Pe măgurile vulcanice ale Oașului | KAYLAND

Munții Oașului fac parte din lanțul vulcanic al Carpaților Orientali, iar cel mai înalt punct al lor, Piatra Vâscului (917 m), se află pe frontiera cu Ucraina. De această dată, noi ne-am aventurat în zona nord-vestică a acestor munți, explorând măgurile vulcanice, care sunt de fapt niște neck-uri (umpluturi de lavă ale vechilor aparate vulcanice). Am ales să petrecem două nopți la pensiunea La Vio, din Tarna Mare, o cazare aflată la 8 km de Măgura Bătarci (481 m) și de Vf. Colnicu Mare (383 m), cele două trasee pe care ni le-am propus pentru ziua de sâmbătă.

Drumul din Cluj spre nordul jud. Satu Mare a fost destul de anevoios, ninsoarea însoțindu-ne pe tot parcursul acestuia. Mașinile din flota CAR au ajuns la Tarna Mare una câte una, umplând parcarea pensiunii. A nins molcom și peste noapte, astfel că sâmbătă dimineața ne-am trezit într-un imens peisaj alb. Ne-am echipat corespunzător, am dus mașinile în centrul satului Bătarci și am pornit la drum pe marcajul Triunghi Albastru, amenajat fără cusur de Salvamont Satu Mare. Pășim prin omătul proaspăt pe lângă biserică și începem urcușul spre Măgura Bătarci, care astăzi poartă straie albe și o căciulă de nori. Deși ne pregătisem pentru a parcurge și traseul de via ferrata amenajat în zona stâncoasă a măgurii, condițiile de astăzi nu sunt deloc potrivite, așadar continuăm până în vârf pe marcajul Bandă Roșie. Avem motive să revenim și cu altă ocazie în zonă, pentru a revedea aceste locuri și pentru a simți roca vulcanică sub picioare.

După ce închidem circuitul Măgurii Bătarci, revenim pe ulițele satului și ne îndreptăm spre Tămășeni, unde căutăm traseul Punct Roșu ce ne va purta spre ruinele cetății, iar apoi pe vf. Colnicu Mare. Acesta începe de lângă niște pălincii, unde ne mirăm să găsim activitate. Îi salutăm pe cei doi localnici care coordonează proiectul, lansând o scurtă conversație a cărei concluzie este că ei „și fac, și beau pălinca”. Ne îndepărtăm de mirosul specific al borhotului ce plutește în aer și urcăm către șaua Cetățeaua, de unde, spre nord, ajungem la ruinele cetății Tămășeni, care astăzi se zăresc destul de vag sub omătul proaspăt. Revenim în șa pentru a urca, spre sud, pe vf. Colnicu Mare, care, deși este împădurit, este presărat cu megaliți vulcanici remarcabili. Unul dintre aceștia poartă numele Piatra Leagănului, iar pentru a îl vedea este necesară o scurtă abatere de la traseu. Admirăm câteva raze ale apusului de soare și ajungem imediat înapoi în sat, iar dupa 2 km suntem la mașini.

Seara, după o cină delicioasă pregătită de cei de la pensiune, încingem o cântare la trei chitări, cu piese plimbate prin repertorii vaste de către Ștefan, Vlad și subsemnatul.

Duminica ne întâmpină cu raze de soare, iar traseul nostru de astăzi se va împleti pe dealurile satului Cămârzana, printre noile case falnice ale oșenilor, dar și pe lângă cele câteva case albastre ce au supraviețuit în peisajul Țării Oașului.

Traseul tematic este unul proaspăt amenajat de către cei de la Salvamont, așa că ne bucurăm să fim unul dintre primele grupuri de turiști care îl parcurg. Avem două circuite, unul marcat cu PR, altul cu PA. Ne parcăm mașinile la Moara lui Văsălie, unde locuiește familia morarului, și de unde ne începem itinerariul spre Piatra Cornii, un splendid loc de belvedere către Munții Igniș. Revenim în sat, de unde ne lăsăm ghidați de marcaje, pe urmele zânelor, pe care le vom căuta în Chilia lor albastră, un loc de care are grijă Mihaela Grigorean, acest argint viu al Oașului care ne primește cu o ospitalitate caldă, asezonată cu povești și istorisiri ale locului.

Am fi zăbovit mai mult sub acoperișul Chiliei Zânelor, dar e timpul să plecăm pentru că astăzi este și zi de vot. Ne întoarcem la Moară, unde morărița ne așteaptă cu gogoși proaspete și cu o oală de sarmale ce clocotește pe sobă. Intrăm cu toții în căsuța morii și încheiem astfel scurtul nostru periplu în Munții Oașului, un colț de țară ascuns între măguri vulcanice. 

Chiar dacă am pornit cu gândul unei ture de final de toamnă, Oașul ne-a dăruit două zile de iarnă și un prilej foarte bun de a testa bocancii de drumeție Kayland, pe care îi puteți vedea și încerca la prietenii noștri de la Maramont.

Text: Radu Ioanițescu

Foto: Radu Ioanițescu, Vlad Pascu, Ștefan Halus