Drumetie la Cheile Vârghișului si Via Transilvanica Saxorum

În weekendul 11-12 noiembrie ne-am încălțat din nou bocancii ca să purcedem într-o nouă drumeție, de dată asta vroiam să explorăm o zonă nouă, poate mai puțin cunoscută membrilor clubului. Este vorba de Cheile Vârghișului și de o zonă Saxorum din Via Transilvanica de la Sighișoara. Scopul principal era să ne bucurăm de ultimul weekend colorat al toamnei și trasele alese să conțină păduri în cea mai mare parte.

Sambătă dimineața plecăm din Cluj spre Sighișoara. Odată trecuți de ultimele străzi ale orașului, descoperim punctul panoramic cu vedere la cetatea Sighișoarei și așa ne începem drumeția. Poteca este destul de domoală cât să ne permită să ne desfătăm ochii cu culorile frunzelor adormite ale fagilor, stejarilor și carpenilor. Cum unii dintre noi sunt la prima interacțiune cu Via Transilvanica, într-unul din popasuri povestim despre istoria acestui proiect fabulos, înainte să ieșim din pădurea falnică. Apoi drumul trece pe lângă zona denumită Angofa unde Fundația Adept inițiată de un britanic se ocupă de prezervarea zonei și cu ocazia asta ascultăm despre ultimii trei ani de provocări ai lui John.. Dar drumețului îi stă bine cu drumul și după o pauză de masă pornim spre secțiunea a doua a drumeției noastre traversând zona de pășune și urcând apoi mai aprig spre platoul stejarilor seculari de la Breite. Ne simțim insignifianți și efemeri dar în același timp impresionați aflând că stejarul cel mai bătrân, denumit Bunicul, are peste 800 de ani, așa că profităm de prezența lui ca să mai facem niște fotografii. Seara ne-o petrecem la o cină si prin Sighisoara și alungati de ploaie  mergem la pensiunea Nagy Homorod din Rareș unde vom stă peste noapte, lungindu-ne cu glume, povestiri și voie bună până spre miezul nopții. Ne acompaniază o pălincă cu gust migdalat de sambure de prune oferită de gazdă noastră. 

Duminica ne întâmpină cu picături de ploaie, așa că nu ne mai grăbim să ajungem în chei. Unii dintre noi ne răsfățăm cu un mic dejun format în mare parte din produse naturale făcute în casă sau obținute în gospodăria gazdei: laptele, pâinea, crenvurstii, gemul, ceaiul, mierea, ouăle, zacuscă, ba unii dintre noi mai și cumpărăm niște gem de măceșe făcut la rece (un deliciu!) și de afine. 

Drumul spre chei durează cam o oră, dar începem să credem că ne-am teleportat în Austria sau Elveția unde toate pajiștile sunt tunse, că așa sunt și pe dealurile și depresiunile prin care trecem. "Bravo lor, maghiarilor" și "Ce frumos" "zicem în gând și cu voce tare. Dar ne luăm gândurile înapoi când vedem că asfaltul este întrerupt frecvent de zone de stresat roțile mașinilor. Am ajuns la chei unde este taxa de parcare și de intrare, ploaia mai ține un piculeț și se rătăcește prin alte zone, lăsându-ne să ne vedem de drumeția noastră. 

Cheile sunt tare frumoase. Nu ne mai săturăm de culorile pădurii și de podurile suspendate peste răul Vârghiș, învolburat și mâlos. Tot extazul nostru este întrerupt de Bela, ciobănescul german al Sînzienei și al lui Radu, care ne arată că și unii câini sunt (ca) oamenii: are frică de poduri suspendate. Cheile Vârghișului sunt combinație de versanți împăduriți și pereți înalți de stancâ, dacă vreți să faceți escaladă pe pereți de gradul 8, aici e locul. În stâncă s-au format peșteri, am vrea să le vizităm pe toate dar nu sunt decât vreo 3-4 la piciorul drumețului. Sunt simple, unele au încăperi, dar fără stalagmite & stalactite. Dar cel mai fain este să vedem cum sclipește MICA pe tavanul peșterilor, parcă mii de licurici s-au adăpostit acolo. În a doua jumătate a cheilor copacii s-au mai scuturat de frunze, dar continuăm traseul circuit pe cruce albastră pe albia răului și apoi bandă galbenă pe coamă cheilor. Intrăm într-o albie de porci, pardon, în mocirla tractoarelor de pe drumul forestier care face parte din bandă galbenă (Dl. Ranger Gyula de la Asociatia Lumea Pierduta, nu mai puneți traseul pe acolo, faceți o potecă!). Pe sus descoperim puncte panoramice si motive pentru noi de odihnă și fotografiat. La coborâre revenim la mașini pe punct roșu.

Drumul de întoarcere acasă îl împărțim pe din două, cu pauză de pălăvrăgeală, pardon, pauză de masă: Chei - Sighișoara și Sighișoara  - Cluj. Ajungem în Cluj pe la 10 seară, lumea e tare mulțumită și așteaptă fotografii.

Au drumețit: Vio, Simo, Sînzi, Radu, Ana, Sebi, Carmen, Suzy, Adina si Briana. A atras admirația noastră și a câinilor de la stână: Bela.  

TOATE FOTOGRAFIILE DIN DRUMETIE: Google Photos.