimele două săptămâni.
Confirm că am vârsta legală (minim 18 ani) sau că am împuternicirea reprezentatului legal, că am citit declarația și am înțeles termenii înainte de a o semna.