Atelier de alpinism in masivul Mont Blanc (12-24 septembrie)

 În cele ce urmează voi descrie experiența trăită de o parte din membrii “Clubului Alpin Român” participând la “Programul de Inițiere în Alpinism” desfășurat în Alpii francezi, mai precis în zona Masivului Mont Blanc.

 Pe această cale vrem sa le mulțumim ghizilor UIAGM/IFMGA: Mihnea Prundeanu, Cosmin Andron și Cristina Pogăcean care au fost alături de noi în cele patru zile de ateliere și ne-au făcut sa ne depășim limitele atât fizice cât și psihice. 

 Pentru a parcurge traseele de alpinism în siguranță am avut nevoie pe lângă determinare și de echipamentul potrivit, “Alpin Expe” ajutandu-ne și de această dată.

 Cel mai probabil fiecare dintre participanți a așteptat acest atelier încă din luna Martie când s-a trimis emailul cu programele de alpinism în Alpii francezi. Zilele au trecut și într-un final am primit și emailul cu participanții. La această tură au luat parte următorii colegi de club: Sorin Toth, Teodora Borodan, Elena Borodan, Simona Ardelean, Simona Dumitruți, Irina Ștef, Viviana Obădău și subsemnatul.

 Lunile au trecut ca gândul și ne trezim în data de doisprezece septembrie în “Mecca” alpinismului, Chamonix-Mont-Blanc. Aceasta era ziua în care ne întalneam cu Mihnea să ne cunoaștem și sa vorbim puțin despre atelierele pe care urma să le parcurgem în următoarele patru zile. Atelierele erau împărțite în felul următor:

• Ziua 1: Tehnici de bază în escalada la stâncă
• Ziua 2: Tehnici de bază în deplasarea pe ghețar, folosind piolet și colțari
• Ziua 3: Deplasarea pe ghețar și aplicație salvare din crevasă
• Ziua 4: Parcurgerea unui traseu alpin

 După o discuție cu Mihnea, am căzut de comun acord sa mergem în prima zi de atelier la faleza “Les Gaillands”, o faleză de gnais populară în zonă, fiind prima faleză de escaladă deschisă pe plan mondial, în anii 20’.

Ziua 1: “Les Gaillands”

 Ne-am dat întâlnire cu Mihnea în fața falezei la ora 9:30. Din fericire pentru noi, faleza se afla chiar peste drum de cazarea noastră, așa că am ajuns foarte repede acolo. Deși era încă devreme locul era plin de oameni. Mihnea știa un loc mai retras cu trasee de nivelul nostru, unde puteam să cățărăm liniștiți. Ajunși la baza traseelor, fiecare și-a ales un partener și un prim traseu de încălzire. Gradele traseelor parcurse au fost în intervalul 4b, 6a+, câțiva dintre noi reușind să ne depășim gradul. În tot acest timp Mihnea ne-a dat sfaturi pentru a ne îmbunătății tehnica de asigurare, de dezechipare și chiar tehnica de escaladă.

 Deoarece locul începea să se aglomereze, am decis sa mergem în zona centrala a falezei unde să exersăm tehnica de multipitch. După ce am repetat împreună cu Mihnea tehnicile folosite în cățărarea de mai multe lungimi de coardă la baza peretelui, urma să parcurgem fiecare un traseu de două lungimi și să ne retragem în rapel.

Ziua 2: “Mer de glace”

 A doua zi de atelier era destinată tehnicii de deplasare pe ghețar, iar din ce ne spuneau ghizii, cel mai bun loc pentru a învăța această tehnică era ghețarul “Mer de glace”. Pentru a ajunge la acest ghețar trebuia să mergem cu celebrul “Train du Montenvers”, care urcă până la altitudinea de 1913m. 

 Ajunși în ultima stație a trenului, ne dam jos si privim spre imensul ghețar ce se întindea în fața noastră. Ghizii: Mihnea Prundeanu și Cosmin Andron ne povestesc puțin despre vârfurile ce se puteau observa în zare și despre cum ghețarul de micșorează de la an la an.

 De sus de pe terasă se puteau observa vag oameni pe deplasându-se pe ghețar. Urma să coborâm și noi acolo, coborând pe un traseu de via ferrata legați în coardă câte doi și cu cel puțin o asigurare între noi, pentru a fi tot timpul în siguranță. După aproximativ 40 de minute eram la baza ghețarului, unde ne echipăm cu colțarii și continuăm să mergem până la crevasele imense ce se vedeau în față.

 În crevase era plin de oameni care exersau diferite tehnici. Ne găsim și noi un loc și începem să exersăm urcarea unei rampe de diferite înclinații, utilizând colțarii și pioletul cand e cazul, iar mai apoi coborârea pantei. După ce toată lumea a început să se familiarizeze cu tehnicile, Mihnea ne face o surpriză și montează o manșă să putem cățăra, utilizând pioleții tehnici. 

 Timpul trece repede și ne trezim într-o cursă contra cronometru, deoarece mai aveam puțin timp la dispoziție sa ajungem în stație pentru a lua ultimul tren spre Chamonix. Pentru a fluidiza traficul de pe via ferrata urcăm pe două linii diferite și ajungem chiar la timp pentru ultimul tren. Suflăm cu toții ușurați și ne bucurăm de informațiile și trăirile din acea zi.

Ziua 3: “Valee Blanche”

 A venit și ziua cea mare, ziua în care urma să luăm cabina spre celebrul “Aiguille du Midi”, aflat la altitudinea de 3842m, de unde trebuia să coborâm spre “Valee Blanche”.

 Ne întâlnim cu Mihnea și cu Cristina în fața cabinei, care din cauza vremii nefavorabile nu funcționa și nu avea nimeni certitudinea că se va deschide în acea zi. Cristina ne propune să încercăm să urcăm pe partea italiană, deoarece vremea se arată mai bună acolo. Zis și făcut, ne organizăm în două grupuri și pornim spre Italia. Din nefericire acolo ploua și a trebuit să ne întoarcem înapoi. 

 Ajunși înapoi în parcarea telecabinei, observăm că funcționează și ne decidem să urcăm. Sărim gardul aflat la intrarea în tunelul de gheață și începem să ne echipăm. Formăm echipe de câte două, respectiv trei persoane și începem coborârea pe creasta îngustă. Ne regrupăm unde coborârea se domolește și începem la îndrumarea ghizilor să pregătim coarda pentru deplasarea pe ghețar. Vremea nu era foarte bună. Ningea destul de tare, dar nu era momentan nimic ce sa ne întrerupă atelierul.

 Sub refugiul “Cosmiques”, la baza peretelui era un șanț destul de domol, unde se putea exersa tehnica salvării din crevasă. Cristina se oferă să fie victima, iar Mihnea ne-a făcut demonstrația salvării. Pană să începem pe echipe să punem în practică această tehnică, un fulger ne întrerupe atelierul și ghizii decid pentru siguranța noastră să ne întoarcem în Chamonix. Ca prin minune prindem ultima cabină care urma să coboare și ne întoarcem cu bine în Chamonix, unde urma să repetăm fiecare tehnica salvării, într-un loc ferit de intemperii și sigur.

 Pentru ziua următoare, Mihnea ne formează echipele și ne lasă temă de casă să alegem traseul pe care dorim sa îl parcurgem. Aveam de ales între traversarea “Cosmique Arete” sau “Aiguilles Marbrées”. Fără să stăm prea mult pe gânduri ne punem de comun acord că vrem să parcurgem creasta “Cosmique”. Deși ne cam îngrijorau condițiile meteo, Mihnea ne încurajează și ne spune că sigur se poate parcurge și că vremea o sa fie mai bună decât în această zi.

Ziua 4: “Arête des Cosmiques”

 Ziua mult așteptată a sosit și ajungem nerăbdători la telecabina care urma să ne ducă la “Aiguille du Midi”. Traseul pe care urma să urcăm este chiar creasta de sub varf, practic traseul nostru era un circuit. Coboram pe creasta “Midi” până în “Valee Blanche”, de unde urcam înapoi pe vârf pe creasta “Cosmique”. 

 Ajunși la baza crestei, ghizii ne explică tehnicile de asigurare în terenul respectiv, iar mai apoi pleacă prima echipă, echipa Cristinei, urmată de echipa formată din Sorin Toth și cu mine, iar mai apoi echipele Simona Ardelean - Simona Dumitruți și ultima, echipa lui Mihnea. După o mare parte de scrambling printre blocurile mari de granit ajungem la stația de rapel unde ne întâlnim cu Cosmin Andron. Atunci se pregătea să coboare. Pregătim și noi coarda pentru rapel. Deoarece suntem multe echipe în traseu, durează destul de mult, dar din fericire este singurul rapel din tot traseul. Urmăm echipa Cristinei și ajungem la o urcare pe zăpadă, unde suntem sfătuiți să avem grijă. Pentru că eu sunt pe principiul “better safe than sorry”, plasez un friend într-o fisură și continui mai departe. 

 Ne regrupăm din întâmplare cu celelalte echipe la “pasul” traseului, O față brăzdată de o fisură cu prize impuse la picioare. Cristina urcă prima alături de echipă și plasează un friend în fisură sa ne ajutăm de el. Vine rândul meu. Prind fisura destul de bine, urc piciorul stang, apoi dreptul și din încă doi pași ajung la o ancoră mecanică de unde îl asigur pe Sorin. Urcă și el și ne continuăm drumul printre blocurile de granit din ce în ce mai mari. 

 Ajungem iar la un pas destul de interesant. Un horn căzut, cu o bucata imensă de gheață în el. Hornul l-am parcurs în ramonaj, iar după câțiva metrii zărim celebra scară de metal care ne duce înapoi la telecabina de pe “Aiguille du Midi”.

 Ne strângem mâinile și ne felicitam reciproc pentru traseul parcurs, mai apoi le mulțumim ghizilor pentru îndrumare și ne pregătim să coborâm în Chamonix să luăm masa, pentru ca eram lihniți după așa traseu.

 Deși am terminat cu atelierele, încă mai aveam cateva zile de petrecut în această zonă. Fiecare având planuri, de la drumeție pe traseele din zonă, la alpinism și chiar la ascensiunea celui mai înalt vârf din Europa de vest, “Mont Blanc”.

 În zilele ce au urmat, echipa formată din Simona Ardelean și Simona Dumitruți au reușit cu succes ascensiunea pe “Mont Blanc” alegând ruta refugiului “Goûter”. Le felicit și pe această cale pentru performanță!

 Viviana a parcurs cateva trasee de drumeție în zonă, unde anduranța era cuvantul cheie, iar restul, am decis să facem puțin din toate și să punem în practică cele învățate în zilele atelierelor. 

 Împreună cu Sorin Toth și un alt coleg de club, Cosmin Sălăgean am parcurs “Arete a Laurence”, o creastă mică aflată în spatele celei parcurse în ziua precedentă. În următoarele zile am parcurs: “Aiguilles Crochues Traverse” în trei echipe a câte doi ( Sorin - Elena, Eu- Teodora, Irina - Cosmin) și “Pointe Lachenal”, traseu denumit după celebrul alpinist “Louis Lachenal”, care și-a găsit sfârșitul în vecinătatea acestor “mici” vârfuri. Cel din urmă traseu a fost parcurs parțial, pana la ultimul vârf, din cauza timpului pe care îl aveam la dispoziție. Sigur nu se va mișca de acolo și vom avea ocazia sa îl parcurgem integral în următoarea perioadă.

 În concluzie, acest atelier a fost cea mai mare experiență alpină de care am avut parte până acum. Am plecat cu un bagaj foarte mare de cunoștințe pe care nu cred ca le puteam dobândi în alt mod. Sigur ne vom mai întoarce și anul viitor sa le îmbunătățim și să parcurgem trasee din ce în ce mai dificile. Încurajăm pe oricine vrea sa facă pasul de la alpinismul practicat în țară la cel practicat în teren alpin să participe la acest program.

Daniel Cocoș