Făgărașii, mai altfel, ediția a 10-a

Făgărașii, mai altfel, ediția a 10-a

Perioadă
29 Aug - 04 Sep 2022
Dificultate
Dificil
Coord.
Ovidiu M.
Serghei S.
Răzvan P.
Descriere

Muchii, turnuri, țancuri, custuri spre nord cât și culmi mai blânde înierbate către sud, lacuri, căldări și văi cu cascade.

Vă propunem o tură mai altfel, ajunsă la ediția a 10-a într-o serie ce are caracteristic o durată de 7 zile și diversitatea, vom parcurge NU doar poteca crestei principale ci vor fi parcurse și multitudinea de culmi nordice și sudice, una după alta, dinspre vest spre est. Majoritatea porțiunilor din traseu vor putea fi parcurse în regim de drumeție sau cu scurte pasaje de cățărare elementară, folosind echipament tehnic.

Această ediție va fi probabil cea mai tehnică din serie, vor fi câteva porțiuni opționale tehnice unde sunt necesare abilitățile de bază de alpinism și pregătirea emoțională aferentă, o bună ocazie pentru participanți de a-și ridica nivelul tehnic și mai ales mental, de a face trecerea de la drumeție spre alpinismul light. Abilitățile necesare le vom pregăti și însuși în prealabil cu participanții, vom avea câteva ateliere ajutătoare în Cheile Turzii împreună cu coordonatorii tehnici.

Dificultate:

  • dificil;
  • traseu lung, durata 7 zile, 80-90 Km, cu diferența pozitivă de nivel de peste 7000 m, propune zone abrupte, expuse.
  • în zonele expuse se vor asigura participanții folosind echipament tehnic minimalist.
  • traseele alpine tehnice opționale se vor parcurge folosind întreg arsenalul de echipament tehnic.
  • diferențe mari de nivel, urcări solicitante care vor alterna cu coborâri pe abrupt.

 Cerințe:

  • tura vizează membri CAR antrenați cu bagajul mare și turele de anduranță, o răsplată pentru cei care au un sezon regulat de drumeții cu cortul. Este necesară o stare de sănătate bună, condiție fizică peste medie, experiență montană în zone accidentate și expuse, set echipament complet.

 Traseu:

Ediția a 10-a va planifica o porțiune alpină din partea centrală a Făgărașilor, vom parcurge creasta principală plus culmi nordice și sudice cuprinse între lacurile Bâlea și Podu Giurgiului, având următorul program pe zile:

Z0: duminică, regruparea

duminica seara ne vom aduna la Lacul Capra unde ne vom instala tabăra pentru 3 nopți

Z1: luni, bagaj de o zi, Căldarea Doamnei și Munchia Buteanu

din base-camp urcăm prin Căldărușa Lungă pe la Tăurile Paltinul apoi coborâm în Căldarea Doamnei. Ținem CR până la Bâlea Cascadă apoi urcăm pe Muchia Buteanu sub Vf cu Jnepeni, Vf La Lăcuț, Vf Buteanu, Vf Netedu, Turnul Plecat, Vf Vânătoarea lui Buteanu apoi revenim în base-camp. Durata estimată 8-9 ore.

OBS: porțiunea Șaua Netedu – Turnul Plecat – Vânătoarea lui Buteanu o vor parcurge legați în coardă iar cei care vor dori să se rezume la potecă vor urca pe Vf. Vânătoarea lui Buteanu prin Căldarea Văiuga.

Z2: marți, bagaj de o zi, căldări de pe Valea Arpășelului și Muchia Albota

din base-camp urcăm pe Vf. Văiuga apoi coborâm pe piciorul Nordic în Căldarea Văiuga, Șaua Netedu, Căldarea Coruga, Căldarea Pietroasă, apoi șerpuim spre Muchia Albota sub Vf La Vârteje, Curmătura Albota, Vf Lui Gavrilă, Vf lui Toader, Vf Preluca, Șaua Fântâna apoi retragere în Căldarea Fundu Caprei. Durata estimată 10-12 ore.

OBS:

-porțiuni din Muchia Albota și Creasta Vârotopel vor fi parcurse legati în coardă.  

-cei care vor dori să se rezume la potecă vor face un circuit cu dus prin Căldarea Mioarelor și întors prin Căldarea Fundu Caprei

Z3: miercuri, bagaj de o zi, Creasta Arpășel-Vârtopel E-V.

din base-camp vom merge în Portița Arpașului de unde vom aborda îndrăgitul traseu de alpinism de la est la vest folosind tot arsenalul de echipament tehnic. Muchii înguste și expuse, cățărare ușoară și 4 rapeluri. Creasta Vârtopel (1A), Creasta Arpășel (3A). Durata estimată 6 ore.

OBS:

-cei care vor dori să se rezume la potecă vor face un circuit până la Lacul Călțun cu retur prin Căldarea Paltinu.

La sfârșitul zilei vom strânge tabăra de corturi și vom caborî la refugiul Bâlea Tunel unde vom înopta. Echipamentul tehnic va rămâne aici iar tura o vom continua doar în regim de drumeție.

Z4: joi, bagaj mare, relocare base-camp la Lacul Buda.

cea mai lejeră zi în care vom porni mai târziu hidratați și bine hrăniți, refugiul Bâlea Tunel, Căldarea Mioarelor, apoi pe traseul de creastă BR până la Nerlinger de unde coborâm la Lacul Buda și instalăm corturile pentru două nopți. Către seară urcăm să pozăm un apus pe Vf. Arpașu Mic. Durata estimată 5-6 ore.

Z5: vineri, bagaj de o zi, Muntele Mircea și Muntele Râiosu

din base-camp urcăm pe Vf. Păru de Fier pe piciorul lui sudic apoi pe traseul de creastă BR până pe Vf. Mircii. Mergem fară bagaj pe Vf. Arpașu Mare apoi coborâm pe piciorul sudic al Mircii și parcurgem integral Muntele Mircii cu a lui superbă culme blândă. Coborâm în Valea Buda apoi urcăm pe Muntele Râiosu până în culme unde vom admira bizarele calcare albe din zona vârfului. Continuăm apoi pe culme până pe Vf Buda apoi revenim în base-camp. Durata estimată 8-9 ore.

Z6: sâmbătă, bagaj mare, Muntele Buda, Mușeteica, Muntele Piscul Negru

vom parcurge lunga culme sudică cu plecare de la Lacul Buda, Vf. Buda, Vf. Râiosu, Vf. Mușeteica, Vf. Piscul Negru apoi vom coborî în Valea Capra și apoi Valea Paltinu până în Poiana Paltinu unde vom campa. Durata estimată 10-12 ore.

Z7: duminică, bagaj mare, Piscul Paltinului și Culmea Pisica

din Poiana Paltinului urcăm până în Poiana Intre Izvoare apoi pe Valea Paltinu până la cascade. Urcăm apoi abruptul estic al Paltinului până în culme. Vom urca direct în punctul în care începe golul alpin pe culmea Paltinului, la marginea zonei împădurite. Ținem apoi culmea nemarcată până pe Vf. Paltinu urmând culmea Pisica. De pe acestă culme vom admira retrospectiv cea mai mare parte dintre culmile parcurse în această ediție. Coborâm la mașini pe BA apoi recuperăm echipamentul tehnic de la refugiu Bâlea Tunel. Durata estimată 6-7 ore.

OBS:

-programul pe zile al turei va fi adaptat condițiilor meteo.

-este posibilă reaprovizionarea cu hrană la mijlocul turei.

-la refugiul Bâlea Tunel vom avea masă și duș.

-echipamentul tehnic va ramâne la refugiul Bâlea Tunel în a doua parte a turei când nu vom mai avea nevoie de el, va fi recuperat la final.

 Organizare:

  • tura este oferită gratuit de către CAR Filiala Cluj și se adresează membrilor CAR de pretutindeni sau invitați ai acestora.
  • se vor respecta toate măsurile/regulile sanitare în vigoare la data desfașurării evenimentului.
  • va fi posibilă participarea la o parte din programul propus, în funcție de disponibilitatea și preferințele fiecăruia, pt parțială fiind necesară deplasarea solitară în base-campul de la Lacul Capra sau Buda. Sunt posibile și zile de repaus pentru cine va dori acest lucru.
  • tura va constitui în fapt un program complex de pregătire tehnică și mentală pentru drumeți entuziaști care doresc să înceapă migrarea către alpinism. În iulie-august vom începe exersarea elementelor tehnice de baza în Cheile Turzii care vor culmina mai apoi cu parcurgerea crestei Arpășel-Vârtopel.
  • transportul va fi cu mașinile personale iar înscrierile se vor face mai jos "MĂ ÎNSCRIU"

 NOTĂ: pentru înscrieri este necesară AUTENTIFICAREA  în contul de membru CAR Cluj

 

coordonatori:

coord generală Ovidiu Motioc

tehnic Serghei Suslov (Salvamont-Salvaspeo Mureș)

tehnic Răzvan Potîng (Salvamont-Salvaspeo Cluj)