Relatare Weekend in Cheile Bicazului si o noapte la Refugiul Panoramic Ghilcos 24-26 mai
Am plecat sambata dimineata hotarati spre Cheile Bicazului, desi prognoza meteo nu era tocmai cea dezirabila. Ne-am gandit ca viata e prea scurta ca sa asteptam vremea perfecta si am avut incredere in capacitatea noastra de adaptare la elementele naturii.
Nu intamplator am ales Pensiunea Casutele Andrei care se afla chiar langa Schitul Sf Ioan Botezatorul, la intersectia, in centrul traseelor care ne interesau pe noi. Acest lucru ne-a usurat deciziile si ne-a dat libertate de miscare in functie de condiile meteo care fluctuau.
Sambata 24 mai, am parcurs in regim de drumetie traseul circuit Cheile Bicajelului, Podul Suspendat, Turnul Negru, Cabina Panoramica de pe Varful Piatra Poienii. Acest traseu a inceput si s-a finalizat in Saua Tifrea si ne-a oferit ocazia sa vedem o parte din Cheile Bicajelului, sa traversam Podul Suspendat de unde am putut observa Cascada Cighenilor si sa admiram Cheile Bicazului de sus.
Sambata seara, odata ajunsi la cazare, am lasat-o pe Cristina sa se odihneasca si am facut o alergare de aproximativ 6 km, la puls de thresold, traversand muntele Ghilcos de la Schitul Sf. Ioan Botezatorul pana la Lacul Rosu in 43 min pe triunghiul rosu pana la Cabina Panoramica Ghilcos si apoi pe punctul albastru pana la Lacul Rosu. A fost o alergare de antrenament, dar si de recunoastere pentru ziua de duminica.
Duminica 25 mai, desi se anunta ploaie, a fost intunecat dar nu a plouat decat tarziu, noaptea, cand noi deja parcursesem un alt traseu clasic din Cheile Bicazului si in plus, eram deja ajunsi cu bagajele la Cabina Panoramica Ghilcos. Astfel, Duminica am parcurs in regim de drumetie traseul circuit Cabana Ecolog, Cheile Sugaului, Pestera Tunel, Pestera Munticelu, Cabana Ecolog. Traseul a fost spectaculos, dandu-ne ocazia sa observam coltii de calcar din varful Munticelu, oferindu-ne posibilitatea sa facem o usoara catarare si sa parcurgem Pestera Tunel. Aici am putut remarca procesul de formare al stalacmitelor care erau usor vizibile pe podeaua pesterii. Punctul culminant a fost foisorul din varful Munticelul care ne-a oferit o priveliste de ansamblu asupra Cheilor Bicazului.
Ajunsi inapoi la cazare, dupa o scurta pauza si putine pregatiri, am pornit spre Cabina Panoramica Ghilcos, unde avea sa petrecem noaptea. Am facut circa 1h10min pana la cabina, timp in care am avut parte de un adevarat concert oferit de pasarile din padure. Ne-am simtit ca in rai. Cand am ajuns la Cabina Panoramica, a inceput sa ploua si a tinut asa toata noaptea si prima jumatate a zilei de Luni. De pe varful Ghilcos de la Cabina Panoramica am putut vedea Lacul Rosu cu permisiunea ceturilor care neincetat se perindau peste noi. Am exersat cateva noduri alpine si ne-am gandit la situatii in
Ziua de luni am inceput-o cu o cafea dimineata in Cabina Panoramica pe marginea stancii, jucandu-ne cu ceturile pentru a prinde momentul sa savuram peisajele frumoase.
Nu ne-a deranjat faptul ca am coborat pe ploaie inapoi la cazare, dar totusi parca inca nu eram pregatiti sa plecam acasa. Lipsea o via ferrata. Dar ploua si stanca era uda.....deci ce era de facut. Cristina a decis ca este prea mult pentru ea sa faca o via ferrata pe ploaie. Eu mi-am luat hamul de escalada, lonjele, foita de ploaie si am dat drumul la cronometru, lasand la masina telefonul, apa si mancarea din dorinta de a fi doar eu si muntele. Am pornit din parcare de la Hotel Iasicon direct in sus prin padure, taind serpentinele. Cand am ajuns la baza peretelui ceasul arata 14 minute. Am urcat pe via ferrata Wild Ferenc pana in varf, ceasul aratandu-mi 47 min. Am pus ceasul pe pauza, m-am bucurat de peisaj si am decis sa cobor tot pe via ferrata pentru a-mi exersa abilitatile de descatarat. Nu am mai urmarit ceasul, dar stiu ca am ajuns la masina cand arata 1h16min de la plecare. Stanca era uda si parca asta m-a obligat sa fiu si mai exact in miscarile mele. Mi-a placut enorm....mai vreau.
Intre timp Cristina Dunca se plimba prin padure spre baza peretelui, sustinandu-ma mental. M-a intampinat calduros si cu bucurie si a venit cu propunere geniala sa mancam o ciorba calda pe marginea Lacului Rosu. Zis si facut. Drumul inspre cluj a fost momentul perfect pentru a trage concluzii si invataminte.
Am admirat la Cristina curajul si determinarea de a se autodepasi tocmai prin astfel de drumetii si traseee montane care o scot din zona de confort si o forteaza sa evolueze. Se numeste autodisciplina....bravo Cristina!
Multumim Cheile Bicazului....mai venim!