Banatul Montan: Munții Aninei, MERINITO
Potențialul peisagistic al Munților Aninei este mai puțin cunoscut. Se aseamănă din acest punct de vedere cu M-ții Almăjului. Au climatul blând cu o varietate mare a florei și a faunei, înălțimea fiind relativ mică, până la 1000 m. Se întâlnesc izvoare petrifiante cu formare de travertin care dau naștere la cascade și mici lacuri naturale. Aceste văi împreună cu Cheile Nerei dau farmecul aparte a acestei zone, sunt cele mai renumite obiective turistice din zonă. Am fost însă placut surprinși de multe alte locuri faine situate pe culmi, veți putea citi în continuare.
Grupa M-ților Aninei formează o mare cetate de calcare în jurul unui platou carstic superior, Poiana Roșchii. Înspre sud-vest sunt pereții calcaroși tăiați în timp de Nera, au rezultat cele mai lungi chei din România care pot fi parcurse integral pe uscat. Spre nord se găsesc cetățile de pe Dealul Custura și muchia Dosul Mare. Spre nord-est Cheile Minișului. Spre est și sud alți pereți calcaroși, Cârșa Morii, Culmea Habâtului și Culmea La Orhat. În mijlocul acestora se află cea mai înaltă culme din grupă, formată de înșiruirea de vârfuri Cornetu Înalt, Pleștiva Mică, Pleștiva Mare și Leordiș.
În Banatul Montan predomină turismul mixt, deplasarea cu mașinile. Majoritatea vizitatorilor se deplasează cu mașinile de ici-colo, bifează locuri conoscute, fac plimbări scurte sau ture de o zi în mare parte pentru obiective situate pe văi. Nu pot fi însă descoperiți acești fascinanți munți în acest mod. Munții mai puțin umblați îi descoperi în ture ample, dacă le urci vârfurile.
Minivacanța de 1 Mai ne-a pus pe tavă patru zile și jumatate, o durată suficientă pentru explorarea acestor munți. M-ții Aninei se situează aproape integral în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnita, o arie protejată de interes national. Planificarea traseului a fost făcută cu atenție, respectând natura, locurile de campare și traseele turistice. Mașinile au fost parcate frumușel la podul peste Nera, la Șopotul Nou. De acolo am pornit la pas, cu echipamentul de campare.
Ne-am strâns un grup de 20 de participanți începând de miercuri seară, plecarea în tură fiind joi dimineața la 11:00. Am dat timp să ajungă la start și colegilor care au pornit de acasă joi dimineața.
În prima zi aveam să parcurgem prima parte din Cheile Nerei, porțiunea dintre Șopotul Nou și Cantonul Damian. Întâlnim câteva poieni faine la început după care valea se îngustează, aspectul devenind unul de defileu cu pereți înalți, de până la 200 m înalțime pe alocuri. Întâlnim localnici, întâi la casa din Poiana Bresnic apoi la casa de sub Poiana Arsa. Ne abatem la familia Trifu din Poiana lui Trifu dupa care trecem puntea peste Nera, urmau două obiective interesante, Moara lui Unțan și Lacul Dracului.
Este o zona cu relief favorabil pentru construirea morilor de apă cu roată orizontală. Acestea erau (sunt) aplasate în locuri cu potențial energetic al apei. Spre deosebire de cele cu roată verticală, acestea sunt mai mici și necesită mai puțină apă. Sunt mai potrivite pentru locurile înguste din munți. Morile cu roată orizontală sunt larg raspândite în spaţiul balcanic şi la sudul Carpaților încă din primele secole ale mileniului I. Cea mai mare concentrare de mori de apă cu roată orizontală din România se află în Cheile Rudăriei, în apropiere deci. Pe Valea Rudăriei mai sunt rămase 22 de mori din cele 48 care existau în perioada interbelică. Moara lui Unțan este în conservare, nu este funcțională în prezent. Ea funcționa cu energia oferită de apa Pârâului Hemeliug. Am găsit o moară funționala pe Valea Moceriș, în a patra zi, voi reveni la ea.
Urma Lacul Dracului, un lac suspendat pe stânci, deasupra Nerei. Acest lac a rezultat în urma prăbușirii unui tavan de peșteră, luând forma de azi. Legenda spune că în acest lac întunecat dintre stânci s-a înecat un drac 😊.
Urma canionul îngust, aceasta este cea mai spectaculoasă parte din Cheile Nerei. Se întalnesc o serie de pasaje săpate în stâncă, mici tuneluri și peșteri. Până la Cantonul Damian sunt doua izvoare aproape de potecă, de la ultimul ne facem plinul cu apă pentru campare. Acesta se află la circa 1,2 Km de canton. Vechiul izvor din poienița de la Cantonul Damian este colmatat, va trebui luat în calcul acest lucru dacă se campează acolo. La Cantonul Damian ne dau de furcă capușele, ne descurcăm pentru că eram pregătiți pentru ele.
Cu abaterile din traseu facute am parcurs în prima zi circa 20 Km cu 462 D+
Ziua a doua continuăm traseul din Cheile Nerei. De la Cantonul Damian la Podul Beiului a fost sapat un drum forestier, porțiunea aceasta a fost parcursă rapid. La circa 1,5 Km de canton se gaseste un nou izvor, va trebui urmărit indicatorul pentru realimentare cu apă. După Podul Beiului începe o nouă porțiune fascinantă, Tunelurile Turcești. Este ultima porțiune de chei în parcursul Nerei, după acestea întâlnește zone deschise până la vărsarea în Dunăre. Este o controversă cu originea acestor tuneluri. Localnicii știu că tunelurile au fost săpate de turci, cu prizonieri, dar pe indicatoarele turistice scrie că sunt tuneluri romane. Alte surse spun că ele datează de pe vremea austriecilor.
Continuăm pe lângă Nera, parcurgem cele șapte tuneluri, cel mai lung având 40 m. Am reușit să parcurgem integral cei 24 de Km ai Cheilor Nerei, din care cam 20 km sunt porțiunea în care apa șerpuiește în meandre printre stânci. Era timpul să urcăm pe culmi, cotim dreapta și urcăm pe Dealul Potocului, pe fața Dealului Caraulii. Traversăm apoi asfaltul de pe Valea Chichireg și urcăm pe Dealul Chichireg. Culmea acestui deal avea să ne conducă până pe Dealul Custura. Pe el se găsesc cele două vârfuri care domină zona, găzduind cetatea mică și cetatea mare a Beiului. Vârful mic are aspectul unui mic deal piramidal abordabil. Vârful mare este abordabil doar dinspre sud, este singura cale de acces, vârful fiind înconjurat de pereți verticali. Cetatea este cunoscută sub diverse denumiri: Cetatea Socolari, Cetatea Ilidia, Cetatea Potoc, Cetatea Beiului sau Cetatea Terezia. Ne aflăm din nou în fața unei confuzii cu denumirea și originea acestei cetăți, o situație asemănătoare cu a Tunelurilor Turcești. Potrivit unei legendele, lacul Ochiul Beiului aflat în apropiere provine fie din lacrimile stăpânului cetății la pierderea fiicei, fie din lacrimile fiicei acestuia la pierderea iubitului. Din vechea cetate se mai pot zări doar resturile unui zid. Ce impresionează mai mult aici sunt vederile, zăream de sus satele dinspre vest și urmăream o parte din traseul zilei următoare, Valea Beușnita și culmea înaltă a Pleșivei. Se auzea sunetul cascadelor de pe Valea Beușnita, eram nerăbdători să ajungem la ele.
Grăbim pasul spre Valea Beiului, știam că terasa se va închide la ora 19:00, speram să prindem o bere rece și un păstrăv proaspăt. Erau temperaturi de circa 28 de grade, abia așteptam să ne răcorim. Ajungem la timp, eram contra fluxului uriaș de turiști care vizitează Ochiul și cascadele. Rămânem doar noi pe terasa de obicei plină. În zonă era liniște, traficul încetase, mai erau doar locatarii liniștiți din campingul de vis-à-vis. După terasa ne montăm corturile în camping. Aveam o oarecare reținere referitoare la forfoteală și gălagie. Am fi preferat să campăm wild dacă nu ne-am fi aflat într-o arie națională protejată. Discut cu administratorul campingului despre foc, gălagie și ora de liniște însă temerile noastre au fost false, în cele din urmă numerosul nostru grup a fost cel mai gălăgios din camping. Administratorul Romsilva este un om de treabă, ne-a facut discount pentru corturile de o persoană. Eram 20 de oameni în 12 corturi.
Am parcurs în a doua zi în jur de 21 Km cu 660 D+
Ziua următoare ne trezim până la ora 6, voiam să plecăm înaintea aglomerației din zonă plus că ne aștepta o zi lungă de explorare în teren accidentat. Din camping intrăm direct pe Poteca Beiului, de aici încep zonele spectaculoase cu mici cascade și meandre în care apa clară, de o culoare verde turcoaz, formează ochiuri de apă stătătoare. În vreo jumate de oră ajungem la Ochiul Beiului, unul dintre cele mai spectaculoase lacuri din țară, cu apa cristal, un albastru turcoaz cu nuanțe de verde. Eram doar noi, era liniște, soarele începea să își arunce primele raze peste custura ascuțită a Cornetului Înalt.
Continuăm pe poteca de pe Valea Beușnița, se bifurca înca o potecă marcată pe Valea Beiului Sec. Urmau celebrele cascade ale Beușniței, renumite pentru frumusețea lor. Prima cascadă o găsim secată, apa își croise un alt traseu subteran. Era locul în care se termina actuala potecă turistică. Noi continuăm, începeam explorarea în teren accidentat în căutarea unui vechi traseu turistic CR. Nu părea umblată zona, nu găsim nici măcar o urma de poteca sau marcaj. Continuăm urcucușul pe Valea Beușnița. Ocolim prin stânga pe sensul de mers a doua cascadă. Eram fix în V-ul format de custurile stâncoase situate de o parte și alta a Văii Beușniței, între custura Cornetului Înalt și custura Dosul Mare. Se deschidea apoi un mic platou în pădurea seculară de fag. Platoul se întinde până în apropierea cascadei a treia. Aici era locul în care începea urcușul cel mai accentuat al turei, aveam să urcăm în șaua dintre Pleștiva Mică și Cornetu Înalt. Urcăm pe vâlcelul care păstra urmele unei vai temporare. Vechea potecă CR cobora din șa în Valea Ducinu Rău și continua până în Poiana Roșchii. Noi nu coborâm, ținem culmea matematic și urcăm pe vârfurile cele mai înalte ale M-ților Aninei, Pleșiva Mică(981 m), Pleșiva Mare(1143 m) apoi Vf. Leordișului(1160 m), cel mai înalt din grupare. Este o zonă naturală, găsim o mare varietate a florei, dominau lanurile de leurdă, era cât vezi cu ochii. Probabil de aici se trage și denumirea Vârfului Leordiș. Găsim două marcaje turistice care urcau pe Vf. Leordișului dinspre est, TA urcă din satul Lăpușnicu Mare și TR urca din satul Moceriș. Vârfurile Pleșiva Mare și Leordișului oferă vederi ample înspre sud-est, eram cu ochii pe poiana de sub noi, Poiana Roșchii, obiectivul care urma în traseul nostru.
Coborâm pe marcaj, TA și TR erau comune o porțiune. Poiana Roșchii este un superb platou carstic pe care se întâlnesc o mulțime de formațiuni specifice carstului, doline, peșteri, aven. Ne realimentăm cu apă, filtrăm apa de pe firicelul care intra în prima peștera apoi continuăm, începem coborârea de pe platou prin alte poieni mai mici, Poiana Lupului și Poiana Peșterii. Începea să se zărească peretele sud-estic format sub Cârșa Morii apoi Habâtul. Observam pe harta Rezervația Ducin, ea se forma în jurul Cârșei Morii. Ne trage cu ochiul un superb loc de popas, lângă o colibă situată pe Piciorul Oraștichii, deasupra izvoarelor Văii Oraștichii. Era locul în care se separau cele două marcaje triunghi, al Lăpușnicului și Mocerișului. În scurt timp apare o mașina de teren din care iese un tânăr. Tânărul Alex era la pândă pe culmea învecinată, pe Tâlva Curmăturii, ne observase cu binoclul. Alex a fost amabil și ospitalier, ne invită să rămânem peste noapte langă colibă, era proprietatea unchiului lui. Refuzăm totuși, mai aveam timp să ajungem pe lunină în apropierea izbucului-izvor Moceriș. Iau numarul de telefon, Alex spunea că își dorește să vină cu noi când revenim în ture prin zonă.
Pornim la vale însă după nici 200 de m poteca spre izbuc avea să fie invadată de vegetație, ne mișcăm destul de încet. Hotarâm să ne întoarcem pe Piciorul Oraștichii și campăm lânga colibă. Nu riscăm să se lase întunericul până la izbuc, este o porțiune de o frumusețe rară așa ca o lăsăm pentru ziua următoare. Observăm că apa din fântână este sulfuroasă… îl sun pe Alex să îl întreb despre apa din fântână. Era potabilă, Alex se oferă să coboare cu mașina până în Lăpușnic, să ne aduca apă bună. A fost o ocazie pentru a face o listă de cumpărături de la magazin. Alex ne livrează pe vârf de munte apă și bere rece, la fix după o altă zi călduroasă cu 29 de grade. Ne-am răcorit bine, am petrecut o seară faină pe piciorul Orăștichii.
Am parcurs în ziua a treia în jur de 22 Km cu 1252 m D+
Pornim în ultima zi, în circa o oră ajungem la Izbucul-Izvor Moceriș. Este un spectaculos izbuc-izvor care țâșnește din stâncă. Frumoasă zona, cobinația dintre stânci, apă și poieni este placută ochiului. Trecem prin curtea casei din Poiana Morii apoi facem un nou popas la Cascada Moceriș. Este surprinzator de frumoasă fiind în loc deschis, încadrată în peisajul montan. Nu este la fel de cunoscută ca și alte cascade din zonă, cum ar fi Beușnița sau Bigăr. Nu este la fel de accesibilă pentru turismul motorizat în masă.
Mai coborâm puțin pe Valea Moceriș până la prima gospodărie. Aici găsim moara de apă cu roata orizontală. Era perfect funcțională, măcinase de curând. Observăm apoi un mic circular propulsat de energia apei.
Suntem nevoiți să părăsim frumoasa vale Moceriș, mașinile ne așteptau în Șopotul Nou. Aveam de trecut peste Dealul Moceriș apoi de urcat spre Culmea Habâtului, drumul de sub stâncile Habâtului fiind pe direcția noastră de mers.
De pe Dealul Moceriș urmăm o potecă care ne duce pe curba de nivel până la izvoarele Văii Ducin. Facem un popas la izvoare apoi căutăm o alta potecă de scurtătură spre drumul de langa Vf. Șoimu. Era o urcare abruptă și accidentată, zona nu mai părea umblată, era un desiș care ne-ar fi încetinit pe urcarea spre Vf. Șoimu. Alegem varianta ocolitoare prin poienile de pe Valea Ducin apoi revenim pe Culmea Hobâtului, urcăm drumul forestier de pe Valea Ducinelu. Urma o porțiune pe drumul forestier pe sub stâncile Habât și La Urhat, aveam vederi spre sud-est. Următorul reper era Vf. Smârdoasa Mică. Fostul drum care mergea în Poiana Arsa se transformase în potecă, una foarte faină prin padure.
Facem un popas în Poiana Arsa după care începem coborârea spre Valea Nerei, alegem un drum mai nou care coboară din Poiana Arsa direct în Poiana Bresnic. Eram în propierea mașinilor de la podul Șopotul Nou, urma să mergem la vot.
Am parcurs în ultima zi circa 22 km cu 726 m D+
Au fost parcurși în patru zile în jur de 85 km cu 3100 m D+
Nu am perceput tura ca fiind una grea, traseul a fost echilibrat iar locurile vizitate au fost mirifice. Este capătul Carpaților românești unde avem un climat care se pretează perfect turelor de primăvară, vom reveni cu drag prin Banatul Montan.
Am mers confortabil, o parte dintre noi fiind echipați cu îmbrăcăminte sport marca MERINITO, fabricată 100% în România, din lână merino. Membrii CAR pot achiziționa produsele MERINITO la prețuri reduse.
Ovidiu Motioc
galeria foto: https://photos.app.goo.gl/RgpXBfV89T4ap2gq8