La Fontana di Ciripa

Cred că vremea a ales această tură mai mult decât orice. Oricum, îmi doream o tură relaxantă, la răcoare, iar Lacul Drăgan și bazinul hidrografic al acestuia, precum și drumurile din jurul lui, au exact această reputație. Nu mai pedalasem pe lângă lac de cel puțin șapte-opt ani. Dar hai să propun tura și pentru CAR, chiar și așa, din scurt.

Surprinzător, ne-am adunat unsprezece oameni, printre care și o bună prietenă a Claudiei, începătoare la capitolul MTB. Buuun, deci urma să fie un ritm lejer, deși ni s-au alăturat și alți bicicliști experimentați.

Opt oameni am pornit de la barajul Drăgan: eu, Claudia, Ștefana, Adrian, Alina, Marius, vechiul meu prieten Ovidiu și Răzvan. Urma ca doi prieteni ai Alinei și ai lui Marius să ne prindă din urmă pe traseu, ei venind cu electrificatele.

Ahh, era să uit de Andor, din afara clubului, venit cu un Cannondale „tunat” pentru coborâri în forță și doze serioase de adrenalină. Nu cred că tura asta avea să-i ofere asemenea trăiri. Rămânea de văzut.

Răcoarea densă de lângă lac ne-a făcut să ne luăm pe noi foițele de vânt, semn că bazinul hidrografic nu se dezminte.

Prima oprire mai serioasă, unde ne-am și alimentat cu apă, a fost la Cantonul Ciripa și la izvorul de lângă el, supranumit de Marius „La Fontana di Ciripa”. Era, desigur, o aluzie fină la vestita fântână din Italia în care se aruncă bănuți, din tot felul de credințe sau convingeri. Și aici, pe fundul fântânii, străluceau timid câteva monede.

Până aici, Ștefana se descurcase bine, păstrând un ritm constant, dar nu atât de alert încât să-și epuizeze picioarele. Bine gândit, fiindcă de aici începea urcarea susținută până în Șaua Bohodei, dacă nu mă înșel. Puțin important, de fapt.

Cei mai antrenați ne-au luat-o înainte și ne-au așteptat vreo douăzeci de minute, până am ajuns și noi. Drumul pietruit, spălat de ape și cu pante uneori de peste 10%, dădea bătăi de cap.

După o mică pauză, am plecat pe drumul care însoțește Banda Albastră până la Cantonul Sebeșel. Este un drum de creastă, cu priveliști ample atât spre Stâna de Vale, cât și spre vârfurile Vlădeasa și Buteasa.

Deși drumul este bun și se pretează MTB-ului, mai adună vreo 300 de metri diferență de nivel peste cei 500–600 de metri urcați până în șa. Sigur că au fost și porțiuni bolovănoase, care pot pune în dificultate un MTB-ist începător, dar doar pe distanțe scurte.

Următoarea pauză mare, cea „oficială” de masă, am făcut-o lângă Vârful Piatra Calului. Ne-am tolănit în iarbă, pentru a admira cele doua varfuri, Buteasa și Vlădeasa.

Teoretic, de acolo aveam, în mare parte, coborâre. Practic, am mai avut câteva urcări, pe care Marius le-a caracterizat simplu: „Le urci din inerție”. De acord, doar să ai suficientă viteză. :-)

În următorii cinci kilometri, până la Cantonul Sebișel, am coborât mai mult decât am urcat. Mici incidente au mai fost, nu căzături, ci îmburdături, că nu poți să le numești altfel atunci când descăleci de pe bicicletă și nu te oprești decât la orizontală. :-)

De la cantonul sus-numit nu mai aveam decât o coborâre luuungă, pe un drum forestier care acompaniază Pârâul Sebeșel. Ne-am mai regrupat doar acolo unde Marius și Alina opriseră plutonul ca să ne arate cascade și mici plaje ascunse.

Locuri bune de lenevit în hamac și de scăldat în apă rece. Fiind canion, nu cred că stă soarele acolo mai mult de câteva ore. Oricum, le-am salvat în catastiful locurilor frumoase. :-)

Cu pauzele de regrupare și popas, am făcut tura în mai puțin de șapte ore: toți cei 48 de kilometri și o țâră peste 1.000 de metri diferență de nivel.

Vorba lui Marius, pe care am ajuns să-l citez tot mai des: 

                                                                            „Nici nu am simțit că am pedalat 48 de kilometri.” 

Poate doar pentru unii dintre noi s-a simțit. :-) Ei… însă așa e prima dată pe două roți prin Apuseni. :-D