Poveste de toamna in Buila-Vanturarita

Intr-un an cu toamnă târzie cum altfel să fi inceput luna noiembrie, daca nu printr-o aventură în misterioasa lume a Parcului Național Buila-Vânturariţa? (*cu a, fara ă!)

Toamna e un anotimp al introspectiei, al bilantului in care învatam să ne acceptam limitele, vulnerabilitatea, reusitele si nereusitele. Întotdeauna am simțit că toamna, mai mult decat oricare alt anotimp, poarta greutatea maturitatii - o acceptare boemă a sorții.
Asemenea copacilor care își leapada frunzele, lasandu-le să pluteasca lin spre pamant, și noi renuntăm, deopotriva, la visele ce s-au risipit în simple iluzii și la obiceiurile ce s-au dovedit a fi toxice.
Batranii spun ca toamna pamântul își trage răsuflarea înainte de iarna. Si asa mi s-a parut că am facut și noi, pe alocuri, în aceasta tura—un moment de respiro, de reflectie, înainte de a merge mai departe fiecare pe cararea lui.
Asadar, dupa cum deja ati intuit, urmeaza o poveste despre toamna, viata, efort, provocare, etc
Dar hai mai bine sa va povestesc, nu?

Povestea turei a inceput vineri seara cu socializarea din confortul pensiunii Casuta Magica , unde ne-a fost cazarea. Ne-am adunat un grup variat, ba mai tineri ba mai putin tineri, ba cu ciupilica ba fara ciupilica, dar toti membrii CAR cu o afinitate profunda pentru munte. În cateva pensiuni din apropiere, alti cativa CAR-isti venisera si ei atrasi de aceeași chemare.

Sâmbătă dimineață, am pornit devreme cu masinile pret de 40 de minute către punctul de incepere al turei - Schitul Pahomie. Ultimii 10 kilometri serpuiesc pe un drum neasfaltat, relativ usor de parcurs în condiții normale, dar care poate deveni impracticabil după ploi abundente sau zapada. Am parcat masinile lângă schit și dupa aprx 300 de metri am inceput aventura.
Numai ca odata cu aventura a inceput si urcarea sutinuta, pe alocuri anevoioasa, printr-o padure deasa de foioase, apoi printr-o padure de conifere, si spre final jnepenii care desi nu erau la fel de placuti, aduceau vestea buna ca ne apropiem de șa.

Dar stati asa ca fiind mai usor de scris decat de urcat am luat-o mai repejor, si am sarit peste niste lucruri ce trebuie amintite.

Astfel trebuie sa mentionez aici Stâna Stevioara, acum părăsită, dar cu o poziție incredibil de frumoasă, deschizându-se către valea de mai jos. Si ajunsi putin mai sus, am zărit pentru prima dată în depărtare Munți Făgăraș, Muntii Iezer-Papusa, Bucegi si alti cativa...
Si asta a fost doar inceputul pentru ca nenumaratele privelisti care au urmat si putine nu au fost, ne-au lasat gura casca.

Noi am facut putin sub 3 ore pina în Șaua Ștevioara. Aici suntem, practic, între Vârfurile Buila (spre stânga/vest) și Vânturarița (spre dreapta/est). Unde dupa o binemeritata pauza o buna parte din grup a tras o fuga pin pe vf. Vânturarița.
Eu intins in iarba am profitat de mangaierea soarelui pentru a incerca sa ma detasez de tot, sa las in urma trecutul si sa nu ma gandesc la viitor ci doar sa simt pulsul din inima masivului macar pentru o clipa...

Incarcati cu energia soarelui care nu mai contenea cu razele lui parca am urcat din 2 pasi Vf. Buila, unde entuziasmati am facut o sumedenie de poze atat la peisajul ce-ti fura respiratia cat si la colegii de tura dornici sa imortalizeze momentul.

Am ajuns pe urma in superba zonă Curmătura Builei. Acesta este ca un teatru deschis atat pentru rasarit cat și pentru apus, captându-le intr-o perfecta balanta pe amandoua. Si cum noi stim sa apreciem ce e frumos, am acceptat linistiti frumusetea si am mai facut o pauza.

Cred ca e momentul propice de mentionat ca Buila-Vânturarița seamana pe alocuri cu Ceahlăul, datorita padurilor dense care înconjoara muntele. In timp ce partea estica a masivului e asemanata cu Piatra-Craiului (de aici si numele localnicilor dat masivului de Piatra-Craiului olteneasca), iar creasta mai domolă din vest duce cu gandul la Bucegi. Ce mai, e o minunatieee...

Toate bune si frumoase doar ca dupa o urcare e musai sa fie si o coborare. Nu? De coborît spre Schitul Pătrunsa puteam prin două variante: punct galben, dar treci printr-o zonă mai abrupta și mai expusa, sau cruce albastra, coborand în mare parte prin padure, asa mai catinganas. Am ales sa facem un compromis mergand in cea mai mare parte pe cea de-a doua varianta, dar optand dupa o vreme pentru un shortcut binevenit si lasand padurea să ne cuprindă într-o coborâre plina de culoare si caldura ca o îmbratisare blanda a toamnei.

Din datele pe care am reusit sa le adun din putinele surse pe care le-am gasit reiesea ca pe coborare e un marcaj rar, obtuz si confuz. Si deci voiam sa previn o eventuala situatie problematica si am tot facut planuri si 'stresat' oamenii sa facem astfel incat, desi aveam frontale, sa nu ne prinda noaptea pe coborare. Dar totu a fost bine, probabil marcajul a fost refacut relativ recent si a fost astfel nesperat de bun. A ramas doar nedumerirea unora din priviri. ;)

Odată ajunsi la Schitul Pătrunsa, calatoria era aproape de sfarsit, deși mai aveam de parcurs aproximativ 5 kilometri pe o potecă linistita, înainte de a reveni la civilizație. Aici pe un covor de frunze aramii si ruginii care uneori valsau in bataia vantului am avut norocul sa ne intalnim ba cu pisicutele, ba cu prietenosii magarusi ai schitului dar si cu cateva oite si cu un armasar naravas parca scos din povesti. Toate acestea ne-au mai usurat din tristetea plecarii si pareau că impreuna cu muntele ne șopteau: ramas bun!

Acest munte, cu crestele și pădurile sale, păstrează ecourile poveștilor si traditiilor vechi de secole. Una dintre ele a rezonat cu precadere in grupul nostru, si anume cea a lui Pahomie. Si cum Schitul acestuia se afla la poalele muntelui, a primit atentia nostra inainte de a ne intoarce la pensiune.
Legenda spune ca Barbu Craiovescu, calugarit Pahomie, ar fi zidit numai o bisericuta de lemn, in apropiere de Izvorul Frumos, iar Sfantul Constantin Brancoveanu ar fi zidit actuala biserica din piatra, de sub peretele de stanca.

Statistica turei:
Distanță (dus-întors): 17 km
Timp de mers(dus-întors): aprx 8 h
Diferenta de nivel: ~1300 m +

Traseul:
Schitul Pahomie (780 m) – Șaua Ștevioara (1784 m): marcaj punct albastru
Șaua Ștevioara – Vf. Buila (1845 m) - Vf. Vânturarița (1885 m) – Curmătura Builei: marcaj bandă roșie
Curmătura Builei (1560 m) – Schitul Pătrunsa: marcaj cruce albastră + o porțiune scurtă punct galben (vei vedea indicatorul pe traseu)
Schitul Păstrunsa (980 m) – Schitul Pahomie: marcaj cruce roșie

Iar pentru Duminica, Bogdan a gandit o incursiune tare faina in istoria locului, cu o vizita la Mănăstirea Cozia, monument istoric in stil brâncovenesc, ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân, datând din secolul al XIV-lea.
Pe urma o scurta vizita la Castrul roman Arutela, monument istoric din epoca romana, aparținând arcașilor sirieni Suri Saggitari, datând din jurul anului 138. Conform arheologilor, acest castru a avut rol militar in acea perioada, făcând parte dintr-un lanț de castre de pe drumul Oltului.
Pentru a culmina cu o plimbare relaxanta prin Cheile Lotrisorului, pe o distanta de 2.5 km pana la cascada Lotrisor. Drumul ne-a oferit peisaje spectaculoase unde toamna își cerne vraja peste lume, printr-un labirint natural impresionant format de apa curgătoare a raului Lotrisor.
A fost exact de ce aveam nevoie dupa aventura din ziua precedenta urmata de ping-pong-ul si povestile la un vin rosu de sambata seara.

Aceasta escapada de weekend a fost o scurta poveste de viata in care focul molcom al culorilor de toamna s-a transferat pe nesimtite si in sufletele noastre...
Si astfel a mai trecut o zi, o tura, un moment din viata noastra, precum o fila-ntoarsa dintr-o carte pe cantecul de adio al naturii...

Sorin