26 Nov2025

Circuit de toamnă în Bedeleu

Mihai R.
Circuit de toamnă în Bedeleu

Împreună cu Laura am organizat în cadrul CAR Tineret această tură din „miniseria” de ieșiri de o zi din apropierea Clujului, gândită pentru a-i încuraja pe cei mai tineri din club să iasă mai des pe munte.

Am fost un grup moderat, 11 participanți. Fiind o tură la mijlocul lui noiembrie, am ales să fim precauți: nu voiam să ne prindă noaptea pe traseu cu o echipă numeroasă, ca să evităm eventuale evenimente nefericite.

Obiectivele principale au fost: Cascada Șipote, Peștera Poarta Zmeilor și Huda lui Păpară.

Am lăsat mașinile în localitatea Sălciua de Jos, la intersecția traseelor CR, CA și BG, iar la ora 8 am pornit pe CR spre Cascada Șipote. Înainte de cascadă am făcut o pauză scurtă, un mic moment de prezentare mai formal între participanți, după care ne-am continuat drumul.

Pe porțiunea până la Peștera Poarta Zmeilor, negura din pădure ne-a însoțit constant. A creat o atmosferă de poveste, un amestec de mistic, ritualic aș putea spune. Așteptasem mult perioada asta a anului, mai ales pentru ceața pe care o întâlnești în natură și care schimbă complet vibe-ul traseelor.

După aproximativ 4 km, 690 m diferență de nivel și cam 2 ore, aproape de Poarta Zmeilor ni s-a deschis un peisaj superb de toamnă: Valea Arieșului era complet acoperită de ceață, arăta ca o spumă de mare plutind între culmi. Am coborât apoi spre peșteră, pe care am ținut neapărat să o explorăm. Un coleg a preferat să nu intre, așa că am lăsat rucsacii afară, ne-am pus frontalele și am pornit înăuntru. În liniștea completă, am observat liliecii intrând deja în hibernare, hornuri urcând în stâncă, stalactite și stalagmite, o adevărată introducere în lumea speologiei.

După vreo jumătate de oră de explorat peștera, ne-am continuat traseul spre dolinele de pe platoul Bedeleu. Pe aici, în trecut, localnicii din catunele din jurul Sălciuei treceau cu animalele ca să le ducă la târgul din sat.

În această parte a traseului am terminat cu urcările majore, iar drumul a continuat pe BA. Am mers prin peisajul pitoresc al zonei Bedeleu–Rogoaze–Drăgoi și am ajuns la belvederea spre Sălciua, în apropiere de Vânătările Ponorului.

Am coborât pe CA către Peștera Huda lui Păpară, printr-o pădure acoperită de frunze căzute. Din păcate nu am mai apucat să vizităm intrarea în peșteră, o abatere ar fi adăugat cam o jumătate de oră, iar timpul ne presa.

După aproximativ 20 km, 1000 m diferență de nivel și 8 ore de mers, am ajuns cu bine la finalul traseului.

În concluzie, activitatea a fost foarte bine primită de participanți. Nu am avut niciun incident, ne-am bucurat de o tură de dificultate medie în care am socializat, am descoperit locuri faine și ne-am simțit super bine împreună.