Apus și răsărit pe Vf. Dara

Story by Oana M.

Un apus pe care, chiar dacă ai vrea, nu poți să ți-l ștergi din minte. :)

Ziua bună se cunoaște de dimineață, dar noi am plecat de vineri după-amiază din Cluj, pe o vreme neprietenoasă. :) Drumul ne-a dus în orașul Orașul Victoria 😊, unde am fost primiți cu ospitalitate și cu niște cornulețe făcute acasă, special pentru noi. Mai venim! 😍 Victorie a fost și faptul că am prins ultima comandă la pizza. 🥳🍕

Plimbându-ne prin orașul care parcă dormea mult mai repede decât suntem noi obișnuiți la CJ, aveam un sentiment plăcut de familiaritate, fiind un oraș drag sufletului meu încă din copilărie.

Și da, ziua bună chiar se cunoaște de dimineață când o începi după un somn odihnitor și cu cornulețele și cafeaua din partea casei, alături de o gașcă de 9 oameni hotărâți să doarmă la cort în următoarea noapte, dintre care unul ne aștepta pe Valea Sâmbetei. Că doar unde ai putea să fii într-o sâmbătă din luna septembrie decât pe Valea Sâmbetei?!

Deja Paul are oamenii lui care îi frecventează turele, așa că este întotdeauna plăcut să vezi fețe cunoscute cu care urmează să petreci weekendul. 🏕️ Dar este la fel de frumos și că ai ocazia să cunoști oameni noi.

De la Victoria am parcurs aprox. 18 km până la bariera unde am lăsat mașinile, începând pe un drum asfaltat și continuând pe un drum forestier de aprox. 9 km, care se poate parcurge cu grijă și cu mașini mai joase.

Am pornit cu rucsacii în spate pe drumul forestier, aproximativ 1 km, până la Cabana Salvamont, unde ne-am oprit pentru o pauză. Numai bine să îți tihnească tura.

A urmat o ascensiune de 3

 km spre Fereastra Mare la altitudinea de 2188 m, care ne-a întâmpinat cu un spectacol de ceață curgătoare, revelând porțiuni din Făgărașii cei strașnici, și cu un izvor care ne-a trezit inventivitatea și latura inginerească.

În partea dreaptă se ascundeau Moldoveanu și Negoiu, iar în partea stângă ne făcea cu mâna când Dara, când Hârtopul Darei, așa că am pornit într-acolo pe traseul prietenos de creastă, care ne încânta din loc în loc cu câte-un lac sau cu mai multe, gemene.

Ultima urcare ne-a condus pe platoul dintre vârful Dara, 2.500 m, și vârful Hârtopul Darei, 2.506 m, unde am început imediat să utilizăm bolobocul imaginar și să montăm corturile.

Am stabilit să mergem la cele două vârfuri a doua zi, așa că am încins o câmpenească și ne-am încălzit cu un ceai dansant. Muult ceai ne-a trebuit să combatem frigul, tot ceaiul ne-a trebuit să rezistăm vântului care ne lua prin surprindere din când în când.

Spectacolul a fost și pe cerul cu nori, care pentru câteva secunde dezvelea misterios câte-o stea, câte-o constelație. Chiar și luna s-a lăsat pozată pentru câteva momente.

Spectacolul a continuat pe vârful Dara, care nu avea somn și ne-a primit în vizită la o oră târzie. Vulpițele au aflat repede de noi, așa că au hotărât să ne dea târcoale.

Pe ideea că frigul este relativ 😅, poveștile despre temperatura resimțită în timpul nopții pot să difere foarte mult. Dar, dacă mergeți, echipați-vă bine.

Distribuție în spectacolul „Viața pe Dara”:

Silviu, cu oala lui specială și poțiunea magică, la care se întindeau toate cănile, de la mic la mare.

Paul, cu mâncarea cărată pentru tot satul, cu specialități de pastramă de pui. El însuși încerca să „vândă” slănina la vegetariene.

Vlad, responsabil cu hidratarea colorată și providerul de Snickers.

Roxi, care ne-a îndulcit cu o prăjitură în colaborare cu AI-ul, dar a avut grijă și să ne păstrăm fit cu un Gangnam Style.

Ovidiu, care ne-a pus pe harta lumii radiofonice.

Anca, care ne-a hrănit cu o pâine cu măsline făcută cu mâna ei și cu maia Hi maia Ha! 😁

Viviana, care a setat o limită a glumelor foarte ridicată.

Alex, care era baștanul cu cea mai mare proprietate din zonă și responsabil cu pozele astrale.

Povestitoarea, livratoarea de Shiny Acid cu arome naturale, inspirată de un miros de afine de munte „superhidratate”.

Supraviețuind nopții cu al ei vânt în rafale puternice, cu ale ei vulpițe 🦊 care au ros un cort și câteva șnururi de la alte corturi, pentru majoritatea răsăritul a fost la fel de vizibil ca apusul 😅🙈. Dar îl vedem și noi în poze, la fel ca voi, prin generozitatea vitejilor matinali.

A doua zi ne-am trezit cu roua pe cort și, după inventarierea pagubelor, am luat micul dejun și am băut cafeaua la plic, bucurându-ne de un cer senin și de razele soarelui care ne răsfățau, promițând că o lăsăm mai ușor cu ceaiul.

Luându-ne la revedere de la cele două vârfuri, am început coborârea, străbătând porțiunea de drum comună cu cea din ziua precedentă și luând-o apoi spre Piatra Caprei. Ziua a doua se anunța una mai lejeră, cu multă diferență de nivel negativă.

Așa să fie oare?! 😁

O plăcuță indicatoare ne avertiza că urmează un traseu foarte dificil, dar a fost chiar lejer, având în vedere cum curgeau glumele. Făgărașii ne surprindeau cu priveliști care ne bucurau privirea.

Zâmbetul însă ne-a mai pierit ulterior, parcurgând o altă porțiune care era mai sălbatică, cu o vegetație luxuriantă de jnepeni, ferigi și fructe de pădure (afine, zmeură, merișoare, mure, fructe de ienupăr).

Porțiunea aceasta necesita atenție la tot pasul, așa că liniștea s-a așternut peste grupul care se trezise în aventură.

Noroc cu cascada, care ne-a întâmpinat și ne-a primit lângă ea să ne alimentăm cu mâncarea pe care o mai aveam și cu apă rece, direct de la sursă.

Am continuat apoi prin aceeași vegetație prezentă, dar piperată de miros de urs, care ne-a făcut să restrângem rândurile. Din fericire, fiecare ne-am văzut de treaba noastră și ne-am respectat drumul.

Urcând destul de mult pe traseu, ne aștepta o coborâre abruptă care ne-a solicitat genunchii și ne-a împărțit din nou în echipe, cu povești de viteze diferite, printr-o pădure fascinantă de brazi.

Ne-am regăsit la drumul forestier, de unde urma plimbarea de revenire până la mașini, cu gândul la mâncarea caldă ce urma să ne întâmpine înainte de revenirea la Cluj. Dar nu înainte să ne „scăldăm” în apa rece și revigorantă a Sâmbetei.

Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa cum mi-a venit 😁. 

Ne vedem când ne-auzim!