10 Dec2025

Varful Ugerului prin Cheile Silosului 6 dec. 2025

Dan P.
Varful Ugerului prin Cheile Silosului 6 dec. 2025

Accesibil de pe Valea Ariseului, dar si din satele aflate in Depresiunea Trascaului, Varful Ugerului ofera privelisti incantatoare spre satele si muntii din jur. Tufele de ienupar si padurea de larice din apropiere contribuie si ele la farmecul acestui loc.

Pentru a incerca un traseu nou, de care colegii de club se bucura de obicei mai mult, am propus o varianta cu urcare din satul Coltesti prin Cheile Silosului (marcaj banda albastra), continuare pe o poteca nemarcata prin zona Dealul Ciresului, Jaru si Piatra cu Urda, iar apoi coborarea catre satul Rimetea pe marcajul cu cruce galbena. In Rimetea urma sa lasam o masina care sa duca soferii in Coltesti pentru asi recupera masinile.

Inceputul traseului Cheilor Silosului a venit cu o supriza neplacuta: poteca turistica era intr-o stare deplorabila, cu mult noroi si crengi ramase dupa exploatarile forestiere care s-au facut de curand in zona. Mai sus lucrurile au revenit la normal.

Poteca nemarcata pe care am cotit la capatul de sus al cheilor si dupa intersectia cu marcajul banda rosie ne-a dus prin locuri putin umblate, cu o portiune mai tehnica de creasta care ne-a scos mai apoi in zona de platou. Aici, in zona Varfului Jaru, am gasit un loc cu panorama frumoasa catre Valea Ariesului. Ne-a placut mult si am hotarat sa facem popasul pentru pranz.

Colegul Ovidiu, pasionat de radioamatorism, a sacrificat gustarea pentru pasiunea lui si a pornit in graba catre Varful Ugerului sa-si monteze aparatura.

Am fost o trupa inimoasa, am mers bine si dupa 6.5 ore eram in Rimetea, cautand un loc unde sa ramanem la o ciorba.