Sesiune de educație montană pentru studenți Hașdeu

Pe 22 mai, am avut o nouă sesiune de educație montană într-o sală din complexul studențesc Hasdeu. Ne-am întâlnit la ora 18:00 cu aproximativ 30 de tineri entuziasmați să învețe sfaturi esențiale pentru a merge pe munte în siguranță. De data asta, am organizat și o drumeție pentru a pune în practică tot ce am discutat.
Studenții au fost foarte atenți la sfaturi și au pus întrebări la fiecare slide unde simțeau că au nevoie de clarificări. Asta ne-a bucurat enorm, să vedem că sunt cu adevărat interesați de subiect.
Sesiunea teoretică s-a încheiat cu o sesiune practică în masivul Vlădeasa. Locurile s-au ocupat foarte repede, dar nu-ți spunem acum cum a fost. Te invităm să urmărești paginile noastre de social media pentru a afla cum a fost partea practică :)
Mulțumim Betfair Romania Development pentru susținerea constantă în aceste activități!