Bouldering în Sălaj
Orice piatră care apare în drumul unui cățărător devine cauza mai multor efecte: timpul se oprește în loc, ochii încep să îi sclipească, lasă orice avea de făcut înainte și se îndreaptă spre ea. Când Șerban mi-a spus că a văzut într-un film despre Sălaj niște bolovani care s-ar preta de bouldering, abia am așteptat să vină weekend-ul ca să putem merge acolo să explorăm zona. Când stai în Ardeal, cea mai apropiată zonă de bouldering e la vreo 5h de condus, așa că ipoteza găsirii unei zone mai apropiate nu poate decât să ne bucure. Prima căutare a fost mai aproape de bălăureală decât de explorare, pentru că am ajuns în altă parte. Dar nu ne-am lăsat descurajați pentru că multe faleze de cățărat, deja amenajate, le-am găsit cu greu în România așa că aceasta nu era o scuză bună pentru a ne opri din căutări. Mergem la sală și dintr-o vorbă în altă, aflăm că un prieten de la Skai a văzut și el același film și a căutat zona și după câteva ratări a și găsit-o. Weekend-ul următor, de data aceasta cu o descriere mai bună a accesului, ne adunăm o gașcă mai mare, cu saltele și cu perii, puși pe treabă, să curățăm bolovanii. Găsim un mic paradis al bouldering-ului, mai multe stânci de 3-4 metri și câțiva mai înalți, grupați într-un mic parc de cățărat aproape imediat ce l-am curățat ne și cățărăm pe el. Entuziasmul e mare, ne încurajăm, ne sprijinim unii pe alții și suntem curioși ce mișcări interesante mai descoperim. Continuăm ciclul curățare – cățărare, dar nu pentru mult timp pentru că apusul Soarelui vine cu o scădere bruscă a temperaturii și frigul ne trimite acasă. Mâncăm o supă caldă în drum spre casă și abia așteptăm să vină din nou weekend-ul ca să mai mergem acolo.
Între timp anuntăm mai multă lume, dar de data asta ne adunăm mai puțini. Nu-i nimic, pentru că entuziasmul e mai mare. Avem perii mai bune și am adus de data asta și o lopată. Daniel se lipește de lopată și ne uimește la finalul zilei cu mormanul de pământ pe care l-a dat jos de pe buza unui bolovan. Se face deja ora 15 si ne dăm seama că ne-a luat prea tare avântul curățării, așa că aruncăm periile și ne punem pe cățărat. Goana după first ascent-uri ne animă, dăm fiecare câte o încercare și ne bucurăm când cineva reușește să urce o nouă linie.
În timpul săptămânii, la un nou refresh pe meteoblue vedem că prognoza e bună în ambele zile din următorul weekend, așa că ne hotărâm să dormim acolo ca să apucăm mai mult de data asta. Dăm o strigare în club și la sală și mergem din nou și mai mulți și mai pregătiți – avem mai multe saltele, mai multe perii, mai multe lopeți și o scară tepescopică de la Skai. În tura aceasta ne cățărăm cel mai mult, pentru că deja avem câțiva bolovani curățați de data trecută, suntem mai mulți, iar entuziasmul și motivația sunt și mai mari. În drum spre casă, povestind despre noua zonă, ne dăm seama că avem deja 25 de linii și parcă nu ne vine să credem că deja sunt atâtea, știind câți bolovani mai sunt necurățați. Așteptăm nerăbdători să mai mergem!
Pentru a păstra o relație bună cu sătenii și pentru a fi minim invazivi față de natură, îi rugăm pe cei care ajung în micul paradis al bouldering-ului să nu lase gunoaie în zonă, să nu facă foc, să nu taie copaci care nu reprezintă un pericol la cățărare, să nu facă gălăgie mare și ÎN NICIUN CAZ SĂ NU SAPE PRIZE!
Mulțumim Louise pentru fotografii și mulțumim Skai urban crag pentru saltele și scară!
Să ne vedem voioși în multe ture frumoase!
Cu drag de natură și de cățărat,
Aida Tincu