13 Sep2023

Pe două roți prin Munții Călimani și Depresiunea Colibița (09-10 septembrie 2023)

Adrian H.
Pe două roți prin Munții Călimani și Depresiunea Colibița (09-10 septembrie 2023)

Tura de sâmbătă a fost o tură dificilă, dar care ne-a și răsplătit pe măsură. Am avut parte de un traseu diversificat pe care nu ne-am plictisit, ne-am bucurat de peisajul superb din zona Colibiței, drumuri bune pe alocuri, tehnice prin alte locuri (ceea ce mie îmi place maxim), pietriș, coborâri pe unde am crezut că hardtail-ul meu nu mai face față, dar, cumva, am răzbit. Am avut parte și de porțiuni cu viteză, că nu se poate fără. De cazare și de gazdă nici nu mai zic, e o plăcere să stai cu Călin și Olga de vorbă și să îți sară pisica în brațe. Mai venim.

Cred că Elisa a relatat foarte bine ziua de sâmbătă, când am pedalat nu mai puțin de 55 de km cu 1440 m diferență pozitivă de nivel.

Pentru ziua de duminică am ales un traseu ceva mai scurt, dar ca dificultate s-a vrut a fi aproape la fel ca cel de sâmbătă. Partea de asfalt până la intrarea pe drumul forestier Stegea a fost o plăcere pentru picioarele deja obosite după tura de ieri. Odată intrați pe forestier, ne așteptau 8,3 km de urcare solicitantă până pe culmea Dealului Negru. Câștigaserăm deja cea mai multă diferență de nivel din tot traseul. De aici am urmat culmea care urcă și coboară pe bandă galbenă până în Poiana Vulturu, nu inainte de a ne întâlni cu ursul care a luat-o la goană când ne-a auzit. Odată ajunși în poiană, se deschid priveliști minunate spre Munții Bârgăului, Călimani, Rodnei, Suhard.

Din capătul poienii intrăm deja din nou în pădure, drumul se transformă în cărare, iar noi din bicicliști în drumeți, pe o porțiune de aproximativ 2 km. Continuăm pe culmea dealului și curând putem urca din nou în șaua bicicletei. Drumul tot urcă și coboară până ajungem într-o poiană largă de unde hotărâm să coborâm înspre Bistrița-Bârgăului pe valea Pietroasa. Încheiem tura mulțumiți cu un total de 34 km și 1100 m diferență pozitivă de nivel.

Sâmbătă au pedalat: Adrian H., Adrian T., Elisa H. și Calin M.

Duminică au pedalat: Adrian H și Adrian T.

Text: Elisa H. și Adrian H.

Cu poze a contribuit toata lumea.