Tura in Alpi (8 - 22 august)

În perioada 8 - 22 august a avut loc una din ieșirile CAR in Alpi la care au participat patru membrii (Virgil Litan, Dorin Bernat, Adrian Rendiuc, Alex DMT). Pentru mine (Virgil L) a fost prima oară cand am pasit în acest masiv celebru si simt ca acest raport de tură nu poate face dreptate frumuseții peisajelor și stărilor trăite dar incerc sa redau cat mai fidel experiența celor doua saptamani.

Alpii au fost extrem de primitori cu noi, cu vreme însorită și puțin vant. Piscurile ascutite, coama molcoma a Mont Blancului sau fetele intimidante de granit se lasau admirate in fiecare zi, indiferent daca urcam la 3000+ m sau aveam zile de “pauza” in peretii si crestele Brévent-ului.
In aceasta tura am reusit in sfarsit sa inteleg frenezia alpilor si sa cuprind mai bine dificultatile ce le prezinta acest tip de teren.
Desi nu toate turele au fost duse pana la capat (din cauza timpului limitat sau a conditiilor nefavorabile) fiecare traseu a fost fie un succes fie o lectie invatata. Din aceasta perspectiva pot spune ca fiecare zi a fost valorificata. De asemenea, dat fiind faptul ca in putine zile am fost toti patru prezenti si dispusi sa cataram, pot zice ca am inteles mai bine dificultatile dar si solutiile echipelor de 3.

Dupa un drum de aproape 24 de ore in masina personala eu cu Dorin am ajuns obositi dar plini de entuziasm in capitala alpinismului: Chamonix, unde ne astepta Alex, istovit la randul lui dupa o lupta de doua zile cu traseele de dry-tooling din Saint-Gervais(in lipsa unei vremi favorabile unor ture la altitudine, cele 3 faleze de dry-tooling din vale sunt o optiune buna in zona). Prima zi am petrecut-o cumparand diverse elemente de echipament si facand planuri pentru zilele ce urmează.

1) Hotel Califonia, Clocher-Clocheton (Virgil, Dorin, Alex)

Prima zi efectiva de catarat am dedicat-o unei rute usoare in ideea de a ne obisnui cu cataratul in bocanci si scramblingul: “Hotel California”. Dupa primele lungimi am ratacit traseul si am ajuns sus mergand dupa intuitie (noroc ca aveam mobilele cu noi).. In gluma am denumit ruta parcursa “”Hotel Cismigiu”. Dupa ce am ajuns in creasta am inceput parcurgerea traseului Clocher-Clochetons. Timpul lucra impotriva noastra asa ca ne-am retras dupa primele lungimi / rapeluri si ne-am grabit catre ultima telecabina parcurgand creasta Brevent-ului pe “nemarcate”, un scrambling usor si placut.

2) Cosmique (Virgil, Dorin, Alex)

Prima zi la altitudine a fost incredibila. Planul era sa parcurgem celebra arete du cosmique pentru a ne obisnui cu coltarii si tipul rutelor ce urma sa le parcurgem. Dupa ce ne echipam cu hamuri si coltari in statia telecabinei de la Midi, ne legam in coarda si ne facem loc printre turistii ce se uitau ba la noi ba la peisaj. Primii pasi pe creasta ingusta ce ne conducea pe ghetar erau insotiti de emotie si entuziam.

Am parcurs ghetarul repede si am ajuns la intrarea in traseu. Dupa o scurta pauza si organizare intram in traseul deja aglomerat (ca aproape orice alt traseu din aceasta iesire) echipe cu ghizi sau fără se puteau observa de-alungul crestei. Traseu in sine a fost facil, am avut ocazia sa ma familiarizez iar cu tehnicile alpine de filat si asigurat. 

3) Modern Times

Din cauza ca nu aveam rezervare pentru telecabina care urca la Midi am ales sa cataram iar in masivul opus, de data asta in zona Aiguille Rouges, traseul modern times. Din nou, am incercat sa ne obisnuim cu cataratul fara espadrile. Traseul a fost foarte usor si placut.

4) Tour Ronde

Dupa multe discutii de ruta pe care sa o parcurgem, ajungem la un conses si anume SE ridge Tour ronde. Dupa ce schimbam doua telecabine pana la Ref Torino ajunge iar pe ghetar, de data aceasta pe partea italiana. Pornim catre inceputul crestei grabiti dar nu ignoram crevasele deschise si facem scurte pauze pentru a le evalua. Dupa cativa metrii in traseu intalnim o echipa de alpinisti care deja se retrageau. Dupa ce schimbam cateva vorbe despre starea traseului aflu ca unul din ei are 74 de ani - impresionant!, inca un model de urmat. Traseul in sine a fost spectaculos, cu pasaje de creasta foarte ascutita si expusa. Ajunsi la finalul crestei decidem sa nu mai urcam pana pe varf deoarce trebuia sa ajungem inapoi la telecabina. Ne retragem in rapeluri peste o panta de zăpadă moale (fiind topita de soarele puternic de peste zi). 

In seara aceasta ni s-a alaturat si Adi, obosit la randul lui. 

5)  Midi traverse

Adi si Alex au ales sa faca Midi-Plan Traverse, un traseu ce continea un approach mediu, cu toate elementele alpine la dispozitie(creste de zapada, fete de zapada, catarare prin hornuri si diedre, rapeluri succesive, scrambling etc.). Fiind vorba de un traseu in linie(pana la Aiguille du Plan(3673m), retragerea a reprezentat drumul pana la summit parcurs in sens invers. Traseul a fost parcurs intr-un timp bun, intorcandu-se totusi pe o zapada de calitate slaba le-a consumat destule resurse la finalul zilei.

Triagle du Tacul 

Eu si Dorin ne simtim norocosi si alegem ca prima tura ghidata cu Mihnea sa fie una de gheata. Desi nu era sezonul pentru asa ceva, unii spuneau ca au parcurs Goulette Chere asa ca incercam si noi. Dupa prima lungime ne dam seama ca am avut totusi sperante prea mari gheata fiind foarte slaba. Alegem sa ne retragem si sa coboram in Chamonix la o faleza de escalada. Acolo facem un scurt atelier de salvare din crevasa cu Mihnea unde ne reamintim si discutam diverse sisteme.

6) Aiguille du Peigne

Adi si Alex au mers alaturi de Cosmin pe Aiguille du Peigne, traseu catarat la adidasi/bocanci. In timpul catararii au avut placerea de a se intalni cu celebrul alpinist Yannick Graziani, ce catara aceeasi ruta. La finalul zilei s-au retras la refugiul Plan de l'Aiguille, alaturi de Cristina si Cosmin, pregatindu-se pentru tura mult asteptata: Eperon Frendo(traseul obiectiv al celor doi pentru tura din alpi).

Dent du Geant

In a doua zi cu Mihnea, eu si Dorin am ales sa urcam pe un varf singuratic dar impunator: Dent du Geant. Acesta depaseste 4000m si este imposibil de ignorat oriunde te-ai afla in zona ghetarului. 

Incepem ziua devreme ca sa prindem prima telecabina din Courmayeur catre Ref. Torino. Dupa ce ne punem coltarii si incepem approachul privesc iar varful si mi se pare imposibil ca intr-o singura zi sa urcam atat de mult, atat de departe. Dar dupa doua ore de mers pe ghetar suntem deja la baza lui si incepem scramblingul pe o zona foarte friabila si plina de grohotis. Dupa inca niste ore bune suntem pe “gingie”, zona de unde incepe adevarata catarare pe “dinte”. Ne ascundem coltarii si pioletii sub o stanca, ne legam in coarda si dupa niste negocieri abile ale lui Mihnea cu restul echipelor, pornim inaintea celor ce asteptau la coada.
Primul soc pentru mine a fost abundenta de corzi fixe de care trebuia sa te tragi (nu te obliga nimeni, dar catararea ar fi devenit mult mai dificila, deci lenta).
Dupa ce urcam cele 5  - 6 lungimi ajungem pe varf unde ne astepta o Madonna de bronz si inca 2 echipe. Ne facem poze, ne felicitam si incepem retragerea.
Dupa cateva rapeluri lungi suntem iar pe gingie, ne recuperam echipamentul si pornim inapoi catre Ref. Torino. La refugiu ne bucuram de niste tarte incredibil de bune (recomand cele cu ciocolata) si un espresso autentic. Cu privirea catre Mont Blanc, Mihnea ne arata rute faimoase si pereti a caror nume doar il auzisem dar habar nu aveam da sunt chiar in fata mea.

7) Frendo

Ziua a inceput la 3:30. Dupa micul dejun, in jurul orei 4:15 s-a plecat de la refugiu. Dupa traversarea zonei cu crevase, in care se auzeau continuu caderile masive de bolovani de la Midi(coloana sonora desprinsa dintr-un Stalingrad in 43), in jurul orei 6:30 s-a ajuns la baza traseului Frendo. A urmat o sectiune de scrambling de 1.5 ore, succedata de inca 3 ore de catarare la bocanci prin hornuri, pe muchii, creste, fete cazute si mai toate tipurile de elemente ce pot fi gasite intr-un traseu de alpinism, inclusiv o scurta portiune de catarare artificiala. Bucurosi ca prima parte a traseului fusese realizata intr-un timp foarte bun, echipa avea sperante ca va prinde telecabina ce duce inapoi in Cham la finalul zilei...oh boy, were they wrong :)

Prima parte a sectiunii de catarare pe gheata(aproximativ 2 lungimi) a fost pe o gheata de calitate extrem de proasta, motiv pentru care s-a decis sa se continue pe portiunile de stanca, pana la creasta, unde a urmat "cursul de inot" prin zapada cu expuneri de 600 de metri stanga-dreapta.

La finalul crestei a urmat o alta sectiune de catarare pe gheata(sectiune ce avea sa contina aproximativ 10-11 lungimi de catarare pe gheata, ultimele 2 fiind pe o gheata foarte proasta(black ice), ce nu prea permitea montarea de asigurari...iar cele montate nu prea permiteau caderea in ele :)

Ultimii 50-60 de metri au reprezentat catarare la frontala pe stanca foarte friabila ce astepta oricand sa plece la vale(cativa bolovani plecand pe parcursul catararii, dar niciunul de marimea "obuzului" care a ales sa prinda viteza in ce-a de-a 5-a lungime de gheata si a maturat tot ce a prins in cale).

In jurul orei 21 s-a iesit in creasta. La ora 21:45 s-a ajuns la refugiul Cosmique. 17,5 ore de catarare pe stanca si gheata, traversare creasta de zapada, traversare ghetar si adapostire de bolovani au fost urmate de o cina linistita la refugiu, unde ne-am bucurat de un mic concert la pian sustinut de personalul de la refugiu.

8) Drumetie Lac Cornu

Saptamana a inceput cu o zi ploioasa si un cer inchis asa ca in timp ce unii se unii munceau, altii se odihneau, eu am ales sa fac o drumetie printre nori in masivul Brevent, pana la Lac Cornu. Desi nu am vazut aproape nimic intreaga zi m-am bucurat de zone de scrambling usoare si petice de zapada.
 

9) Dent du Geant (again)
Intr-o noua echipa (impreuna cu Alex si Adrian) am urcat din nou pe impunatorul Dent Du Geant. Am avut parte de vreme impecabila, in consecinta si de aglomeratie mai mare. Ca si pe orice ruta celebra o buna parte din timp am petrecut-o trecand corzile altor echipe pe sub noi, peste noi, incercand sa depasim sau sa ne lasam depasiti. Desi are un farmec aparte sa schimbi pareri cu straini in regrupari am simtit ca imi lipseste solitaritatea unui traseu “ca la noi” unde ai prilej sa te regasesti si admiri in liniste muntele.

Aceasta a doua parcurgere nu a fost mai putin interesanta: am incercat alte portiuni “la liber” (fara ajutorul corzilor fixe) si am gasit alte statii de rapel, mai comode.

10) Freison Roche (Virgil,Alex)

Dupa atatea zile de alpinism si catarat in bocanci imi era dor de un traseu de multipich “simplu” asa ca cer niste recomandari de la Mihnea. Printre altele mentioneaza si freison roche (zona Brevent) care aparent este un “clasic” al zonei. Dupa o dimineata lenesa reusim sa ne mobilizam si sa urcam in telecabina la 13 30 iar dupa ce ajungem sus alergam spre baza peretelui pentru a reusi sa prindem si telecabina de întoarcere. Cataram o portiune usoara in cautarea primei lungimi. Ajunsi in dreptul unei domnisoare care fila aflam ca ea se afla in prima regrupare, iar noi am ocolit o lungime. Decidem sa descataram si sa cataram iar traseul “oficial”. Zis si facut. Avansam rapid (mergem cap-schimbat), constant in urma echipei din fata, stand la taclale in fiecare regrupare. Traseul a fost foarte frumos, in special lungimile 4 (6a) si 6 (5c) care se prezintă sub forma unor diedre cu sau fara fisura (involuntar cand vad un diedru cu fisura ma gandesc la “Poseidon”-ul din Tureni :) )
Dupa ce terminam traseul in graba fugim si prindem ultima telecabina. 

11) Ref Carrel

La propunerea lui Alex decidem sa ne mutam in Italia. Trecem prin tunel in Courmayeur, continuam prin Aosta si urcam pana la 2000m in Breuil-Cervinia. Telecabina ne duce in cateva minute la Plan-Maison de unde fara graba, la pas, continuam spre refugiul Carrel. La propunerea lui Adrian luam cate patru litri de apa de persoana. Avem parte de o vreme perfecta pentru Matterhorn. Fata de alti ani lipseste aproape complet zapada. Si in plus demn de notat lipseste aglomeratia nebuna de pe aceasta ruta. Suntem doar noi pe traseu. Urcarea spre Carrel este elementara. Doar pe ultimii 100m ne legam in coarda, mai mult ca o formalitate. Oricum sunt corzi fixe de care te poti trage. Ajungem pe la sase seara la refugiu si ne cazam. Apoi Adrian are parte de niste priviri foarte taioase din partea coechipierilor. Se poate cumpara apa de la refugiu cu 5 EUR litrul. Era mai bine sa urmam varianta aceasta, in loc de a umple rucsacii cu sticlele de apa.

12) Matterhorn 

Pentru Matterhorn ne-am impartit in doua echipe. Asa ca vor urma doua povestiri:

( Adrian, Alex )

Ne propunem sa fim prima sau a doua echipa ce pleaca dimineata din refugiu. Si chiar reusim. Inaintea noastra iese un ghid cu clientul sau. Insa doar cateva minute in plus si ii pierdem. Avem parte de oarece aventura in gasirea rutei in noapte. Dar principiul este simplu: daca traseul devine dificil si nu sunt corzi fixe, sigur ne-am abatut de la calea corecta. Intre timp suntem ajunsi de o echipa mixta de elvetieni. Vom sta mai departe in spatele lor si cum ei cunosc ruta, totul devine elementar. Din nou ruta este foarte libera. Nu ne intersectam cu nici o alta echipa. Si aerul este cald, chiar foarte cald pentru 4000m altitudine. La rasarit suntem pe Peak Tyndall si deja vedem varful. Urmeaza o sectiune mai dificila, dar echipata complet cu corzi fixe. Urmam sfatul primit seara de la “cabanierul” de la Carrel, evitam scara Jordan si cataram prin stanga ei. Si inca un pas si suntem pe varf. Victorie! Ne-au trebuit mai putin de patru oare pentru a parcurge urcarea de la Carrel pana pe varful italian. Alex insista sa facem traversarea completa a varfului si sa coboram pe creasta Hornli. La inceput reticent, accept. Facem poze cu crucea de pe varf si continuam pana pe Matterhonul elvetian. Suntem agasati de un elicopter ce tot aduce turisti pana deasupra varfului. Peisajul devine complet diferit in partea elvetiana. Daca in Italia ruta era complet uscata si lipsita de zapada, in Elvetia punem coltarii. Alegem sa fim cat mai precauti si coboram intr-o suita de rapeluri. Suntem mult mai lenti decat ghizii cu clientii lor, dar siguranta este mai importanta, iar noi suntem pentru prima data pe aceasta coborare. Asa ca ne ia destul de mult sa descataram intreaga creasta Hornli. Undeva dupa-amiaza revenim la orizontala si sarbatorim cu prajituri si bere rece la cabana Hornli.

(Dorin, Virgil)
Plecam "cu noaptea-n-cap" la scurt timp dupa colegii nostri. Cand ies din refugiu nu vad nimic decat multe frontale catarate mai aproape sau mai departe de refugiu (vedeam unele echipe ce urcau de sub refugiu chiar). Incepem sa ne cataram intampinand de la inceput corzile fixe. Dupa scurt timp ne dam seama ca mersul concomintent este singura sansa de a ne incadra in timp si continuam asa pe tot parcursul traseului. Logistic vorbind am trait momente asemanatoare ca si pe Dent du Geant: depasit echipe, incalecat corzi, discutii amicale cu alpinisti de peste tot din europa, etc. Rasaritul vazut din creasta si  Mont Blancul ce se ivea in departare au creat un moment special pentru care merita sa pleci noaptea :). Din pacate nu reusim sa ne incadram in limitele de timp recomandate si hotaram sa ne retragem cand ajungem la Pic Tyndall. Retragerea a fost mult mai ciudata decat cataratul in sine fiind greu de decis daca facem rapel sau descataram diverse portiuni (ambele variante cu avantaje si dezavantajele specifice). Desi inca am remuscari legate de aceasta decizie ma bucur ca am ramas cu un motiv real de a ma intoarce. Ajungem inapoi la masini in Cervinia pe la miezul noptii dupa cateva mii de metrii coborati, cu genunchi praf si hotaram sa facem "bivuac" intr-o serpentina a soselei (eu dorm in hamac, Dorin in masina).

13) Marea retragere
Urmatoarea zi merge in Zermat de unde ii recuperam pe colegii care au reusit traversarea, apoi ne intoarcem in Italia si pornim lungul drum spre casa.