Jurnal de tură: Excursie botanică în R. N. Scărița-Belioara - aspecte de primăvară

Sau cum ne-a alungat ploaia dintre flori ☺

Pentru al doilea an consecutiv am decis să facem o incursiune în Rezervația Naturală Scărița-Belioara, pentru a-i descoperi tainele naturale ce țin de biodiversitatea vegetală. O călătorie tihnită însoțită de povești pe înțelesul tuturor cu multe detalii fascinante și ușor de reținut, pe măsura valorii conservative pe care această zonă o posedă. Sau cel puțin așa o plănuiseram...

De data aceasta reveneam la Scărița pentru a surprinde primăvara montană, mai ales în zona platoului Șesu Craiului, la 1300 m. Aici, specificul climatic și istoricul natural al zonei au făcut să se adăpostească împreună specii relicte rămase din perioadele reci ale erelor glaciare, alături de specii adaptate unui climat mai cald, specific perioadelor interglaciare sau chiar, în unele cazuri, perioadei Terțiare. Având în minte obiective clare și ideea unei călătorii de explorare, pentru care participații și primiseră înainte câteva detalii legate de speciile de interes pentru a le putea repera mai ușor în teren, ne-am întâlnit la 8:30 în zona Izvorului Belioarei, aproape de punctul gastronomic local. De aici, 24 de membri CAR Cluj am pornit în drumeție, alături de doi patrupezi în lesă, tură fiind pet-friendly. 

Vremea se anunța capricioasă. Decizia asupra zilei de drumeție o luasem cu câteva zile înainte, din dorința de a avea vremea potrivită pentru o călătorie tihnită, presărată cu multe pauze de povești și fotografie. Sâmbătă plouase, așa cum fusese și prognozat. Cu toate acestea, norii nu se scuturaseră, atmosfera era încărcată încă, iar ploaia fusese prognozată și pentru această a doua zi. Având în gând acest aspect și cunoscând specificul traseului, cu zone parțial expuse și mai abrupte, am adaptat timpul de deplasare pentru a nu rămâne în zonele respective prea mult timp. Inițial plănuisem o drumeție de 8 ore, cu multe opriri. În final ajungeam să încheiem circuitul în 6 ore, goniți de ploaie.

Am început urcarea spre șaua La Răscruce, oprind din când în când pentru a mai descoperi câte un detaliu despre primele plante apărute în calea noastră, unele dintre ele specii endemice, dar și despre importanța unei arii naturale protejate. Am poposit la izvor, pe drum am găsit ultimele fire de ghiocei, acum în fruct, am înțeles că păpădia are o floare care nu e floare, am văzut cât de variate sunt formele de galben la flori, cu nu mai puțin de cinci specii pe un metru pătrat, și ne-am înveselit într-o atmosferă degajată la care toți contribuiam. Ajunși la noul foișor de la Răscruce instalat prin eforturile colegilor de la Infrastructură Montană și prin inițiativa anterioarei echipe de conducere a CAR Cluj, am profitat de faptul că eram primii CAR-iști ajunși aici pentru a ne ”lăuda”. Așa că ne-am tras în chip. După un moment de respiro și un prânz luat devreme, urcarea fiind aproape gata, am povestit despre numele plantelor. Privind spre Muntele Mare ne-a fost clar că se formează nori de furtună, decizia fiind să continuăm susținut spre Șesu Craiului pentru a vedea măcar câteva dintre plantele țintă ale turei, emblematice pentru această rezervație naturală complexă. 

Ajunși pe platoul stâncos, am apucat să găsim Tulichina în plină floare, a cărei prezență fusese trădată de la distanță de parfumul amețitor. Iar printre tufele ei, petele de un albastru intens ale Gențianelor lui Clusius și, nu după mult timp, și una dintre marile rarități ale zonei: Strugurii-ursului, o adevărată specie-relict din vremea glaciațiunii care mai supraviețuiește doar într-un loc la noi în țară. În câteva momente însă, jocul de detectivi în care ne angrenaserăm cu toții, după ce descoperisem și printre ultimele exemplare în floare ale Dedițeilor de munte, s-a transformat într-o deplasare susținută sub ropot de ploaie, pentru a evita să fim în zonele expuse de pe stânci. 

Furtuna se pornise, fulgerele răsunau ca într-un amfiteatru, iar plimbarea tihnită devenise o drumeție destul de sportivă. Două colege renunțaseră de la început la încălțări pentru o experiență de deplasare mai naturală, acceptând o adevărată provocare a deplasării corecte anatomic. Cărarea tot mai abruptă și pe alocuri alunecoasă le-a stricat însă parțial planul. Ploaia se întețise, apoi începuse să-i dea și cu piatră și părea că va fi o furtună pe cinste. Pe drum ne intersectăm cu trei tinere de naționalitate franceză complet ne-echipate și surprinse de vremea rea, iar Alin, care avea grijă ca nimeni din grupul nostru să nu rămână în urmă, reușește să le convingă să se întoarcă din drum. La primul popas le oferim folii de supraviețuire pentru a se încălzi, reușind apoi să coborâm cu bine toți până la regruparea din spatele Coșului Boului. Norii se răzbunaseră între timp, lumea profitând să își schimbe hainele udate. Decidem tot atunci că vom mai face doar câteva mici opriri în drum spre punctul gastronomic, unde eram așteptați la cină, acceptând că tura va fi mai scurtă, grăbită de vremea capricioasă. Suntem totuși răsfățați pe final de tură de peisajul spectaculos al abruptului stâncos, cu Coșul Boului în prim-plan într-o atmosferă de mister dată de negura de după ploaie. 

Ajunși cu bine la mașini, la final de drumeție ne-am bucurat de bucate gustoase și siropul de brad de la Punctul Gastronomic Local Scărița Belioara, luându-ne mai apoi rămas bun și cu promisiuni de revedere în viitoare drumeții prin Carpați. Iar noi, cei de la Departamentul pentru Biodiversitate, cu planuri deja pentru ediția din anul următor al Excursiei botanice, când ne vom muta în alte locuri, la fel de interesante pentru biodiversitatea pe care-o adăpostesc. Cu aceste gânduri le mulțumim colegilor de tură pentru energia bună, grija pentru fiecare coleg de drumeție și implicarea activă și lansăm invitația deschisă pentru viitoarea Excursie botanică a Departamentului pentru Biodiversitate al CAR Cluj! 

Cărări cu soare! Pe curând!

Bogdan & Alin