19 Mar2025

Atelier alpinism nivel intermediar cu Mihnea Prundeanu

Coni B.
Atelier alpinism nivel intermediar cu Mihnea Prundeanu

Un weekend de neuitat în munți, alături de Mihnea Prundeanu

Cu mult entuziasm și nerăbdători să învățăm lucruri noi de la un ghid experimentat precum Mihnea Prundeanu (ghid UIAGM), ne-am întâlnit joi seară, toți opt, în parcarea de la Luca din Veștem. 

Din păcate, am primit o veste mai puțin plăcută: telecabina nu funcționa din cauza vântului puternic. Dar nu ne-am descurajat! Am organizat rapid o mică ședință de prezentare, iar Mihnea, cu profesionalismul său caracteristic, ne-a întrebat în ce direcție dorim să ne dezvoltăm experiența montană. Am apreciat enorm această abordare, fiind conștienți de cât de complex este să adaptezi un atelier la nevoile fiecărui participant, în loc să urmezi un program prestabilit.

Astfel, ne-am împărțit: unii au ales să rămână la cazare, alții s-au întors acasă, iar vineri dimineață ne-am reunit pentru a prinde prima telecabină spre Bâlea Lac.

Ziua 1: Primele exerciții și escalada pe gheață

Odată ajunși sus, ne-am lăsat o parte din bagaje la Cabana Paltinu și am pornit spre cascada de la Bâlea Lac. Pe traseu, am fost surprinși de lipsa zăpezii și de cât de umed era terenul. Însă odată ajunși la gheață, lucrurile au devenit cu adevărat interesante!

Mihnea ne-a pregătit un exercițiu inedit: a asigurat o coardă în mai multe puncte, de care ne-am legat cu un anou și o carabinieră, într-un fel de „via ferrata pe gheață”. Cu pioleții de tură în mâini, am urcat panta schimbând punctele de asigurare după fiecare șurub. Exercițiul avea un scop clar – să căpătăm încredere în echipament, iar rezultatul a fost pe măsură.

Apoi a urmat escalada pe gheață. Cu toate că stratul de gheață nu era în cea mai bună condiție și curgea multă apă, am reușit să exersăm montarea șuruburilor și diverse tehnici de urcare în funcție de unghiul cascadei. Fiecare a avut ocazia să își exerseze și să se familiarizeze cu gheața.

Spre seară, ne-am retras la Cabana Tunel, unde am exersat tehnici de coardă și coiling techniques. Iar după o zi plină, ne-am bucurat de o cină caldă, povești faine și un somn binemeritat.

Ziua 2: Dry tooling și alpinism de iarnă

Sâmbătă dimineață, după micul dejun, ne-am îndreptat spre stâncă pentru a exersa dry tooling-ul. Am avut ocazia să parcurgem două trasee, învățând să ne folosim echipamentul cu precizie. Pe lângă asta, am făcut și un exercițiu de salvare din crevasă și tehnici de asigurări mobile.

Ziua s-a încheiat spectaculos, cu o tură de alpinism. Am plecat de lângă tunel, am urcat pe un vâlcel și am ajuns pe Vârful Capra, de unde am coborât înapoi la Bâlea Lac, constatând cu surprindere că zăpada era din ce în ce mai puțină.

Ajunși la cabana, am sărbătorit această zi fantastică cu o masă bună, câteva beri și povești. Câțiva dintre noi au mai exersat tehnici de coiling, pentru a încheia ziua în stil.

Ziua 3: Un final ploios, dar plin de învățăminte

Duminică dimineață am fost treziți de sunetul ploii. După micul dejun, am decis împreună să coborâm la telecabină, pentru a evita riscul ca vântul să devină prea puternic și să ne blocheze sus.

Ne-am reunit apoi la un restaurant, unde  ne-am bucurat de o masă copioasă și am încheiat acest weekend de nota 10 cu ultimele povești și lecții împărtășite de Mihnea. I-am mulțumit cu toții pentru stilul didactic în care ne-a ghidat, pentru experiențele împărtășite și pentru că ne-a împins să ne depășim limitele.

A fost un atelier deosebit, din care am plecat nu doar cu cunoștințe noi, ci și cu amintiri memorabile și prietenii consolidate.

Mulțumim partenerilor Alpinexpe Mountain Shop, Ortovox și TLS Outdoor pentru sprijinul oferit!