Iarna în Făgăraș - vf. Lespezi (2522 m)

În week-end-ul 1-3 martie ne-am adunat 19 membri CAR Cluj pentru a urca pe vf. Lespezi și pe vf. Albina, din Munții Făgărașului, respectiv Ghițu. A fost o tură de introducere în mersul cu colțarii iarna pentru câțiva dintre colegii noștri, cu echipament colectiv din patrimoniul Clubului.

Doi dintre participanți, David și Raluca, ne-au încântat cu două istorisiri pe care vă invităm să le savurați în rândurile ce urmează.

Scris de: Marcos David Nistoriuc

Am participat la tura din primul weekend de primăvară care avea ca obiectiv atingerea vârfului Lespezi (2522 m). Acesta a fost doar un prilej prin care am cunoscut oameni noi care s-au dovedit a fi extrem de prietenoși și deschiși, o ocazie perfectă pentru a mă iniția în mersul cu colțari și piolet, deoarece traseul nu avea porțiuni expuse sau pasaje tehnice, în ciuda diferenței mari de nivel. Chiar dacă eram un grup mare, am stat neașteptat de grupați, având în vedere că pe un astfel de traseu ritmul fiecărei persoane diferă mult. Peisajele asupra crestei Făgărașului și munților din împrejurime au fost spectaculoase, așa cum mă și așteptam de la acest traseu. De asemenea, vremea a ținut cu noi, nu au fost vânt prea puternic, precipitații, ceață sau soare prea arzător, iar temperatura a fost destul de plăcută.

Când vine vorba de organizare, totul a fost bine conceput de la bun început, iar când au trebuit luate decizii, acest lucru s-a făcut la comun așa cum și trebuie.

Nici tura de următoarea zi nu a dezamăgit cu peisajele pitorești și vremea de primăvară, numai bună de umblat pe dealuri și prin păduri, pe poteci nu prea umblate de turiști.

O tură care merită lăudata și care te face să te înscrii la cât mai multe de genul acesta. Abia aștept să îi revăd pe toți cei din grup și să mai tocim bocancii pe potecile munților!

Scris de Raluca Leucă

Începusem ziua cu o trezire la 6 pentru o plecare matinală în traseu. Când am ajuns eu, aproape toată lumea mâncase, am apucat însă să ciugulesc ceva, iar gazdă noastră primitoare nu m-a lăsat să plec fără omleta, pe care, foarte inspirată, am îndesat-o în sandvici. Am reușit să prind chiar și cafea și ceai fierbinte pentru termos - ce poți cere mai mult de la o dimineață? A urmat o călătorie plăcută în cea mai confortabilă și spațioasă mășină tip autobuz Mercedes Sprinter, cu priveliște spectaculoasă a drumului Transfăgărășan spre văi, stânci și lacul Vidraru.

Ascensiunea a început în jurul orei 8.30-9 de la Piscul Negru. Chiar dacă am început traseul pintr-un covor de frunze, ulterior a urmat o zonă cu zăpadă până la stână și puțin mai sus am decis să ne echipăm cu colțari, fiecare pe bucata lui de stâncă mai dreaptă și după talentul propriu de împletit chingi.

Urcușul a fost susținut, dar dorința mea nestăvilită, instinctivă de a ajunge sus cât mai repede, de a fi mai aproape de cer și de munți, mă purta ca într-un vis spre vârf. Pe dreapta aflasem deja vârful cel mai semeț și crenelat  - Vânătarea lui Buteanu, iar în față lin ieșea din nori Vf. Lespezi, dar până la el ne despărțea un bolovan de descățărat și încă o urcare susținută, abruptă. Dacă până la bolovan am fost mai grăbiți, acolo ne-am oprit toți chiar și cei mai nerăbdători de a ajunge pe vârf, că să echipăm traseul. S-a pus o coardă, deși poate nu era necesar, pentru siguranță noastră, mai ales sufletească. Și așa cu mai multe sau mai puține indicații, toată lumea a reușit să traverseze porțiunea cea mai tehnică - bolvanul. Feriți în spatele lui de vânt am apucat și să îmi mănânc sandwichul cu omletă cu mare poftă.

Ajunși pe vârf, facem mult-râvnita poză de grup, iar o parte dintre noi se duce și până pe vf. Cornul Călțunului (2510 m). La întoarcere, coborâm pe același traseu. Ne regrupăm la stâncă, unde ne-am reunit pentru a decide să ocolim bolovanul pe partea dreaptă. Am făcut prin urmare și un pic de scrambling pe noroi, mănunchiuri de iarbă, dar fără prea multe emoții. Am reușit să economisim astfel vreo 20 minute, la stâncă fiind aglomerație. Erau mai multe grupuri deja, unii în urcare, alții în coborâre. De-acolo ne-am bucurat de însorire, de vremea mult mai bună decât prognozele meteo, de un cer tot mai senin și de temperaturi tot mai ridicate. Am ajuns pe la ora 17 la mașini, mult mai repede decât ne așteptam la pornire, și siguri că vom mai prinde magazinele deschise pentru aprovizionare.

Pe drumul de întoarcere s-a continuat pariul cu numărul de urși de pe Transfăgărășan, dar la noi în mășină cel puțin nu a fost niciun câștigător. Nimeni nu a estimat corect numărul 3, eu una nu mă așteptăm să iasă în extra-sezon, când știu și ei că nu umblă decât alpiniști care protejează mediul și nu hrănesc urșii de pe marginea drumului. Se pare însă că aceste exemplare au ales totuși să profite de vremea bună și să iasă la ora de vârf la cerșit.

Seara s-a încheiat cum e mai frumos la munte - cu o masă bună cu ciorbă de perișoare și de porc, cu muzică folk și muzică de munte, cu atmosfera romantică, cu o super frontală-lanternă și cu momente de cugetare după mai multe beri și un debriefing. Și așa am concluzionat prin Dragoș că „fiecare clipă e unică și întâlnirea noastră e acum și aici și de ea merită să ne bucurăm deplin pentru că nu se va mai repeta la fel niciodată” și am încheiat totuși cu „cât de bune-s brânza și vinul”, deși nu era nici urmă de vin și nici măcar de brânză, ci poate doar de vișinata.

Supriza serii a fost vocea lui Csongor, care după ce a zis că nu știe ce cântăm noi, ne-a încântat cu o melodie în maghiară și l-am fi ascultat în orice limbă, numai să ne mai cânte.

Ziua a 2-a:

„Pe cărările Ghițului, spre Vârful Albina, unde am plecat în căutare de urși și ne-am întors cu primăvara”. Cred că așa s-ar putea descre excursia noastră de a 2-a zi într-o propoziție.

Și deși a fost o excursie scurtă de nici jumătate de zi, a fost la fel de plină de emoții pozitive și peisaje frumoase cât pentru o zi întreagă.

Spre fericirea mea, s-a anunțat plecarea la o ora puțin mai decentă de această dată - 8.30.

Am revenit iarăși în Mercedesul cu care m-aș mai plimba, dar de data această a fost doar un drum scurt de nici 15 minute. Am reușit să parcăm chiar la intrarea în traseu, deși seara ne temeam că nu vom prinde loc lângă Hotelul Posada Vidraru. Nu am fost încântată când am văzut inițial traseul care pornea direct într-un urcuș abrupt prin pădure, unde nu era nici urmă de zăpadă și nici nu se întrezărea așa ceva, când eu tocmai mă echipasem și cu parazăpezi, iar acolo nici măcar noroaie nu erau. Dar dând aproape toate hainele jos ca Baba Dochia, urcușul a părut mai puțin anevoios. Mă și gândeam la pornirea în traseu, ca un drum care, dacă merge spre vârful Albina, merge acolo unde se face miere și acolo unde se face miere merge și ursul. Dar la cât de mulți eram, deși era sălbatică zona, eram convinsă că nu suntem în nici un pericol. În curând, urcarea obositoare a fost răsplătită de primele semne de primavera - câțiva ghiocei și brândușe printre fagi, la care m-am chinuit să fac niște poze artistice, dar nu am reușit.

În curând am ajuns în poiana Pleașa, de unde puteam vedea traseul de ieri - Vf. Lespezi și, sub el, lacul Vidraru. Am continuat cu o urcare lină prin pădure și poieni. Pe partea cealaltă am putut admira cetatea Poenari, care a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș. Momentan ea se află încă în renovare. Ce frumos era amplasată la marginea pădurii pe stânci cu priveliște impresionantă.

Duminică vremea a fost și mai îngăduitoare decât sâmbătă, am avut numai soare, cu dinți însă. Pe alocuri la umbră era încă rece. Cea mai frumoasă parte a fost sus pe vârful Albina. De aici vedeam în spate munții Făgărașului și în vale satul Arefu cu pensiunea la care trebuia să coborâm și deja intuiam pe unde putem să ajungem mai repede, chiar și fără marcaj.

Spre deosebire de ziua trecută, deși trebuia să ne grăbim să ajungem acasă, de data acesta nu s-a mai grăbit nimeni și am fost mult mai compacți. Poate că nimeni nu se grăbește să ajungă acasă din munți. Poate ne grăbim doar ca să ajungem mai sus pe munte. Am avut timp să povestim mai mult și să ne cunoaștem mai bine. Am povestit despre cățărări, despre munții de altă dată, despre medicină, despre pasiunile noastre și despre visele noastre.

Ne-am pozat cu peisajul amețitor ce se deschide dintr-o zona stâncoasă. Apoi, drumul prin pădure a avut o coborâre mai dificilă, abruptă, pe pământ pulbere cu frunze uscate care ascundeau gropi și rădăcini. Cred că era mai ușor pe sus pe stânci, sunt curioasă dacă s-ar fi putut continua pe acolo traseul. Am fost toți suprinși că am găsit marcaje foarte bune la coborâre, că am găsit așa ușor drumul. În curând am ajuns la un drum forestier cu o troiță, apoi la o poiana în care în sfârșit pentru prima dată în acest an am alergat desculță prin iarbă, până mi-am dat seama că sunt prea multe căcăreze de oaie și că nu am spor pe pietre. Dar ce plăcută a fost atingerea moale de catifea a ierbii proaspete. Am alergat după ceilalți, și nici nu mi-am dat bine seama cât de repede am ajuns deja în sat.

A venit apoi rapid momentul despărțirii…

Cam așa sună două dintre impresiile participanților în tura ce sâmbătă a urcat pe vf. Lespezi, iar duminică pe vf. Albina. Am fost fost 19 membri CAR Cluj ce ne-am bucurat de două  drumeții reușite, în sudul munților Făgărașului, fiind găzduiți de către Pensiunile Deea și Nopți de Vară, cărora le mulțumim pentru ospitalitate!