Tabăra iernii, Padiș 12-15 martie 2026

 Pentru că cele mai frumoase povești sunt cele relatate de către pritenii aflați în miezul lucrurilor, las mai jos un text vesel și emoționant al colegei noastre Ildiko Silaghi de la Oradea.

"Se făcu anul și iată că particip a doua oară în tabăra de iarnă de la Padiș, deja o tradiție a clujenilor de la Clubul Alpin Român.
Astfel că joi seara mă încolonez la Scărița, unde lăsăm mașinile și de unde gazda noastră, Liviu, ne ia cu „trenulețul”, ca într-un târg de Crăciun, ca să traversăm poiana Glăvoi și mai departe, prin pădure, să ajungem la cabana ascunsă între brazi.
La cabană, lume multă deja, tovarăși de drumeție care se bucură de revedere. Facem planuri pt. următoarea zi, începe trocul cu echipamente: „Am gheare.” „Eu colțari.” „Nu ai nevoie.” „Pioletul pentru ce?” „Frontala am uitat-o acasă.” „Un încărcător ai să îmi dai...”
A doua zi, după un mic dejun copios, ne împărțim în două echipe: ai de ales între schi de tură și drumeție.
Eu aleg drumeție. Destinația: Cetățile Ponorului. Colțarii, obligatorii!
O ceată destul de numeroasă se încolonează sub soarele sclipitor să cucerească cetatea a cine știe câta oară. Poteca coboară prin pădure până la buza dolinei, de unde brusc se deschide spectacolul portalului cetății. Cea mai înaltă intrare de peșteră din Europa, 77 m.
Coborâm pe lanțuri. Ghidul nostru, Cotyso, ne urmărește cu privirea și ne îmbie prietenește să nu staționăm în locuri nepotrivite. Ajungem cu toții în siguranță pe prispa din fața portalului.
Urcăm spre șaua care desparte dolina portalului de următoarea, cea mai mare. Traversăm sub un perete înalt de 100 de m.
E zăpadă în doline, arată ca în poveste, mai privești o dată în spate și... urcăm prin hornul abrupt, se simt colțarii, care ne scot la marcaj bulină galbenă.
Continuăm drumul spre Pietrele Galbenei, de unde admirăm în depărtare Vf. Bihor, pârtiile de la Vârtop și chiar Groapa Ruginoasă.
Pe drum găsim, la tot pasul, ghiocei, câteva brândușe. Natura se trezește la viață.
Următoarea zi a taberei începe la fel, cu formarea echipelor pt. schi și drumeție. De data asta, destinația drumeților este Cetatea Rădesei. Pornim de la cabană, traversând poiana Glăvoi, scăldată în soare.
Zăpada începe să se topească, astfel că pășim pe pământul reavăn și moale, care se lasă plastic sub pașii noștri... de când vă așteptam!
Ajungem la șosea, dar asfaltul ne frige tălpile, astfel că alegem să urcăm prin pădure până spre platoul Vărășoaia. Ne primește o panoramă vastă, înzăpezită, e liniște și, reflex, inspiri adânc în plămâni, parcă ai vrea să te molipsești și tu de ea.
Ajungem la cheiul care coboară către peșteră. Aici ne punem colțarii, ascultăm sfaturile lui Cotyso — cum punem piciorul, unde staționăm în peșteră — și mergem.
În peșteră, coborâm pe lanțuri, ne ajutăm între noi să traversăm palierul îngust care duce către prima sală. Aici avem timp să ne minunăm și să facem gârlă de fotografii.
Coborâm mai departe, în coridorul larg care traversează peștera până la ieșirea către chei. După o scurtă plimbare, ne întoarcem pe drumul pe care am venit. Din nou la lumină, după o pauză de gustare, pornim spre cabană. Gazdele noastre ne așteptau cu masa întinsă.
E ultima seară a taberei. Și orice tabără se încheie cu foc de tabără. Apare și o chitară, care trece din mână în mână, și cântăm toți, încurajați și de vinul fiert, ce știm, ce ne amintim.
Duminică, spre casă... îmbrățișări, promisiuni, rămas-bun.
Mulțumim! Și la mai mare!"

Iți mulțumim Ildi pentru emoția dintre slovele tale, dar și pentru prezența ta tonică.

Pe curând!