16 Jun2021

Drumeție la narcise și culmea Corongiș, UMT Software

Marcel G.
Drumeție la narcise și culmea Corongiș, UMT Software

Cum prognoza prevedea o zi caldă cu ploaie după masă, am plecat dis-de-dimineață de la locul de campare. Sunt mai multe locuri de popas, dotate cu foișor pe marginea drumului de la Rodna spre Valea Vinului. Suntem numai șapte CAR-iști, probabil pe ceilalți i-a speriat vremea rea. Am luat la pas culmea Coasta Morii pe un drumeag pe care l-am părăsit repede pentru un urcuș prin iarbă mare, care ne-a udat la picioare de la prima oră. Așa cum mă așteptam, fânațele de aici sunt extrem de pitorești.

Păcat că soarele întârzie să apară. Mai mult, o ploaie ușoară ne surprinde în preajma unui adăpost pe care-l folosim cu succes. Aici luăm și micul dejun, în compania muzicii picurilor de ploaie care bat pe tabla acoperișului. Continuăm plimbarea în urcuș ușor pe culme și pe la amiază ajungem la poiana cu narcise, înflorite la maxim. Ca prin minune iese soarele. În acest decor minunat servim prânzul - scuzați pungile din poze :-).

Din pricina vremii instabile nu zăbovim mult aici, ne reluăm drumul. A doua ploaie ( tot ușoară ) ne stâjenește puțin, dar noi nu ne lăsăm, continuăm urcarea spre Corongiș. La finalul ploii, după ce traversăm o mică limbă de zăpadă avem parte de o surpriză plăcută, cerul s-a curățat. După Pietrosul și Ineu, eu zic că acest vârf este cel mai frumos din Rodnei, de aici ne bucurăm de priveliști în toate direcțiile.

Coborâm cu atenție până la Tăul Corongișului, unde mai facem o binemeritată pauză. De aici urmează coborârea finală pe la stână, apoi pe drumul forestier cu care începe și se termină orice drumeție pe munte. A treia ploaie, ceva mai serioasă ne mai udă odată. Noroc că nu e frig deloc, chiar a venit vara. 

Reveniți în Rodna, pe când ne schimbam cu haine uscate în fața casei ei, o femeie simpatică și extrem de binevoitoare nu ne lasă să plecăm până când nu ne pune la masă și ne servește cu sarmale și sirop proaspăt de căpșuni. Am căpătat brusc un impuls de energie și bună dispoziție, cu ajutorul căruia am condus ușor mașina până acasă. A fost o tură scurtă, dar intensă. Am fost plecați de acasă vreo 29 de ore, dar parcă a durat 3 zile.

Câteva cadre marca Nuțu Radu sunt aici:

https://photos.app.goo.gl/mQPQtdn1iwX1xS34A