23 Nov2025

Circuit in Calimani - Scaunul Domnului

LAURA P.
Circuit in Calimani - Scaunul Domnului

Sâmbătă, 22 noiembrie, am făcut un circuit în Călimani - Scaunul Domnului alături de un grup mare - 18 oameni de toate vârstele, fiecare cu energia și povestea lui. Am lăsat mașinile mai sus de păstrăvărie și am urmat traseul cruce albastră, apoi dreapta pe cerc albsastru, unde a început urcarea. 

Deși traseul ne-a întâmpinat cu ceață și ploaie pentru primele 2 ore, atmosfera a avut un farmec aparte. Pe măsură ce am urcat, începeam să vedem cum ceața se ridică încet, lăsând să apară raze de soare printre brazi. A fost un moment aproape magic, a compensat efortul nostru pe ultima porțiune de urcare ce a fost ușor mai abruptă. 

Belvederile de pe stâncile estice și vestice au fost acoperite de ceață, dar am prins câteva clipe superbe în care se puteau vedea pădurile din apropiere.

Traseul a avut și porțiuni cu puțin noroi, dar am avut noroc de stratul gros de frunze căzute. 

Coborârea am parcurs-o pe bandă albastră până la Șaua scaunului, apoi am continuat pe traseul triunghi albastru.

La final, am încheiat ziua cum nu se putea mai bine: o masă delicioasă la păstrăvărie. A fost exact ce ne trebuia după drumeție. O zi reușită, cu oameni faini și momente memorabile.