Munții Rodnei, două zile la rhododendron

Traseu voios în M. Rodnei: Buza Muntelui-Vf. Galațului- Vf. Gărgălău -Cascada Cailor

Sâmbătă, prima zi de „expediție” în Munții Rodnei (din cele 2 planificate de Clubul Alpin Roman Filiala Cluj pentru weekendul 8-9 iulie 2023)

Treisprezece drumeți veseli și Nori, o cățelușă sprintenă și pofticioasă, am luat la pas Munții Rodnei în căutarea rhododendronului. O parte din grup sosise în zonă vineri seara, rămânând la cort, ceilalți ne-am pornit din Cluj înainte de răsărit. Ne-am adunat la 9:30 în Borșa la telegondolă ca să fim primii care scutesc două ore de transpirații într-un urcuș de 786 m altitudine. (Telegondola se deschidea oficial la ora 10, dar după multe telefoane, Geta a obținut înțelegerea că vor deschide mai repede pentru noi, însă nu la 8.30-9.00 cum spera, ci la 9.30.) Pana de curent din toată comuna nu ne-a permis răsfățul, așa că ne-am încapsulat abia după ora 10, deodată cu alți drumeți. De la stația de sosire (1633 m) am pornit la pas spre Buza Muntelui și Șaua Galațului, urmărind omulețul portocaliu. Vreme răcoroasă, o bucățică de pădure de rășinoase, sol moale din mușchi sub tălpi, jnepeni, munți la orizont (în față, măiastru Vf. Galațului, ușor spre dreapta Vf. Laptelui și Vf. Puzdrele) și companie foarte plăcută. Ce să și vrei mai mult într-o dimineață de iulie?

Planul inițial era să fie un traseu foarte lejer „pe bulevard” (cum zice Geta), dar ajunși în Șaua Galațului, Geta ne-a dat posibilitatea să alegem dacă păstrăm gândul inițial sau ne aventurăm și pe vârfuri (Vf. Galațului si Vf. Gărgălău), doară doară om găsi tufele roz mult dorite. Am optat cu toții pentru urcare (ne puteam împărți în două, cei care nu doreau să urce puteau face o pauză în Șa) așa că după câteva rafale de vânt și încântări panoramice, am ajuns în Vf. Galațului (2048 m). Am luat o pauză de poze, disputat gustări cu Nori și gânduri de mulțumire. Poză de grup, pac, pac, am plecat.

Rhododendronul apăruse deja stingher pe ici pe colo, dar nu mai era chiar în floarea vieții. Am continuat pe banda albastră până la Șaua Gărgălău și am ajuns la Refugiul Gărgălău. Dă-i la pas mai sus, spre Vf. Gărgălău, că se vedea din Șa muchia rozalie a muntelui. Câteva gâfâieli mai sus (nu și transpirații că bătea cu hotărâre vântul) și două-trei petice rătăcite de zăpadă pe banda roșie, ne-au fost împlinite așteptările legate de tufele numeroase de bujori de munte. Încă câțiva km, multe râsete și zeci de poze mai târziu, am ajuns în Vf. Gărgălău (2158 m). Aici am făcut o pauză mai lungă, de 20 min, în care am mâncat, ne-am întins oasele și Geta ne-a ținut o lecție de geografie pentru începători. Un fel de ”șezi blând cu-n sandvici, vezi la est Vf. Ineu, Vf. Coasta Netedă, Vf. Omului, Vf. Corongiș, vezi la vest Vf. Galațului de unde venim, în spate Vf. Laptelui, în ultimul plan Vf. Pietrosu Rodnei” (unde ziua următoare, Lusu urma să facă o expediție cu o parte dintre cei prezenți sâmbătă și alți drumeți care veneau special pentru tură duminică dimineata). Văzuserăm și Lacul Știol în urcuș. Trage aer în piept, bucură-te de vremea perfectă și de oamenii care-s cu tine. Poză de grup, pac, pac, pac (că Nori s-a lăsat așteptată la aparat) ș-am plecat. În zarea îndepărtată vedeam vârfuri din Munții Suhardului, Munții Călimani la vest, Muntii Maramuresului la nord.

Până aici a fost must și dulceață. Știam că nu mai prindem telescaunul ca să coborâm regește (ne asumaserăm asta când am decis să ne abatem spre cele două vârfuri), așa că dă-i la pas pe o bucată de traseu mai tehnic, coborâre pe zonă stâncoasă, Picioru Oncului (sau Oancului). Atunci a început competiția de genunchi tremurânzi, unde-am fost fruntașă în final (că dacă te crezi zmeu care n-are nevoie de bețe, ți-o iei la genunchi). După muchia muntelui am coborât pe zonă nemarcată pe La Hărdău, prin jnepeniș pitic, că e mai distractiv decât pe potecă. Am trecut de stâna Știol și după o ieșire la ”bulevard” am decis că nu vrem să ocolim pe un traseu mai lin că nouă ne plac diferențele mari de nivel, o ocazie excelentă pentru mine să urc în clasament la secțiunea Codaș în linie, fruntaș la „Au, mă dor genunchii!”. Așa că printre gânduri amestecate de „Îmi place pajiștea asta în bătaia vântului de mă topesc”, „Io mai bine mă rostogolesc la vale” și „Ah, telefonul ăsta de doi bani nu surprinde minunăția locului”, am ajuns la Cascada Cailor. Era ora 18. Ne-am răcorit cu susurul apei și-am continuat ultima bucățică de drum la golden hour pe traseu lin. Am ajuns la mașini (parcate la 600 m de parcarea telegondolei) la ora 19.30.

Au fost 887 m diferență de nivel la urcare, 1470 m diferență de nivel la coborâre și 19 km de traseu în 10 ore, care-au însemnat și suficiente pauze și un ritm relaxat de mers, ceea ce mi-a plăcut, la fel ca și faptul că Geta ne-a fost ghid cu voie bună, fără să ne cronometreze și fără să dea milităria jos din pod. Ne-am despărțit cu aceeași voie bună și urările necesare de „Picioare zdravene mâine pe Pietrosu`!” (pentru harnicii care continuau explorarea din Munții Rodnei și ziua următoare).

Deși membru nou în CAR, m-am simțit de-a casei. Am fost foarte entuziasmată de drumeția asta și încă sunt.

A raportat Roxana Oprița

Foto: participantii la tura

A  doua zi, duminică, unii colegi au plecat acasă și alții au venit în zonă, așa că printr-o coincidență am rămas tot 13 persoane. Am urcat pe vârful Pietrosul, care cu ai săi 2303m este cel mai înalt vârf din masiv. Pe urcare am întâlnit din nou frumoasele flori roz. Atât pe drumul de urcare, cât și pe vârf am întâlnit foarte mulți turiști. Vremea a fost superbă și azi. 
Au fost două zile frumoase în Rodnei în care am avut parte de peisaje deosebite.