Schi de primăvară și MTB în Bucegi

Sezonul acesta chiar dacă a început promițător din punctul de vedere al zăpezii, a lăsat mult de dorit pe parcurs. Acest lucru nu ne-a împiedicat însă să onorăm invitația lui Ion Trandafir de a schia văi de abrupt în Munții Bucegi cu ocazia mini-vacanței de 1 mai, eveniment aflându-se deja la a treia ediție, și devenit o veritabilă tradiție. Cum tabăra de bază a fost Pensiunea Cehov din Bran, locația ne-a permis să abordăm văi diferite în fiecare zi. 

Adiția anul acesta au fost turele de MTB, ghidate tot de către Ion.

Așa că fiecare a avut de unde alege.

Trupa de schiori a fost compusă din Lucian Crisan, Dan Hrișca, Adi Cosma, Adi Boloveschi, Vasile Mărginean, Anca Ghiran pe snowboard și subsemnata (Noémi M.) pe schiuri evident.

Miercuri dimineața începem în forță și pornim la ora 7.00 fix (Ion nu așteaptă după întârziați) cu destinația Căldarea Mălăiești. Se alătură în drumeție și Sofia Demergian. Pornim dinspre periferia orașului Râșnov, lăsăm mașinile într-o parcare la marginea drumului forestier și urcăm pe marcajul banda albastră, cu tot echipamentul împachetat în rucsac: clăparii, kitul de avalanșă, hainele mai groase, schiurile legate de rucsac. Practic e o drumeție de o zi cu un bagaj mai mare, nu? Aproximativ. 

Menținem un ritm alert până la Cabana Mălăiești. Înaintând pe vale, atenția ne este acaparată de culoarele din fața și stânga noastră: inspectăm Hornul Mare și Mic, pe partea dreaptă a căldării se înalță Padina Crucii. Admirăm peisajul încă parțial acoperit de zăpadă. Probabilitatea de a schia la sfârșitul sezonului a fost destul de sumbră, faptul că acum codițiile sunt prielnice ne bucură enorm. Ne luăm clăparii în picioare un pic mai sus de cabană, unde începe zăpada, și continuăm ascensiunea pe Hornul Mare.

Acesta fiind în umbră în prima parte a zilei, zăpada este încă destul de înghețată, iar fiecare pas necesită atenție sporită. Deoarece anul trecut am “dat” deja Hornul Mare, obiectivul setat este de a coborî pe Hornul Mic, mai îngust și mai abrupt. Urcăm cu bine pe Horn, ne luăm schiurile în picioare și ne alegem intrarea în Hornul Mic. Ion este deschizător de linie, merge primul și pentru a ne oferi ghidaj despre condițiile din teren. Destul de dificilă navigarea printre pietrele răsfirate pe toată lungimea culoarului; cum multe dintre ele sunt acoperite, se observă numai niște mici colțuri de negru dintr-un bolovan mare, acestea fiind periculoase dacă sunt nimerite cu cantul sau talpa, cu riscul accidentării schiorului sau schiului (să nu mai vorbim de “durerea sufletească” dacă echipamentul este nou...). Nu degeaba sunt numite “rechini” în jargonul schiorilor. Înclinația este undeva la 35 grade (avem încredere în măsurătorile lui Luci), dar nu este un impas deoarece ne bazăm pe cunoștințele tehnice acumulate de-a lungul anilor. Acordăm o notă de trecere “în regulă” coborârii și încheiem ziua cu activități separate: Dan și cu mine exersăm sub supravegherea maestrului sărituri pe niște kickere construite ad-hoc, restul băieților urcă și schiază un culoar aflat la est de Hornul Mic. Se întorc cu niște concluzii: există suficiente culoare de explorat în zonă. 

Ziua a doua are ca destinație Valea Gaura. Ne împachetăm echipamentul în aceeași manieră, și după ce trecem cu mașina de localitatea Poarta, suntem nevoiți să lăsăm mașinile la bariera care indică intrarea în Parcul Național Bucegi. Deși azi accesul este mai lung, nu ne pune probleme deosebite, avem antrenament din ziua precedentă. Urmăm marcajul cruce roșie, ne îngreunează numai câteva porțiuni tehnice de după Stâna Gaura pe care trebuie să le cățărăm cu schiurile în spate, dar răsplata e pe măsură: găsim un culoar la vest de Șaua Doamnele, unde soarele a bătut suficient să transforme zăpada înghețată în firn. Mai puțin abrupt decât culoarul de ieri, cu o singură porțiune stâncoasă și îngustă unde nu se puteau întoarce schiurile perpendicular pe linia pantei, ne bucurăm de coborâre și ne retragem mulțumiți, cu obiectivul îndeplinit. Desigur că nu putea lipsi un pic de ploaie pe retragere, doar soarele ne-a însoțit în bună parte a zilei, contrar prognozei. Acordăm calificativul “superb” zilei, și gândul ne duce la colegii care au ales să pedaleze azi. 

La pensiune ne reunim cu trupa de MTB, compusă din Cosmin Sălăgean, Irina Ștef, Adela, Sofia Demergian și Dan Hrișca. Ne relatează Sofi: 

“Cum în ziua de joi vremea s-a arătat numai bună de pedalat, Ion a ales o rută dintr-o zonă foarte pitorească, situată între munții Bucegi și Piatra Craiului. 

Traseul a pornit din Bran de la Pensiunea Cehov pe șoseaua principală, ce va fi esențială ca și încălzire pentru circuitul ce va urma. La doar 1 km, ne încadrăm la stânga și urcăm pe un drum ce parcurge întreaga așezare a celor din Sohodol, o oază specifică zonei de munte, cu un drum nemodernizat, nu foarte circulat, cu animale la tot pasul. Continuăm pe un drum forestier cu urcări și coborâri tipice zonei, trecem prin Șimon, Moeciu de Jos si urcăm pe o culme deosebit de accentuată încât să te facă să te dai jos de pe bicicletă. Desigur, urcarea a fost un adevărat test în a te declara amator/profesionist, Ion urcându-l cu brio. Începem să coborâm, cu grijă să nu derapăm pe o potecă din forestier, plină cu frunze și pietriș instabil, iar după câteva serpentine ajungem la șoseaua națională, revenind în Moeciu și finalizând circuitul tot la Pensiunea Cehov. 

Traseul ajunge să aibă o lungime de 37 de km, cu o elevație de aproximativ 1400 m, un timp total de aproximativ 5 ore. Dificultatea a fost medie, cu un ritm susținut pe toată durata circutului, numai bun de a-ți testa anduranța, alături de un adevărat pasionat al outdoorului.”   

Frumos. Deci și voi v-ați distrat cu urcări și coborâri.

Destinația ultimei zile rămâne de decis în dimineața respectivă, parțial influențați de prognoză. Dacă am schiat deja în Valea Ciubotea (de două ori), Valea Albă și Mălinului, hai să încercăm Țigănești. Nu ne descurajează cei 21 de km, +2200m diferență de nivel ce avem de parcurs pentru a schia 2 minute. Ajungem la baza pârtiei Zănoaga din Bran, urmăm banda roșie. Într-adevăr, poteca parcurge destul de mult prin pădure. Dar uităm de dificultăți în momentul în care se deschide panorama din Poiana Clincea asupra localităților din vale: spre nord-vest Bran, Moieciu de Jos, cu lanțul Pietrei Craiului pe fundal, mai la nord orașul Râșnov și Poiana Mărului. Zăbovim un pic și continuăm spre Refugiul Țigănești. Vremea nu este tocmai prietenoasă, vântul puternic coboară semnificativ temperatura resimțită. Părăsim banda roșie, urmăm aproximativ traiectul benzii galbene care coboară spre Lacul Țigănești, apucăm să prindem un petece mai mare de zăpadă. Doar am venit să schiem, corect?

Am ales acest traiect în vederea inspectării Hornului Țigănești dinspre bază, pentru a avea o vagă idee a ce ne așteaptă la fața locului. Astăzi suntem fără ghidul local, ne vom baza numai pe experiența personală în materie de risc și expunere. Nu uităm să imortalizăm câteva cadre din imensitatea pereților ce ne înconjoară, cu puțin succes. Pornim “pe nemarcate”, urcare ghidată de Luci, să intersectăm din nou banda roșie, și avem iar parte de zone stâncoase ce trebuie cățărate cu schiuri în spate. După ce a trecut de o săritoare, îl rog pe Adi C. să se poziționeze mai la stânga și scot telefonul: un peisaj de primăravă în golul alpin, cu zăpada în curs de topire, dar totuși încă suficient de prezentă, Turnurile Țigănești, vârful Scara, animată de o pată colorată cu niște bețe pe spate...

Banda roșie ne duce la intrarea în Horn. Urmează probabil ultima coborâre din sezon. Luci și Adi C. își aleg linia și coboară primii, oferind un pic de perspectivă asupra culoarului. Îmi fixez clăparul în legătură, enervată numai de migălozitatea gestionării unei legături de tură, și de faptul că nu mi-am asumat să car setup-ul de freeride de 12 kg în spate. Las câteva sfaturi lui Vasile, scutur schiurile de zăpadă și am pornit în flow: “ține bine valea, încarcă 60-40, genunchii la piept pe virajul ce urmează, întoarce schiul pe talpă, termină virajul frumos cu urcare, aici poți face o desprindere cu schimb de greutate în aer, mergi mai la dreapta decât urmele de acolo din față, o mică desprindere de pe această buză, atenție la piatră pentru că schiurile sunt relativ noi, ai grijă la altitudine mai joasă pentru că  zăpada te va frâna; de aici poți să-i dai blană”. 

Poate vă întrebați, care este sensul acestei absurdități care se numește schiul de primăvară, să cari un bagaj semnificativ ore în șir la deal și să te bucuri de schi numai câteva momente. Răspunsul îl căutăm și noi. Probabil este efectul de “Wow” ce îl oferă acele câteva minute de adrenalină în zone abrupte pe teren tehnic care îți acaparează complet mintea și sufletul, și de care îți vei aminti cu claritare peste ani de zile. La fel ca restul activităților ce le denumim hobbyuri de altfel.

În aceste trei zile am adunat 60 km cu +5300m diferență de nivel și amintiri nenumărate, toate înregistrate pe ceasul GPS pentru a le avea documentate, o nouă metodă (mai neconvențională) de a ține un jurnal, animate de câteva cadre mai reprezentative. Destul cât să ne ducă înapoi în amintiri în momentul în care le vom răsfoi în cotidian.   

Scris de Mosonyi Noémi

Poze: Adi B., Noémi M., Luci C., Anca G.                  

Link activități strava:

ziua 1 - https://www.strava.com/activities/11312474448

ziua 2 - https://www.strava.com/activities/11316509564

ziua 3 - https://www.strava.com/activities/11323752411