Drumeție pe vf. Pietrosu Rodnei, Culmea Hotarului

Joi pune Lușu un anunţ pe grup: “împreună cu un prieten încercăm să urcăm sâmbătă pe vf. Pietrosu din munții Rodnei, pe Culmea Hotarului”. Tura apare în activităţile clubului ca fiind dificilă. Are caracteristicile unei ture ad-hoc, mulţi colegi din club deja au sfârşitul de săptămână ocupat, cine să meargă?

Sau nu? Poate e ultima ocazie de mers cu schiurile de tură, cu rachetele de zăpadă în acest an. Şi pe Pietrosu Rodnei n-am mai urcat dinspre partea asta.

Sunt aşadar motive pentru care în cele două zile rămase până la plecare în grupul de organizare ne-am tot adăugat până am ajuns la numărul magic 13. Şi n-am ştiut care cu cine merge până târziu.

Pe la patru dimineaţa ne-am pornit din Cluj şi de dinainte de Moisei am văzut Pietrosu în întregime, cu zăpadă doar în zona alpină. Ne-am strâns laolaltă cei 10 veniţi din Cluj ( Alina Cârja, Iren și Nuțu, Ioana Sârbu, Maria Blaga, Adi Brîndușan, Cristi Mateș, Luci Moisiuc, Lușu și subsemnatul ) cu Iulia şi Cristi care erau de vineri la Borşa şi cu Csongor venit din Baia-Mare. Fiecare din tura cea pestriţă ne-am echipat rapid şi la opt dimineaţa eram deja pe traseu. În fond era şi ocazia de a folosi echipamentele primite de CAR Cluj, rachete de zăpadă şi pioleţi.

Am început să urcăm pe Valea lui Dragoş şi rapid am intrat în pădure. Erau 8,5km de urcare, încă niciun semn de zăpadă. Fac o poză, protestez în felul meu postând coloana noastră de şerpaşi, cu spinările încărcate de echipamente. Trec trei kilometri, caut un loc unde să-mi ascund schiurile. Dar apar primele petece mai consistente de zăpadă şi schiorii nu mai stau pe gânduri.

Ajungem la Casa Laborator şi facem o pauză mai lungă. E închisă, dar pare bine întreţinută. Am intrat în zona alpină, urcasem 700m diferenţă de nivel şi încă nu ajunsesem la jumătatea urcuşului. Soarele ardea, nu era nicio adiere de vânt - o vreme perfectă ce te îmbia la leneveală. Nu-i de mirare că trupa noastră s-a întins până spre vârful Hotarului. Intram în zona de creastă, începeau provocările. Zăpada, sub atâta soare, nu era cu pojghiţă, nici afânată, dar nici nu te puteai baza că te ţine.

Unii dintre noi decid să nu mai continue, restul continuăm, lăsând schiurile şi rachetele. Avem de urcat “Golgota” Pietrosului, văd că peste tot sunt Golgote, chiar dacă la Cluj e doar un deal ( Gârbăului ) de 570m. Ne întâlnim cu un grup de trei drumeţi ai căror paşi îi urmasem până atunci, ei deja urcaseră pe Pietrosu, unul dintre ei era din Moisei. 

Trec pe sub o cornişă îngheţată, încep să urc pe după o stâncă şi... mă întorc cuminţel. De urcat pot urca, dar la întoarcere mă aştepta aceeaşi zăpadă care nu-mi ţinea pioletul. Aştept tineretul să vedem ce facem, mă apuc să mănânc. 100m de Pietrosu e tot Pietrosu. Vin ceilalți, ne mai împărţim o dată, urcăm o parte din noi, fiecare cu câte doi pioleţi, că aveam de unde. La 2300 m se vede bine de jur-împrejur, facem şedinţă cu identificarea vărfurilor. Mari probleme cu cele din nord, dinspre Ucraina.

Se face ora 16 şi noi abia începem întoarcerea. Nu mai zăbovim, dorim să ajungem pe lumină la Casa Laborator. Ne satisfacem în sfârşit şi dorinţa de a schia, chiar dacă la modul mai chinuit. Nu-i chiar idealul să schiezi după atâtea ore de urcare.

Regăsim Casa Laborator, cu inscripţiile vechi “Academia R.S.R.” şi “Nu deranjaţi vânatul”. E ora 19 şi ne punem frontalele la intrarea în pădure. Ajungem la mașini puțin după ora 20.

Ce mai e de spus? Aşa excursii să tot ai la sfârşit de săptămână, în special cu refacere la mare. Aş face acelaşi traseu săptămâna următoare? Da, chiar daca iar trebuie să mă trezesc la 3 dimineaţa. Dar mi-aş schimba colţarii din secolul trecut și categoric nu mi-aş mai lua schiurile.
 

 Text: Laurențiu Vezentan, Poze: participanții.