Retezat Camp, Gențiana 30 aprilie - 3 mai
Nu-i ușor a-ncerca să le culegi dintre gânduri pe cele potrivite atunci când dorești să așterni pentru alții amintiri dintr-un loc anume, din lume. Iar dacă locul ți-e drag, cuvintele - hoațele, îți alergă - iele nebune, de la un colț de lună la zâmbetul unui prieten, dinspre un pisc însorit spre taina unei păduri, ori chiar aleargă-n vânt să-nalțe vreo aripă. Am să mă întorc la iele, printre ele.
Ultimul mare grup de turiști pe care Gențiana l-a găzduit, am fost - prieteni, noi. Ați râs prieteni, ultimele râsete de acolo, ați cântat ultimele frumoase cântece de acolo și ați plecat ducând cu voi ultima plecare.
Las mai jos o frumoasă relatare pictată de Ildi, cu tușele-i cunoscute. Ne va ajuta peste timp să revenim cu drag la cabana aceea ascunsă de pe-acum printre amintiri.
" Să purcedem la drum! De data asta, destinația: Retezat. Aventura, anunțată de club sub titlul „Retezat Camp, Gențiana 30 aprilie – 3 mai”, sub oblăduirea lui Cotyso, prefigurează o minivacanță de pomină. Natură minunată, oameni faini — ce să-ți mai dorești?
Am umblat eu prin munți, orișicât, dar Retezatul a fost mereu un pod prea îndepărtat pentru mine. Așa că de data asta nu stau mult pe gânduri și mă înscriu printre primii pe lista participanților. Norocul „neinițiatului de Retezat” începe cu faptul că am cu cine face carpooling.
Astfel că, joi dimineața, Sofia și Alexis mă iau sub aripa lor — și pe bancheta din spate — și pornim la drum. Kilometrii trec repede. Spre după-amiază ajungem la Cârnic, lăsăm mașinile, ne echipăm și continuăm drumul prin pădure, pe marcaj triunghi albastru, spre cabana Gențiana. Vorbim puțin, dozăm energia, dar când unul dintre noi exclamă bucuros: „se simte miros de fum”, știm că suntem aproape de liman.
La cabană — revedere veselă cu colegii de club. Deși avem atâtea să ne povestim, care pe unde am mai umblat, seara se instalează repede și, rând pe rând, ne punem la păstrare pt. ziua ce va să fie. Dimineața.
Dimineața de 1 Mai. 1-Unu’ mai frumos nici că încăpea! E senin. E soare. Câțiva nori împodobesc cerul ca niște bibelouri suspendate. Alimentăm cu biocarburant, ne echipăm și pornim spre Peleaga. Vârful Peleaga. 2509 m. De 1 mai. E zăpadă. Multă. În sfârșit, o iarnă ca în definiție! Vom ieși pe creastă. Când am ieșit eu ultima oară pe creastă??? Oare să am curajul să-i zic lui Cotyso? Mă lasă la cabană: „șezi tu frumușel că nu e de tine!”
De la cabana Gențiana ieșim repede dintre brazi și, prin valea largă dintre culmile Stânișoara și Pietrele, ne apropiem de lacul cu acelasi nume. Valea, acoperită de un strat gros de zăpadă, care altădată îți impune atenție la pașii printre bolovani, acum, cu colțarii prinși de bocanci, o traversezi lesne.
Încercăm să ne găsim calea către Curmătura Bucurei, astfel încât să evităm culoarele de avalanșă care coboară de pe versant. După un urcuș susținut, unde îmi glorific în gând colțarii, ajungem pe șaua dintre văi, de unde se vede Peleaga. Serios? Acolo? Sus? Zăpada adunată în jgheaburile ce coboară vertiginos de pe versanți, intercalate de lamele golașe de stâncă, inspiră cel mai frumos print cu putință — de-a dreptul bălțat, aș putea spune :) Ascultăm ultimele indicații și atenționări de drum și, urmând curba de nivel a curmăturii, ne apropiem de baza coamei vârfului Peleaga. Pășesc cu mare băgare de seamă, de obice o fire neastâmpărată, acum merg ca pe ouă. Mă mai opresc să privesc roată și în jos, să mă testez: oare mă tem? Nu mi se pare. Doar un nivel sănătos de alarmă, cât să mentin focusul.
Și ajungem. Fiecare în ritmul lui, sus pe culme. Și nu e vânt să ne măture, sau ceață să ne închidă panorama... Este văzduhul imens și munții din jur. Soare pe cer și în zâmbete.
„Trebuiau să trimită un poet!” — vorba lui Eleanor Arroway din filmul Contact.
Cu puțin regret, dar și cu un sentiment de victorie, ne întoarcem pe unde am urcat, de data asta cu și mai multă atenție — soarele a mai înmuiat stratul superior de zăpadă. Ajungem la cazare, fiecare în ritmul lui.
Seara, viața la cabană. Apar jocurile de societate, chitara, la care veșnicul menestrel meteorolog Doru oferă o serată muzicală. Se predă și canto la meteorologie?
2 mai. Mai de la «încă hai», că de "1-unu’ Mai" nu fusăi ... dăstul ! A coborât stratul de nori. Munții și-au tras gluga peste creste — nu ne văd, nu le vedem. Pentru a doua zi, planul era să urcăm pe vârful Retezat. Însă, în asemenea condiții, nu ar fi nici înțelept, nici panoramic. De aceea, ca să nu renunțăm la partea sportivă, ghidul nostru recomandă un circuit în jurul muntelui: ieșit pe șaua dintre văi, cotit la dreapta, până la cabana Pietrele și înapoi la Gențiana. Scris într-o frază, pare scurt și la obiect. Dar noi... Ne oprim în șaua dintre văi, facem exerciții de rostogolit și oprit în piolet — cine are piolet. Si poftă. Cotyso ne explică: „așa nu” și „îl ții mereu cu și de”... însă eu țin minte că mama m-a învățat să nu mă joc cu cuțitul.
3 mai. Suuunday morning .... În dormitorul mare, douăzeci și ceva de oameni, ca în tabără, dorm liniștiți. Nu mai e somnul zbuciumat, sforăit, ba pe stânga, ba pe dreapta, învelit, dezvelit... E liniște în încăpere. Respirații ritmice, relaxate, fără gândurile negre risipite de vântul de pe creste, cu trupul încărcat de kilometri de cocoțat, coborât... Ascult acest murmur, rar până la urmă, și mă gândesc că așa trebuie să sune împăcarea. "
Întors acum împăcat la ielele mele, îmi aduc aminte crâmpeie de versuri pe care tot ele mi le-au strigat, când după o furtună ca de la un alt început de lume, priveam de pe veranda Gențianei luna răsărind dintre cețuri:
"În lună au zburat prin albastre fuioare
cu zodii cu tot și cu tot ce-au sortit
ani mulți plini de patimi, de lacrimi izvoare
s-anunțe că viața - nu moarte-a sosit."
La cinci zile de la plecarea voastră, cabana Gențiana s-a prefăcut în scrum. Dintre ruinele-i arse, doar hornul din piatră i-a mai rămas în picioare. Vom zidi așadar o altă cabană în jurul acestuia, pentru ca voi prieteni să vă puteți bucura de căldura ei. Dacă doriți să ajutați la efortul de reconstrucție: