GR 20 - Fra Li Monti
Traseul GR 20 este o drumetie de distanta lunga (Grande Randonnée) care traverseaza de la nord la sud insula mediteraneana Corsica, apartinand de Franta. Este un traseu cu reputatia de a fi unul dintre ele mai dificile din Europa, insumand circa 180km lungime si 12000 m diferenta de altitudine. Durata de parcurgere variaza, incepand de la 16 zile, pentru un ritm lejer, relaxat si coborand pana la 7 zile pentru cei care doresc performanta. Peisajele se remarca prin lanturi muntoase de roci sedimentare in partea de est si granit in partea de vest, fiind vizibila si marea de la distanta pe anumite portiuni. Natura ofera o diversitate mare, cu vârfuri stâncoase zimțate, stânci abrupte, trecători montane înalte, dar si vai, lacuri, pasuni verzi.
La initiativa colegului Lucian Crisan, la inceputul anului 2024, un grup de CAR-isti ne-am pus in cap sa facem tura in perioada de toamna a aceluiasi an, datele exacte urmand a fi 20 Septembrie - 6 Octombrie. Cu totii auzisem de aceasta drumetie dar si ca necesita pregatire. Aceasta consta din organizarea zborurilor, feribotului, cazari, dar si rezervarile la refugii, nu e permisa camparea decat in perimetrul acestor cabane iar amplasarea propriului cortul necesita o rezervare in prealabil. Se poate inchiria cort sau dormi la refugii dar conditiile erau indoilenice si nu parea o optiune potrivita pentru noi. Tot ca parte din pregatire a fost si cea fizica, fiecare din noi facand in prealabil drumetii de mai multe zile cu rucsac mare, si alte activitati care necesita anduranta pentru a testa/pregati corpul si echipamentul inainte de tura. Nu stiam ce mancare se gaseste la refugii asa ca am luat cu noi pentru cateva zile, urmand sa realimentam la jumatatea traseului unde se gasesc magazine. Am dat insa de posibilitatea de a cumpara de la refugii o varietate limitata de produse dar din care rar lipseau casul si salamul specific insulei. Vremea a fost buna, respectiv nu a nins si in general nu a plouat continuu incat sa ne faca terci, doar in ultima zi. Vantul a batut puternic in special pe creste. Pe traseu am dat de multa lume, unii il faceau integral, altii pe bucati, fara vreo graba. Animale salbatice nu prea au, dar din cele existente vulpile sunt cele mai viclene, atentie la mancare. Acestea fiind spuse, e un traseu care merita facut, care ramane intiparit in minte si ca dificultate dar in special ca si peisaje si locuri de bazm prin care te duce. Si acum povestea pe zile..
Ziua -1: Cluj - Napoca -> Vado Ligure
In data de 20 septembrie 2024, ne-am întâlnit o gașcă de 7 CAR-iști: Lucian Crișan, Alexandru Neicu, Adrian Brindușan, Anca Ghiran, Cristina Ardelean, Geta Oltean, Ramona Cabulea, la Aeroportul Cluj-Napoca, entuziasmați și cu emoții intense, premergătoare unei ture notorii pentru lungimea și dificultatea ei. Discuțiile se învârteau mai mult în jurul greutății pe care o aveam fiecare la purtător. Desfășurându-se pe o perioadă de 12 zile era esențial să avem totul bine gândit și cântărit, de la echipament (cort, sac de dormit, saltea..) la mâncare. Urma să dormim în principal în cortul din dotare, lângă refugii (Refugee) sau la stâne (Bergerie) amenajate pentru a găzdui drumeții. Deși teoretic aveam surse de cumpărat alimente, nimic nu era sigur și varietatea se anunța a fi limitată, așa încât a fost necesar să ne aducem propria mâncare constând din diverse soluții deshidratate. Bagajele cântăreau de la 11 la 25 de kg, fiecare pregătit în funcție de experiența și estimarea proprie, dar în general și pentru a putea savura traseul se recomandă o greutate cât mai mică, sub 13kg.
Am zburat către Milano, de unde am luat un shuttle către gara Milano Centrale. De acolo cu trenul ne-am deplasat către Savona, apoi către Vado Ligure, unde urma să ne cazăm aproape de portul din care a doua zi, dis-de-dimineață, feribotul ne transfera pe insula disputata istoric cu țara vecină, Franța.
Ziua 0: Vado Ligure -> Conca
Feribotul ne-a adus pe insulă în partea ei de nord-est în orașul Bastia. De-aici am luat un autobuz către Conca, un sat aflat aproape de litoralul sud-estic al insulei. Conca s-a dovedit însa a nu avea rețea de transport în comun, noi având ca destinație Gite de la Tonnelle, un camping aproape de începutul (sau “finalul” potrivit ghidurilor de călătorie) traseului GR20. După o tură de cumpărături la un supermarket local, ne-am poziționat strategic pentru a face autostopul și nu după mult timp am reușit sa dăm de oameni binevoitori care să ne urce sus. Aici prețul pentru a pune cortul a fost de 11 euro de persoană și avea inclus un duș cald.
Ziua 1: Conca (252m) -> Bavellas (1218m) 8.5h, 18km, +1550, -650
Ne-am pornit de dimineață și rapid am dat de semnul care urma sa ne ghideze pe următoarele 12 zile: bandă roșie cu bandă albă. Un domn zâmbitor de pe o terasă ne-a urat “curaj” și un prevestitor “aveți grijă la ploi”. Am intrat în pădure, iar de-aici eram in lumea noastră. Am mers mult timp pe teren plat fără urcări abrupte până spre final unde drumul nostru se intersecta cu alte drumuri. Urcând tot mai sus puteam vedea alți munți din depărtare, bolovani ovali imenși și vegetația verde, mediteraneană. Pasionații de escaladă erau cei mai entuziasmați. Am ajuns într-un final la refugiul Paliri, unde am poposit pentru a mânca și a ne rezerva (aveam semnal) o cazare în satul Bavella, un sat fără refugii, cu doar 2 unități de cazare. În această zi s-a întâmplat să o pierdem pe-o colegă care mai apoi ne-a întâmpinat cu seninătate revenind pe traseul inițial și reunindu-se cu noi la destinație: Les Aiguilles de Bavella, o cazare cu paturi, restaurant și condiții decente. Aici aveam acces la apă fierbinte pentru a ne face mâncarea, restaurant si duș cald, unde miresmele “îmbietoare” ale celor care finalizau traseul ne amețeau, dar și poveștile lor cu care ne pregăteau psihic pentru ceva mai solicitant decât până atunci.
Ziua 2: Aiguilles de Bavella (1218m) -> Bergerie Basseta (1315m) 10.5h, 24km, +1300, -1150
Aceasta a fost o zi lungă. De dimineață am pornit pe o ceață densă de abia puteai să distingi dimensiunile copacilor. Am decis sa urmăm calea alpină către următorul refugiu. Vremea n-a fost de partea noastră așa încât n-am văzut nimic decât pe unde călcam. Pe alocuri am întâlnit și salamandre, un tip de amfibian pe care urma să îl tot vedem pe parcurs. La Refuge d’Asinao (1536m) am făcut primul popas, unde ne-am făcut plinul din “straița” proprie. A urmat apoi o urcare susținută unde pe alocuri mergeam doar pe aderența cauciucurilor din dotare. Sus, ajunși la șaua Bocca Stazzunara (2025m) ne-am tras sufletul și-am admirat porțiunea urcată precum și altele în depărtare, fracționate de nori cețoși care tot veneau și treceau. De aici urma doar coborâre. Vremea a devenit ploioasă și drumul tot mai lung. Din cărare am zărit și porcii pentru care e renumită Corsica, umblând liberi prin frunzișuri. La Bergerie de Croci (1543m) am făcut pauză de mâncare și apoi ne-am continuat drumul ușor descendent. Bergerie sunt așa numitele stâne la ei, unde poți mânca sau te poți caza, fie înăuntru, fie la cortul propriu.
La finalul zilei, nu mult dupa refugiul Matalza, am ajuns la Bergerie Basseta unde aveam rezervat locul de cort și cina. Fiind și ploați și obosiți, am decis să mai plătim 5 euro în plus pentru a dormi în interior. Acolo ne-am desfătat cu un meniu ce a constat din supă corsicană (un mix bun de ingrediente din care am distins doar legumele), spaghetti cu carne de vită, un desert constând din mere cu miere la cuptor și cireașa de pe tort: un shot de lichior de myrt. Aceasta am aflat mai târziu că e o plantă specifică insulei, cu semințe ale căror gust aduce a eucalipt, folosită atât în gastronomie cât și în prepararea unor băuturi. Din acest loc ne-am aprovizionat cu brânză de oaie și saucisson (un tip de cârnat specific insulei) delicioși.
Ziua 3: Bergerie Basseta (1315m) -> Refugee de Prati (1820m) 10.5 h, 21km, +1600, -1100
Această zi a fost una de anduranță. Ne-a pus la încercare genunchii, însă ne-a și bucurat ochii cu niște priveliști greu de imaginat. Am urmat un drum care ducea pe o creastă bolovănoasă, pe care am urmat-o până la refugiul Usciolu (1750m). Vântul pe creastă era pe alocuri extrem de puternic, dar priveliștea ne tăia și mai mult răsuflarea. În zare doar alți munți cu un gol de aer ce te facea sa te simți la propriu deasupra lumii. La refugiu ne-am refăcut forțele și stomacul înfometat. Am cumpărat și de-aici brânză (la vrac) și saucisson cu piper, care în ciuda locației izolate și accesului greu, erau de o calitate și un gust excepționale. Ne săturam, dar ne și delectam defapt cu aceste delicii ale zonei. În medie, prețurile erau în jud de 10 euro per bucată de brânză sau cârnat. De la Usciolu am mai urcat o parte bună, fiind răsplătiți cu priveliști ce se întindeau până la mare. Vedeam coasta de est a Corsicii pe de-o parte și creste de munți pe de-altă parte. Oboseala era cumva anulată de ce ne era dat ochilor. Apoi am început încet să coborâm.
Au venit însă și momente mai provocante fizic când s-a lăsat ceața și noi mergeam pe stâncă, dând la un moment dat și de multe capre ale nimănui, pe zone unde trebuia sa fim atenți la fiecare pas. Ceața și apoi ploaia ne-au îngreunat drumul. Am ajuns cu energie scăzută și genunchii destul de uzați la refugiul Prati, unde aiba distingeam zona și anexele din cauza ceții. Aici o parte din nou au ales sa doarmă direct în refugiu la cazarea comună, alții să stea la cort pe vânt și ploaie. Dimineața însă, după ce s-a resetat contorul oboselii, vremea ne-a iertat și am putut admira priveliștea de la acest refugiu, o imagine ce ducea privirea lung în depărtare.
Ziua 4: Refuge de Prati (1820m) -> Capanelle (1586m) 7.5h, 19km, + 800, - 1000
De dimineață am început pe plat și apoi cu o coborâre lină cu zâmbetul pe buze dat de priveliștile oferite. Am urmat cărarea prin pădure până ce am dat de o șosea, era o intersecție numită Ghisoni, chiar lângă Col de Verde (1289m), la un refugiu unde am putut bea o cafea la espressor și să ne readucem aminte de mici răsfățuri urbane. Ziua a fost una de recuperare fără diferențe mari de nivel pe secțiuni scurte, ci mai mult 4 pante lungi. La final, in Campanelle, ne am instalat corturile și ne-am răsfățat la restaurant cu o pizza (14 euro) delicioasă alături de poveștile altor drumeți.
Ziua 5: Capanelle (1586m) -> Vizzavona (920m) 5h, 15km, +350, -1000
Aceasta a fost o zi de relaxare în care mai mult am “pedalat” decât urcat. Tot prin pădure și cu mici deschideri am ajuns în satul Vizzavona, marcând jumătatea traseului GR20 și totodată mijlocul insulei. Aici se află o gară de unde se poate ajunge ușor în alte părți ale insulei mai bine conectate. Un loc de unde te poți aproviziona cu mâncare, medicamente de la 2 magazine și chiar trimite un pachet cu bagajul extra pentru a putea fi preluat mai încolo dintr-unul din orașele de pe insulă. E un punct de cotitură, dar și refacere a puterilor pentru a putea continua cu următoarea jumătate a traseului. Aici ne am pus cortul in campingul Alzarella aflat chiar lângă șinele de tren.
Ziua 6: Vizzavona (920m) -> Refuge de l’Onda (1431m) 7h, 12km, +1200, -750
Bine am făcut că ne-am pregătit pentru ploaie deoarece începând din acea noapte a plouat necontenit. Am tot așteptat o derogare, dar am fost nevoiți în final, după lungi așteptări apăsătoare, să ne împachetăm lucrurile și să plecăm. Am pornit printr-o pădure și-am urcat în amontele unui râu care ne bucura cu cascade (ex. Cascade des Anglais) și mici piscine naturale. Ne-am testat și săritura în lungime când am fost nevoiți sa traversăm râul învolburat. Cu ghiozdan greu în spate e mai palpitant. Am urcat până când am parcurs toată valea de-a lungul ei, iar sus am atins o creastă (2115m) de unde a început o coborâre pe roci și porțiuni cu șist.
Destinația, Refugiul l’Onda, a fost unul din cele mai frumoase datorită pereților stâncoși ce se ridicau în apropiere. Coborârea către refugiu a mai pus presiune suplimnetara pe genunchi, dar măcar am avut la final o zonă plată de pus cortul și opțiuni diversificate de mâncare. S-a lăsat cu o pizza din nou.
Ziua 7: Refuge de l’Onda (1431m) -> Refuge de Manganu (1600m) 12.5h, 23km, +1600, -1300
Zi de lucrat genunchii. Fiind o zi lungă, ne-am trezit devreme pentru a porni la ora 6. Am urmat drumul prin pădure unde ne-am încurcat puțin, dar am descurcat repede ițele. Am tresărit la vederea unor cai negri, din nou, părând a nimănui, care ne priveau nemișcați. A urmat o bucată bună de mers relativ lină, fără diferențe bruște de altitudine, urmând ca apoi să lăsăm copacii și vegetația în urmă și să urcăm către zone 5 stâncoase. Cu brațele deschise ne-a primit însă un vânt puternic, de ne-a intrat frigul până la oase. Am ajuns la primul punct de hidratare, după mai bine de 6 ore, Refuge de Petra Piana (1842m), unde am făcut o pauză mai lungă. Aici, inspirați de alți drumeți francezi, am încercat brânzeturi ceva mai tari, cu un gust și miros mai intens.
Am continuat pe o urcare zdravănă, numai bună de a te încălzi pe acel vânt crunt, până pe Bocca Muzzela (2210m), bocca pe corsicană însemnând șa. De aici am mers printre stânci, fiind înconjurați de masive muntoase. Enigmatice însă. Doar celor norocoși să prindă o fereastră prin ceață li se arătau. Era și un lac frumos jos în căldare, pe care l-am putut zări fiecare din noi, măcar la un moment dat. Fiind aproape, și uneori pe creastă, pe acea secțiune, norii care treceau la același nivel cu noi aproape ne luau pe sus cu viteza cu care zburdau. Aici am experimentat cum e să te bucuri că ai greutate în spate, la nevoie luând poziția “ciuci” pentru a putea avansa în față, nu pe lături după cum bătea vântul. După aceasta porțiune însă a urmat o lungă coborâre, cu dedicație pentru ce-a mai rămas în acea zi din genunchi.
Ziua 8: Refuge de Manganu (1600m) -> Castel de Vergio (1404m) 6h, 17km, +400, -600
Zi de recuperare. Dimineața când am deschis cortul, sunetul gheții formate deasupra ne-a început ziua cu zâmbetul pe buze. Pare ca a fost o noapte ceva “mai” răcoroasă. Am pornit relaxați știind că ziua e una mai lejeră decât cea de ieri. Nu după mult timp (cam 45 min) am ajuns la Bergeries de Vaccaghia unde am mâncat, ne-am mai aprovizionat cu delicatese “puturoase” și ne-am uscat corturile. De-aici am urmat traseul către Lac Nino (1743m), al doilea cel mai mare lac din Corsica. Lacul se afla pe un platou cu iarbă și mici bazine de apă. Câteva vaci pășteau nestingherite completând imaginea idilică. Aici s-a cerut o pauză, dacă nu de hidratare, măcar de îmbătare a ochilor cu reflexiile minunate oferite de apa lacului în acea zi însorită. De aici am urcat către o zonă mai stâncoasă cu vedere întinsă către alți munți, și la un moment dat și către hotelul din Castel de Vergio, o pată mică albă de culoare în pădurea verde, unde era destinația noastră.
De la stânci am trecut la pădure și am coborât, cu o mică urcare la final până la întâlnirea cu o șosea în toată regula și mai încolo clădirea imensă de beton care semnaliza întâlnirea cu civilizația dar și sfârșitul zilei, căci am ajuns la destinație. Ne am cumpărat una alta de la micul magazin din zonă și ne am pus corturile.
Ziua 9: Castel de Vergio (1404m) -> Auberge u Vallone (1440m) 7.5h, 15km, +900, -850
A fost o noapte cu peripeții căci am avut ca musafiri o vulpe, probabil aceeași de pe panoul de avertizare la intrarea în camping. A dat târcoale corturilor și și-a încercat norocul la o bucată de brânzică delicioasă de Corsica. Doar că norocul a fost nenoroc, atât pentru ea, căci a fost alungată, cât și pentru unii dintre noi, care ne-am ales cu o nedorită gaură de “aerisire” în plus la cort. Aici au prins bine a doua zi patchurile impermeabile pentru reparare cort/saltea. 6 Am urmat un drum ascendent trecând pe lângă Bergerie de Radule (închisă) și ajungând la Refuge Ciuttulu di i Mori (1991m). Zona pe unde se afla acest refugiu era splendidă. Masive montane se vedeau în zare și chiar și marea în depărtare.
Am mai urcat puțin și apoi a urmat o coborâre până la Auberge u Vallone, unde urma să ne punem corturile. Ce fericit era administratorul căsuței că e ultima lui zi, urmând să o închidă pe perioada iernii! Acolo, pe stâncile din împrejur, am văzut și o familie de mufloni, un tip de oaie cu coarne în spirală, specifici insulei și rari la vedere.
Ziua 10: Auberge u Vallone (1440m) -> Haut Asco (1422m) 8h, 11km, +1250, -1250
Ascensiune vârf: 1.5h, +300, -300
Dimineața am început-o cu o ascensiune directă de 1500m cu un mic popas la Refuge Tighiettu (1683m, 1h departare), pentru a ne reface stocul de apă. Cărarea a urmat printre pietre și stânci de cocoțat, pe un larg grohotiș împrejmuit de liniile fine ale crestelor. Totul în jur era gri și stâncos. La final am ajuns pe o creastă ascuțită cu vedere lungă sub noi, pe ambele părți ale muntelui. Pe partea cealaltă în jos se vedea un lac. Din acest punct am coborât puțin, ferindu-ne de vânt și urcând pe curbă de nivel până ce am ajuns la “intersecție” (Pointe des Eboulis, 2607m), un loc de unde puteam decide dacă urcăm către cel mai înalt vârf din Corsica, Monte Cinto, sau coborâm către refugiu. Vremea a fost bună și după un scurt răgaz am cățărat peretele ce ducea către vârf. Aveam prize bune dar în anumite locuri urcam doar pe aderență. Pe vârf priveliștea s-a deschis la unghi de 360 de grade și am putut admira lanțurile muntoase din împrejur și marea cu mici orășele pe coastă. Am avut noroc cu vremea, fiindcă nu cu multe zile înainte, era zăpadă acolo și nu puteai urca. De-aici nu putea sa urmeze decât o lungă coborâre, pe pietre și grohotiș, cu genunchi măcinați, iar la final, stațiunea de ski Haut Asco, cu restaurant și locuri plate de pus cortul.
Ziua 11: Haut Asco (1422m) -> Refuge de l’Ortu di u Piobbu (1570m) 12h, 14km, +1700, -1600
Această zi a fost una lungă. Am pornit de dimineață devrem cu un urcuș ce lăsa în urmă clădirea mare de beton, transformând-o într-o mică pată de culoare în decorul verde al împrejurimii. După cum ne indica unghiul de urcare și relieful, urma să avem din nou o întâlnire cu zona alpină, dragă nouă. La Bocca di Stagnu (1974m) am făcut un mic popas de “vârf” pentru a surprinde frumusețea lanțurilor muntoase pe care le-am lăsat în urma, precum și pe cele care ne așteptau să le pășim. De aici am coborât până la Refuge de Carrozzu 7 (1270m), trecând peste un pod suspendat lung și palpitant: Passerelle de la spasimata. La refugiu am făcut pauză de alimentare și apoi a urmat a doua parte a zilei, ceva mai solicitantă, cu o serie de urcușuri și coborâșuri însumând 1000m+ și 770m- pe o distanță de 8 km.
Am ajuns exact înainte să se lase bezna și sa înceapă să plouă serios. Corturile le am instalat în grabă pe ploaie și întuneric, cu ultimele resurse de energie rămase.
Ziua 12: Refuge de l’Ortu di u Piobbu (1570m) -> Calenzana (273m) 5.5h, 12km, +181, -1500
Ploaia nu ne-a lăsat și dimineața, deși aveam setată o oră matinală de pornire, pe la 7, am zăbovit în corturi așteptând o îmbunătățire a condițiilor meteorologice. După un timp, ceva mai resemnați că nu se va opri ploaia, ne-am reunit sub micul acoperiș al bucătăriei de vară și am stabilit că nu mai putem aștepta, strângem totul cu riscul, mai precis certitudinea de a ne uda “căsuțele” și pornim. Am coborât pe cărări și pietre ude, dar încă aderente, pe lângă șiroaie de apă ce inundau cărarea, până ce relieful a devenit lin, cu porțiuni de vegetație și am dat de satul destinație, cu mașini și oameni îmbrăcați curat.
Ploaia s-a mai potolit, dar fără a se opri. Însă ce mai conta când am ajuns la finalul aventurii de 12 zile. Ne-am grupat pe mașini de taxi și ne-am urmat drumul către casă, purtând în suflet și pe buze un zâmbet ce nu putea fi explicat. Uzi și înfometați ne reîntorceam la o lume lăsată în urmă, o lume construită de om cu ale ei orânduiri, în care noi eram defapt.. cei mai bogați.
Ziua 13: Calvi
Ziua 14: Calvi - Bastia