Multipitch și escaladă la Buceș-Vulcan, 2 ed

Profitând de vremea bună de final de octombrie, am ales să mergem la cățărat la Buces-Vulcan. În zonă am mai fost în urmă cu câțiva ani la o acțiune de remarcare dar până acum nu am cățărat acolo. Așa că, de ce nu? Să mergem și să explorăm.
Gazdă primitoare la fel ca acum vreo 8 ani ne-a fost doamna Voichița. Ne-a pregătit scoverzi(clătite), plăcinte moțești(pe plită) cu brânză și o ciorbă de cartofi cu carne de porc. Un festin culinar numai bun după o zi de cățărat. Să nu uităm și de prajiturile aduse de Florina, sau de țuica adusă de familia Ghineț. Au "picat" la fix.
Vineri, cu Marius am plecat mai repede din Cluj, așa că am avut timp să facem și Muchia Vulcanului. Pe retragere, prin pădurea plină de doborâturi am făcut aproape la fel de mult timp ca și pe traseu, dar asta e altă poveste.
Sâmbătă ne-am împărțit în doua echipe. Una de escaladă sportivă, care a vizat traseele de la Pintenul Vulcanului și una de multipitch(Teo, Sânzi și subsemnatul) cu traseul Muchia Zăganului avut în vizor. După terminarea traseului ne-am retras "la picior" de pe platou. Spre după masă, ne-am alăturat colegilor de la escaladă sportivă și cooptându-l și pe Alin, am mai făcut două clasice: Creasta Pintenului și Veverița , ambele cu retragere prin rapel.
Duminică, colegii de la escalada sportivă s-au mutat în zona Muchia Zăganului iar cele două echipe de multipitch(Teo și subsemnatul, respectiv Răzvan și Anca) am cățărat traseul Cumulus. Noi am ales retragere prin rapel (un rapel de 55m si unul de 25m), iar Anca și Răzvan s-au retras la picior, încercând să își găsească drumul prin hățișul care ne-a pus și nouă probleme vineri. Nu au fost încântați de decizia luată…
A fost un weekend tare fain, la primăvară mai revenim.
Pentru traseele clasice de multipitch: Muchia Vulcanului, Muchia Zăganului și Creasta Pintenului recomand un set de protecții mobile(am avut un set de Totems) și cordelină de sacrificiu (pentru amenajarea rapelului). Pentru documentare am folosit ClimbRomania și cartea lui Dan Anghel : "Munții Apuseni - Ghidul traseelor de escaladă".
Notă pentru traseul Creasta Pintenului: prima regrupare am făcut-o la aproximativ 60m unde traseul se întâlnește cu Veverița (în a doua lungime a acestui traseu). De acolo am mai mers 30m pe creastă până am întâlnit două pitoane bătute în stânga crestei de unde am făcut și rapelul de 35m (pe linia de rapel mai era un piton bătut; se poate folosi dacă nu vă ajunge coardal până jos). Traseul este cu multă vegetație, este rar parcurs. De unde am făcut rapel s-ar mai fi putut continua spre platou, dar este multă vegetație.
Pentru traseele Veverița și Cumulus, care sunt de escaladă multipitch nu am simțit nevoia protecțiilor extra, iar stațiile de regrupare sunt echipate corespunzător.
Zonele de escaladă prezintă stâncă compactă, aderentă, o plăcere pentru cățărat. Bineînțeles, recomandăm să aveți pe cap casca când sunteți în zonele de cățărare.
Au participat: Florina V, Ilinca, Anca, Sînziana G, Sânziana R, Teo B, Sergiu, Marius B, Alin O, Lucian C, Cosmin T, Radu G.
Autori poze: Sânziana R, Cosmin T, Alin O, Lucian C, Teo B, Marius B.
A consemnat: Lucian C.
Spor la dat!
Și la explorat