Piatra Craiului albă, tăcută, de o frumusețe rară
Relatare de Tünde Csata
Participanti: Adrian R., Alexandra V., Alex B., Alina S., Dana, Horatiu O., Tünde C., Stefan H.
Am plecat din Cluj opt colegi, un grup consolidat, legat nu doar de corzi și echipament, ci de aceeași pasiune pură pentru munte. Ne-au condus Adi Rendiuc și Alex, cu calmul și siguranța celor care știu că alpinismul nu înseamnă doar vârfuri bifate, ci și decizii bune luate la timp.
Am pornit cu dragoste infinită pentru alpinism și cu înțelegerea profundă că anduranța nu doar că te duce mai departe, ci îți crește aprecierea de sine și puterea interioară.
După cinci ore de drum din Cluj am ajuns la Fântâna lui Botorog (850 m), locul din care muntele începe să-ți vorbească altfel. De acolo am urcat spre Cabana Curmătura (1470 m) pe marcaj bandă galbenă. În 1 oră și 50 de minute eram sus, optimiști și încrezători, cu planuri mari pentru ziua de sâmbătă: creasta nordică și noaptea la refugiul Saua Grindului, duminică creasta sudică.
La Curmătura ne-am bucurat de o supă caldă, de liniștea cabanei și de un pat primitor. Ne-am încărcat bateriile pentru ziua lungă ce urma, cu senzația aceea familiară că urmează ceva frumos, dar greu.
Sâmbătă am pornit din cabană prin Șaua Crăpăturii (marcaj bandă albastră), spre Vârful Turnu (1923 m) și Vârful Ascuțit (2150 m). Terenul nu ne-a fost aliat. Se încălzise tare, iar colțarii adunau „picior de elefant”, îngreunând fiecare pas, oricât de bună ar fi fost anduranța noastră. În plus, nu erau urme bătute, așa că a trebuit să deschidem noi drumul. Accesiunea a durat mult mai mult decât estimasem.
Au fost și momente în care muntele ne-a furat complet atenția. Caprele negre – locuitorii Craiului – au apărut din senin, iar noi am stat nemișcați, privind și zâmbind, exprimând o dragoste fără margini pentru mama natură. Genul acela de pauză care nu te obosește, ci te umple.
Ajungem pe Vârful Timbalul Mare (2177 m) și apoi pe Varful dintre Timbale. Ne dam seama că zăpada devenise instabilă. Chiar sub Timbalul Mic avem o traversare expusa si ar fi fost nevoie de montarea unor ancore de zapada pentru o traversare sigura, ceea ce ne-ar fi costat peste o oră în plus. Cu vântul care începea să se întețească și cu riscul de a ajunge la Refugiul Saua Grindului (altitudine 2215m) pe frontală, în condiții nocturne, am făcut ce fac alpiniștii responsabili: am decis să revenim la refugiul Ascuțit / Carol Lehmann (2150 m).
A fost o decizie bună. Am prins un apus superb, din acela care te face să taci fără să știi de ce. Am gătit ceva simplu la primus, am topit zăpadă pentru apă și ne-am băgat în sacii de dormit, obosiți, dar împăcați.
Dimineața ne-am trezit la răsărit. Am stat și am privit cum soarele „face ochi” și luminează Craiul, cum stânca își schimbă culoarea, cum frigul nopții se retrage încet. A fost unul dintre acele momente care îți aduc aminte de ce te întorci mereu la munte.
Am coborât apoi la Curmătura (1470 m) pe același traseu (marcaj bandă albastră), am vizitat pisicile cabanei, am mâncat prăjituri cu răvaș și am luat-o la vale spre Fântâna lui Botorog (850 m) pe marcaj bandă galbenă.
N-am terminat creasta nordică. N-am ajuns la Refugiul Saua Grindului.
Dar am câștigat ceva mai important: încă un weekend în care lumea a fost simplă, sinceră și frumoasă. Opt oameni, un munte, o decizie bună la timp și sentimentul că anduranța chiar îți crește puterea.
Credit foto: Alina Georgiana Simuleac, Oancea Horatiu, Adrian Rendiuc, Alexandra Vasilache, Dana Muraru, Stefan Halus