Trei zile în Munții Țarcu și Godeanu

Unul dintre cele mai frumoase moduri de a simți muntele este atunci când petreci câteva nopți în cort pe culmile sale înalte. Am ales de această dată o legătură între două masive învecinate, ce ne-a permis să campăm la 2000 m altitudine, înconjurați de peisaje deosebite.

Vineri dimineață, după ce am parcat mașinile, ne-am început traseul de lângă barajul acumulării Gura Apelor, urmărind drumul forestier ce însoțește malul stâng al lacului. Înhămați la rucsacii încărcați cu cele necesare pentru 3 zile, am câștigat repede altitudine pășind pe poteca ce ne conduce spre șaua Iepii din Munții Țarcu. Izvorul de sub șa încă este funcțional, așa că ne umplem sticlele de apă de aici, iar după un popas binemeritat ne continuăm urcușul spre vf. Baicu (2123 m). Vântul ne întâmpină pe creastră, ținând un ritm constant, suficient cât să ne sâcâie puțin. Admirăm căldările glaciare sudice ce poartă parcă amprentele unor uriași ce au modelat atent aluatul acestor munți. Uriașii au fost defapt ghețarii cuaternari care s-au format în Carpații Merdionali și care au dat naștere reliefului glaciar pe care îl găsim astăzi în munții înalți.

Ajungem în apropiere de Șaua Șuculețului, unde găsim noul refugiu montan care este deja finalizat la exterior. Cum în refugiu mai sunt alți 3 drumeți, iar spațiul nu este încă atât de generos din pricina materialelor depozitate acolo, decidem să ne instalăm corturile în apropierea construcției, într-un loc unde suntem feriți de vânt. Admirăm un apus de soare superb care încheie o zi care ne-a ținut departe de dogorile de iulie pe care le-am întâlnit la ultima incursiune în Munții Țarcu, în anul 2023 - https://carcluj.ro/blog/drumetie-cu-cortul-pe-muntii-tarcu-kayland.

Ziua de sâmbătă o începem cu un urcuș ușor pe vf. Șeiul (2042 m), de unde se desprinde legătura spre Munții Godeanu. Marcajul punct roșu de pe hartă rămâne doar pe hartă, dar orientarea nu ne pune probleme, culmea fiind bine conturată. Cele două vârfuri denumite Prislop ne oferă imagini cuprinzătoare în toate direcțiile. Întâlnim pe fiecare versant câte o stână, dar nu avem probleme cu ale lor câini, deoarece toți ciobanii își strunesc animalele așa cum se cuvine. Facem puțină conversație cu fiecare dintre ei și aflăm cât de multe oi numără turmele (de la 800 la 1800 de capete, unele sterpe, altele nu) și cum fiecare are „muntele său” pe care pășunează. 

Legătura cu Munții Godeanu o realizăm prin valea Râului Șes, pe care o trecem cu bocancii în mână în apropierea Lacului Iezer. De aici începem urcarea spre vf. Godeanu, ce trece peste vârfurile Tucila. Admirăm creasta munților Cernei cu al lor vf. Arjana, Munții Mehedinți cu vf. lui Stan și Piatra Cloșanilor. Resimțim puțin urcușul de aproape 600 m diferență de nivel, care într-un final culminează cu vf. Godeanu (2229 m), cel care dă numele masivului, chiar dacă nu este cel mai înalt punct al său. 

Aici ne întâlnim cu un grup de drumeți care fac un tur de forță: un circuit de o zi de la barajul Gura Apelor ce urmează aproape același itinerariu cu cel parcurs de noi până atunci. Totuși, ei vor coborî la baraj peste vf. Gugu, în timp ce noi ne continuăm parcursul pe culmea principală a Munților Godeanu. Kilometrii adunați astăzi sub tălpile noastre încep să se simtă, iar ultimele două urcări ale zilei înainte de vf. Scărișoara ne dau puțin de furcă. Ajungem în cele din urmă la locul de campare de lângă Lacul Scărișoara, unul dintre cele mai frumoase din acest masiv, după aproximativ 12 ore de când am început să mergem și 25 km parcurși.

Cea de-a treia zi o începem cu o urcare pe vf. Micușa (2162 m), iar până pe vf. Galbena urmăm traseul principal de creastă marcat cu bandă roșie. 

Astăzi vom păși pe platforma de eroziune alpină Borăscu, o zonă relativ plată rezultată în urma acțiunii ghețarilor, cu o vechime de aproximativ 50 mil. ani. Este una dintre cele trei tipuri de nivelări ale reliefului carpatic, alături de platformele Râu Șes și Gornovița.

Sentimentul să privesc această zonă despre care citisem de atât de multe ori îmi trezește o bucurie aparte, desprinsă din cărțile de geografie. Facem un scurt popas admirativ și decidem să mărim puțin pasul, deoarece în zona vf. Scărișoara se adunaseră nori ce par a aduce cu ei ploaie. Străbatem această „câmpie alpină” de la marginea căreia se deschide căldarea glaciară de sub vf. Borăscu Mare, ce are la baza sa un lac. Ajungem pe vârf, ne regrupăm și grăbim pasul pentru a fi într-o zonă mai ferită atunci când ploaia va ajunge la noi, lucru ce pare iminent. Traseul nu este marcat, dar ne putem orienta destul de ușor folosind track-ul GPS. Începem coborârea având în fața noastră întinderea lacului Gura Apelor, privită parcă de la un balcon. Prindem poteca ce se strecoară printre jnepeni și care urmează o brână spectaculoasă ce ne conduce spre valea Borăscu fără a fi nevoiți să ne luptăm cu jnepenișul. Ajungem în pădure când ploaia ușoară ne face să ne punem pelerinele. Facem o scurtă pauză la refugiul Borăscu, ce pare că a fost o veche stână în trecut, astăzi inactivă. Refugiul este într-o stare destul de bună și se poate înopta acolo în condiții decente. De aici coborârea relativ abruptă se face printr-o pădure foarte frumoasă, cu trunchiuri îmbrăcate în mușchi. Ajungem la drumul forestier unde ne regrupăm, ne aerisim picioarele și ne punem să dovedim cei 6,5 km de drum forestier, înconjurând coada lacului de acumulare (ce bun ar fi fost un pod pietonal aici).

Participanți: Maria, Ovidiu, Roxana, Nicu, Danina, Arpi, Ion și Radu

Text: Radu I.