Circuitul Grotelor și Pietrele Albe | CAR Tineret

Sâmbătă, 5 Aprilie, ne-am întâlnit 13 tineri CAR-iști și mai noi, și mai vechi pentru a parcurge un traseu ce leagă 2 inedite circuite din Masivul Vlădeasa - Circuitul Pietrele Albe și Circuitul Grotelor. Pentru unii aceasta a fost chiar prima tură în CAR, pentru alții a fost prima tură cu CAR Tineret, iar pentru mine a fost prima tură pe care am organizat-o în cadrul CAR. Astfel pentru fiecare dintre noi a fost un element de noutate.

Punctul de întâlnire a fost la prima benzinărie după Florești la ora 7:15. Chiar dacă în planul inițial aș fi vrut să fie o drumeție lejeră de sâmbătă cu plecare din Cluj după ora 8, vremea capricioasă de aprilie ne-a impus să terminăm tura înainte de ora 17 pentru că prognoza anunța ploi și vânt puternic. Astfel la ora 7:30 chiar dacă ne-am întâlnit cu 4 mașini, am reușit să ne înghesuim 13 oameni în 3 mașini #ecofriendly. La 8:45 am ajuns în parcarea de pe Valea Stanciului, fix de dinainte de intrarea în Parcul Natural Apuseni, iar la 9:00 am inceput oficial tura. Pe Strava-ul unora dintre noi începutul a fost cu delay datorită faptului că au uitat sa-și pornească ceasurile (știți și voi cum e – dacă nu postezi tura pe Strava înseamnă că nu ai fost).

Prima oprire a fost cascada Vălul Miresei unde ne-am făcut și o primă poză de grup. De acolo ne-am îndreptat spre primul circuit al zilei – Pietrele Albe. Am mers pe Valea Stanciului, pe Punct Albastru până la intersecția de drumuri cu Triunghi Galben și Punct Galben. De aici am ales marcajul Punct Galben corespunzator circuitului pe care l-am parcurs în sensul acelor de ceasornic. Astfel am înaintat pe Valea Seacă și n-a durat mult până am dat și de primele brândușe. Pe partea dreaptă ni s-a deschis un view spectaculos asupra pereților masivi de calcar pe care urma să îi cucerim. Am continuat apoi urcarea prin pădure, și chiar dacă poteca și gradul pantei nu ne-au menajat, ba chiar sporeau dorința unei lungi pauze de masă, am ieșit într-un final la drumul forestier cu marcajul de Punct Albastru. Aici ni s-a deschis priveliștea asupra abruptului Pietrele Albe a cărui frumusețe ne-a dat pe spate... la propriu din cauza vântului puternic ce anunța furtuna. Blindați cu hardshell-urile pe noi pornim determinați pe creasta expusă cu un obiectiv comun în minte – Vf Piatra Grăitoare, locul unde urma să facem marea pauză de masă mult așteptată. View-urile erau atât de spectaculoase încât mai că nu mai puteam să mă opresc din făcut poze: poze persoanelor din față, poze persoanelor din spate, poze la stânci, poze la landscape. Într-un final am ajuns pe Vf Piatra Grăitoare de 1557m, am făcut selfie-ul de grup și ne-am retras rapid la dos în padure pentru o masă bine-meritată. Chiar dacă am fi vrut să stăm mai mult, prognoza s-a adeverit și la 12:30 a și început să picure. Astfel am continuat protejați de vânt și ploaie cu o frumoasă coborâre prin pădure. Vedeam la tot pasul brândușe ce abia se deschiseseră, buchețele de Crucea voinicului de un mov-albastriu intens, iar la umbră pâlcuri sfioase de ghiocei. La intersecția cu traseul de urcare am găsit un buștean lung pe care l-am supus la test să vedem câți CAR-iști poate susține. Spre suprinderea noastră a reușit cu brio să țină 11, avem și o poză care să dovedească.

Odată reveniți la intersecția de drumuri ne întoarcem pe drumul marcat cu Punct Albastru către Cascada Vălul Miresei pentru a ne continua a doua parte a turei care mi s-a părut elementul cel mai inedit al drumeției – Circuitul Grotelor. Acest circuit pare să fie ascuns de publicul larg, fiind păstrat doar pentru cei care s-au uitat pe hartă și s-au documentat în prealabil deoarece intrarea în traseu nu este marcată. Astfel înainte de ultima curbă spre Cascada Vălul Miresei ne abatem de la marcajul Punct Albastru și o luăm “pe nemarcate” 100 de metri până dăm de marcajul Triunghi Albastru specific circuitului. Aici este pus pe un copac o foaie plastifiată cu detalii importante și tehnice despre traseu și se menționează clar că unicul sens de parcurgere este în sensul acelor de ceasornic. Astfel continuăm în șir indian urcarea care devine din ce în ce mai solicitantă până la prima porțiune de lanțuri. Urcăm fiecare pe rând păstrând distanța între noi și ajungem la prima grotă a traseului care ne dă puțin teasing pentru ce urmează. Urcarea continuă în același mod și nici după 10 minute ajungem la punctul culminant al traseului – Peștera Șușman. Aceasta estimez că are o lungime de 15 metri, înălțimea minimă este de 1 metru și trebuie traversată pentru a putea continua circuitul. Înainte să intrăm mai facem o pauză bine-meritată de snacking, timp în care Vlad M. ne prezintă o interesantă lecție de istorie despre partizani, cine au fost aceștia și despre cum Șușman, cel al cărui nume îl și poartă peștera, a fost liderul unuia dintre cele mai importante grupări de partizani din România. Ne pregătim apoi toți cu frontalele și cu mult curaj de traversarea mult-așteptată a întunecatei grote a cărui capăt nu e vizibil încă. Trebuie mers ghemuit (mersul piticului) pentru că pe final culoarul se îngustează iar tavanul este foarte coborât și există riscul să rânești o piatră dacă nu ai grijă unde dai cu capul. Nu este recomandată persoanelor cu claustrofobie parcurgerea traseului. În descrierea turei și pe parcursul drumeției am menționat asta în mai multe rânduri, ce n-am menționat însă sunt paianjenii mari și negri din peșteră pe care dacă nu-i observi e perfect, dar și dacă îi vezi... 👀 (scuze, sper să mai veniți în ture cu mine). De aici ieșim fiecare pe rând printr-o deschidere ce necesită mersul târâș, pe coate. Toată lumea pare că s-a distrat pe această porțiune care mi se pare highlight-ul turei. Vremea însă ne reamintește cu câțiva picuri de apă că suntem contra cronometru și la 17 vin ploi serioase. Continuăm cu aceeași urcare solicitantă și aproape verticală, dar avem noroc de treptele naturale create de rădăcinile copacilor care ne duc la o a treia grotă de unde avem și un balcon cu un view superb către Vf Lespezi ce se află vis-a-vis. De aici urcăm pe un cablu metalic ce ne ușurează ascensiunea și ajungem la cea de-a patra și ultima grotă ce stă sub o arcadă naturală de stancă, un adevărat portal desprins din povești mitice. În doar câteva minute se sfârșește și urcarea și ajungem pe Abruptul Țiclăului de unde avem încă o deschidere superbă cu panoramă spre Vf Vânturașu. De aici continuăm pe o porțiune plată prin pădure ca apoi să coborâm printr-un peisaj tomnatic pe covoare de frunze arămii. Pe finalul coborârii, aproape de punctul de unde am început circuitul, ploaia aproape s-a oprit și câteva raze de soare au străpuns norii pentru a face ultimii stropi de ploaie să licărească în lumina lor creând finalul perfect pentru acest traseu.

Totuși nu se putea o tură fără să întâlnim niște căței nerăbdători să fie pozați, așa că de data aceasta ne-au așteptat la mașini pentru ședința foto.

Mulțumesc tuturor celor care ați participat la tură și sper că acesta a fost doar începutul unui lung șir de aventuri și drumeții alături de Clubul Alpin Român!