Remarcare traseu de creasta Muntele Mare (etapa a 3-a)
Dragi iubitori ai muntelui, Filiala Cluj a Clubului Alpin Roman vă invita sa participați la etapa a 3-a de refacere a potecii de creastă a masivului Muntele Mare.
- Tabăra de voluntariat se va desfășura pe perioada unui weekend, între 25-27 septembrie 2020.
- Acțiunea este organizată de către CAR Cluj în parteneriat cu binecunoscutul program Potecatorii și în colaborare cu Consiliul Judetean Cluj prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj
Ne-am bucura dacă s-ar alătura și alte cluburi montane sau organizații de protecția mediului.
Această activitate se adresează voluntarilor care pot participa pentru toată perioada dar si celor care au posibilitatea să își organizeze pe cont propriu deplasarea la locul de lucru, dacă vin pentru mai puțin de 2 zile. Se vor instala stâlpi cu săgeți indicatoare, se vor toaleta arborii pentru a face marcajele vizibile și se vor (re)vopsi marcajele acolo unde este nevoie. Voluntarii se vor aștepta la condițiile specifice unei drumeții de weekend (de vineri seara), cazarea în aceasta etapa făcându-se in zona Poienii Balomireasa (la cort).
Activitatea va respecta toate recomandările și obligațiile legale referitoare la limitarea răspândirii SARS-COV-2.
- Pot participa doar voluntarii care se înscriu în prealabil - formularul de înscriere aici: https://forms.gle/DAPGQ6xCRd7b8W749
- Remarcările vor continua pentru a completa poteca de creastă până în Șaua Ursoaia.
Merita menționat efortul celor de la Salvamont-Salvaspeo Cluj, care în perioada premergătoare evenimentului muncesc intens, pentru asigurarea logisticii necesare: achiziții stâlpi și alte materiale, vopsire, sudare, grafica, numeroase alte manopere care necesita timp, efort si răbdare. Mulțumim!
Urmăriți pagina noastră de internet și canalele social media pentru a fi la curent cu activitățile viitoare. Vă așteptăm cu drag!
Echipament necesar
- manusi din latex (de acelea tip chirurgicale)
- manusi de protectie de piele, tip lacatus