Via Transilvanica - Terra Saxonum - Tineret

Tura pe Terra Saxonum a stârnit nu doar interesul CAR-iștilor clujeni (unii dintre ei urmărind cu mare atenție deschiderea inscrierilor pentru a-și rezerva locul), dar a stârnit și interesul câtorva tineri din alte orașe, care s-au înscris în CAR Cluj pentru a putea participa la tură. Așadar, în 24 aprilie ne-am strâns în Mediaș 10 drumeți voioși din CAR Tineret: 5 veniți din Cluj, 2 din Oradea, 2 din Timișoara și unul din Sibiu, cu gândul de a parcurge mare parte din Terra Saxonum. Planul nostru a fost sa parcurgem în sens invers celui propus de Ghidul Drumețului, și anume de la Mediaș la Saschiz. 

Prima zi: Mediaș - Moșna - Nemșa - Richiș

Am început traseul la ora 10:45 din centrul istoric al Mediașului, la Friends Fine Wine & Specialty Coffee de unde ne-am cumpărat Carnetul Drumețului și am primit prima ștampilă. Ieșirea din oraș ne-a purtat printr-o pădure de fag care ne-a scos deasupra Mediașului, unde pini falnici întregeau panorama. Tot la ieșire din Mediaș am zărit o căprioară și numeroase urme proaspete de urs, pe care însă nu l-am întâlnit. Au urmat pajiști, pădure de pini, pădure de fag, o crescătorie de struți înainte de intrarea în Moșna. Întrucât aveam cazare în Richiș și pornisem târzior la drum nu am avut timp să vizităm obiectivele turistice din Mediaș și Moșna, ne-am oprit doar pentru pauze scurte. Cu toate astea am zăbovit în Nemșa, unde am făcut turul bisericii fortificate care cuprinde biserica evanghelică și casa clopotarului. Ghidul nostru, Remus, ne-a povestit lucruri interesante despre istoria locului, despre Stephan Ludwig Roth, preotul luteran care a slujit acolo și care a militat pentru drepturile a țăranilor români din Transilvania. Ne-a povestit și despre proiectele personale pentru reabilitarea și promovarea patrimoniului local. Am cunoscut-o pe soția lui, Lavinia, restaurator de artă sacră, care ne-a vorbit despre contribuția adusă în decopertarea picturii murale din biserică. Tot ea ne-a sfătuit ca în Richiș să vizităm neapărat biserica fortificată pentru că este ofertantă în materie de artă și simbolistica. Ne-am continuat apoi drumul spre Richiș, bucuroși că soarele era la apus și ni se ușura deplasarea. Seara, în Richiș inainte sa ajungem la cazarea noastra am fost invitati la o limonadă de Adana, (proprietarul unei case ce oferă și cazare în sat), de la care am aflat povești de viață și despre o practică îndrăgită locului, numită "terapie cu țuică". Noi am fost cazati la fosta casă parohială din sat, chiar lângă biserica fortificată, acum numită Casa de oaspeti “La curtea Richvini”. A fost o experiență plăcută, cazarea fiind foarte frumos amenajată după specificul locului, cu destule băi și apă caldă. Seara s-a încheiat cu cina delicioasa si cu degustarea vinului și a țuicii locale. 

Aș zice că highlight-ul primei zile rămâne întâlnirea cu oamenii locului și poveștile intrigante, amuzante, dar în mod sigur, memorabile, pe care aceștia ni le-au spus (și pe care din considerație pentru povestași, nu le vom relata aici), care au suscitat la analiză psihologică și inside jokes care ne-au binedispus în momentele grele ale zilelor ce-au urmat. La final de zi GPS-urile înregistraseră 26 km parcurși cu o diferență de nivel de 650 m.

Ziua a doua: Richiș- Biertan- Copșa Mare- Nou Săsesc- Mălâncrav

Am început cu micul dejun, ștampila și vizita la biserica fortificată din sat, unde am aflat lucruri interesante despre simbolurile precreștine celtice și creștine prezente în biserică. Prima oprire și cea mai îndelungată din zi a fost la Biertan unde am vizitat biserica fortificată și am luat prânzul. Traseul de Via Transilvanica ne-a dus apoi prin pajiști, dealuri, păduri până la Copșa Mare unde singura oprire a fost la magazinul din sat. Știam că ne așteaptă un drum mai lung decât în ziua anterioară și mai provocator ca diferență de nivel, de aceea pauzele au fost rare și scurte de la Biertan la Nou Săsesc, unde am luat o pauză mai mare de o jumătate de ceas la birtul din sat, un pic leșinați. Începuseră durerile, de tălpi, gambe și spate, la fel și bășicile.Traseul din Nou Săsesc până la Mălâncrav a fost greuț, cu două urcări solicitante printr-o pădure de fag și un drum forestier. Dar dincolo de greutățile drumului, atmosfera în grup a fost plăcută, veselă, am fost un grup unit, solidar, prietenoși și grijulii unii cu ceilalți. S-a făcut karaoke la pas pe hituri retro și mai noi, s-a vorbit, s-a râs, s-a făcut haz de necaz, ne-am pozat și ne-am filmat, a fost cu de toate. În Mălâncrav ne-am cazat la Malmkroger Haus unde am avut la dispoziție o casă spațioasă și foarte frumoasă, cu o curte îngrijită și un view frumos. Am luat cina la punctul gastronomic local “În bucătăria mamei”, unde mâncarea a fost delicioasă și pe săturate. Deciziile de seară au fost grele: să ne ducem mai repede la somn, obosiți fiind după cei 32 km și 935 m diferență de nivel afișate de GPS, sau să prelungim seara la socializare și vin. 

Primele două zile au fost neașteptat de călduroase pentru finalul de aprilie, ne-am bucurat mult că s-a nimerit ca în acestea să trecem prin multe zone cu pădure în care am fost protejați de soarele dogoritor. Ba chiar, în a doua zi am avut parte de o foarte scurtă, dar răcoritoare ploaie.

Ziua a treia avea ca obiectiv sosirea la Sighișoara, traseul fiind: Mălâncrav - Florești- Criș - Stejărenii - Sighișoara

Se anunța aceeași distanță ca în ziua anterioară, cu o diferență de nivel mai mică, dar noutatea consta în ploaia zdravănă anunțată începând cu ora 15. Ne doream să ajungem cât mai repede la Sighișoara sau măcar în apropierea ei. Așa că nu am vizitat biserica din Mălâncrav și ne-am pornit la drum îndată după micul dejun servit la cazare. Am ajuns în Florești, dar nu am zăbovit. Ne-am oprit în schimb în Criș la Castelul Bethlen, unde domnul castelar (de profesie arheolog) ne-a familiarizat cu istoria castelului și a familiei Bethlen. Am reluat drumul grăbiți, de teama ploii, pentru că știam că ne rămân 16 km de mers până la Sighișoara. Ne-am oprit în Stejărenii doar pentru ștampilă, apoi am continuat în pas alert, fără pauze consistente. Se accentuaseră durerile, eram obosiți, dar nevoiți să ajungem cât mai repede în oraș. Cu 5 km înainte de Sighișoara s-a întunecat cerul, s-a întețit vântul, au început sa tune. Ultimii kilometrii pana la Sighisoara i-am facut in pas alert, ca sa fentam cat de mult putem ploaie. Partea bună a fost că am ajuns devreme în oraș, era 17:15 și ne rămânea mult timp pentru socializare și cină, nu și pentru explorarea orașului, din păcate, căci ploua. Ne-am cazat la Burg Hostel, unde am avut surpriza neplăcută de a nu avea apă caldă, era cel mult călduță (se cazase înaintea noastră un grup de 30 de turiști). Dar am mâncat bine la Ferdinand Bistro - Gourmet și ne-am încălzit (a fost atât de cald și bine încât ni s-au uscat și papucii stând acolo două ore și jumătate). Când am ieșit de acolo șchiopătam pe capete, eram cu toții avariați sub o formă sau alta, era de-a dreptul amuzant să ne vezi mișcându-ne. Ceasurile arătau 31 km și 655 m diferență de nivel.

Aventura aceasta s-a dorit inițial a fi un traseu de 4 zile pe Via Transilvanica, ce presupunea parcurgerea în ziua a patra a traseului Sighișoara - Șapartoc - Saschiz, un traseu estimat la 30 km, s-a încheiat într-un final la Sighișoara. Progresiv am decis cu toții că nu îl vom parcurge niciunul, căci nu aveam legături bune de acces pentru o întoarcere acasă și nu am fi reușit să ne bucurăm de drum, fiind doar grăbiți și stresați. Ne-am petrecut așadar duminică dimineața împreună la micul dejun, o cafea bună și procurand ștampila care ne încheia aventura, iar apoi ne-am îndreptat spre casă, destul de nostalgici că se încheie călătoria.

Text de Roxana O.