12 Oct2021

Alpinism și escaladă în Vadu Crișului

Picture of the Zanelor Crag

 Vadu Crișului este o zonă ce poate fi considerată un “paradis” al cățărătorilor și al sporturilor montane, dar care nu se bucură de o așa mare atenție ca și alte zone de la noi din țară. Accesul la zona de cățărat din Vadu Crișului este facil, atât cu mașina, cât și cu trenul, iar în zonă se găsesc multe locuri de campare sau pensiuni.

 Zona dispune de peste 50 de trasee clasice și peste 100 de trasee de escaladă sportivă, majoritatea fiind pe ancore mecanice sau chimice, reechipate relativ recent. Traseele clasice din această zonă nu sunt dintre cele mai ușoare, dar sunt spectaculoase. Multe dintre acestea combinând escalada liberă cu parcurgerea în manieră artificială.

 În perioada 8-10 Octombrie a avut loc tabăra de alpinism și escaladă în Vadu Crișului, având ca scop promovarea zonei și parcurgerea a cât mai multe trasee clasice și de escaladă sportivă, care nu mai sunt la fel de frecventate ca în trecut. Spre surprinderea mea ne-am adunat peste 20 de membrii dornici de a cățăra în zonă.

 

Ziua 1

 În dupa-amiaza zilei de vineri ne-am întâlnit o parte din colegi în camping, unde am stat la socializare și am dezbătut fiecare ce trasee urmează să parcurgem și la ce faleză. Majoritatea doreau sa meargă la escaladă sportivă la “Terasele Superioare”, o zonă frumoasă cu multe trasee de la gradul 5 pană la 8-.

 

Ziua 2

 În dimineața zilei de sâmbătă au mai început să sosească alți membrii, iar după micul dejun ne-am grupat și am plecat fiecare spre zona de cățărat aleasă. Virgil și Adina au ales “Creasta Șerpilor”, eu împreună cu Teodora și Elena am decis că vrem să parcurgem traseele clasice “Paradisul pierdut 3A” și “Creasta șerpilor 2B”, iar restul au mers spre “Terasele Superioare”.

 Încetul cu încetul ne strângem cu toții în camping și stăm la socializare, povestind despre traseele parcurse și despre ce urmează să facem în ultima zi de tabără.

 

Ziua 3

 Seara precedentă am decis împreună cu Marius și Vlad că vom parcurge traseul “Grota cu porumbei (Ferenczi) 4A”, iar restul colegilor au ales ca și faleză de escaladă “Creasta Șerpilor”. Planul era să plecăm la ora 10 din camping spre traseu. Zis și făcut, la ora 9:30 eram în picioare. Exista doar o mică problemă, traseul ales de noi avea o lungime de artificial, iar Vlad nu avea deloc scărițe. Eu aveam una singură, iar Marius două. Din întâmplare aveam cateva anouri din nailon, improvizez o scăriță și plecăm în traseu. 

 În jurul orei 14 am ieșit din traseu. Deși mai era timp pentru escaladă, decidem să ne întoarcem în camping, ceilalți colegi continuând să cațere traseele de escaladă sportivă.

 

Descriere Trasee

Paradisul Pierdut (varianta Osiris) 3A

LC1: Prima lungime din traseu pornește din stânga unei grote, având chiar la intrare o mică surplombă ce se trece relativ ușor pe prize generoase, iar mai apoi stânca devine ușor căzută, iar prizele din ce în ce mai mici. Înainte de a ajunge în regrupare se parcurge un diedru cu praguri și perne de iarbă, care ne conduce pe o brână comodă, unde se află și regruparea. Lungimea este murdară, cu multă vegetație și foarte friabilă la început. Grad maxim 6.

 

LC2: Din regrupare se traversează în dreapta pe praguri, iar mai apoi se cațără o față cu prize bune, care ne scoate într-un diedru scurt și înierbat, care mai apoi ne scoate pe un prag comod unde regrupăm. Stanca este compactă, iar gradul este maxim 5+.

 

Creasta șerpilor 2B

LC1: Din cauză că intrarea în traseu era cu vegetație la bază am intrat in creastă prin traseul “Șarpele 4+”, în top-ul căruia am regrupat.

 

LC2: Se continuă matematic pe creastă, asigurând pitoanele relativ noi din traseu, pană ajungem la o regrupare pe pitoane. Regruparea este încercuită cu vopsea roșie.

 

LC3: Continuăm pe creasta care devine din ce în ce mai lină și fără asigurări până în regrupare. Regruparea este formată dintr-o ancoră mecanică și un piton. Am folosit pe carcurs două nuci offset.

 

LC4: Parcurgem creasta până în platou, terenul devine foarte ușor, iar asigurarile sunt inexistente. Pe alocuri se pot pune nuci sau friend-uri de mici dimensiuni. Nu am gasit ultima regrupare și am asigurat secunzii din spatele unui bolovan din platou.

 

Grota cu porumbei (Ferenczi) 4A

Deoarece prima parte din traseu este plină de vegetație, de la baza traseului se merge pe cărare în stânga, urcând pe un vâlcel înierbat pană la o brână comodă, evitând partea cu vegetație din traseu.

 

LC1: Se pornește de pe brână ascendent pe praguri generoase și fisuri pană la o față spălată de prize unde este și pasul din această lungime. Se prinde o fisură mică la mâna dreaptă, iar cu picioarele la aderență ne ridicăm pentru a prinde pragul mare de lângă copac. Pentru a evita frecarea corzilor se poate regrupa aici sau se continuă într-o traversare expusă, iar mai apoi ascendent până în grotă, unde regrupăm.

 

LC2: Această lungime am parcurs-o artificial, la scarițe, pană aproape de ieșirea în platou unde se continuă în cățărare liberă. Lungimea poate fi parcursă la liber, având gradul 9 UIAA. Se regrupează sub cruce.