Weekend de Via Ferrata(Wild Ferenc si Astragalus) si Varful Toaca(Ceahlau)

Organizare si planificare

Încă de anul trecut aveam în minte cele două via ferrata din zona Cheilor Bicazului, așa că, odată ce am prins un weekend mai liber și cu vreme favorabilă, am anunțat tura cu două săptămâni înainte, deoarece, logistic, o plecare la 250 km distanță, pe durata a două zile, necesită ceva timp de organizare pentru orice participant.

Inițial, ascensiunea pe via ferrata și Vf. Toaca trebuia să fie făcută de cinci montaniarzi, dar, din păcate, doi dintre ei nu au mai putut participa în final la tură.

Așa că, vineri, în jurul orei 16:00, am plecat din Cluj trei dintre noi: Mihai, Alexandru și subsemnatul, pentru a ne bucura împreună de aventura ce urma să ne aștepte în spectaculoasele Chei ale Bicazului.

05.09.2026 | Ziua 1 - Adrenalină și sudoare pe via ferrata

După o noapte petrecută la Hotel Jasicon, unde am avut parte de condiții foarte bune de cazare, dimineața, în jurul orei 9:00, am pornit către primul traseu.

Wild Ferenc: Se află practic „la o aruncătură de băț” în spatele hotelului, așa că orientarea nu ne-a dat prea multe bătăi de cap. Credeam că vom avea traseul doar pentru noi, dar, în timp ce ne aplicam una dintre cele mai importante protecții ale unui cățărător – crema de soare –, la start și-a făcut apariția și un grup însoțit de un ghid montan.

Traseul este bine echipat și are suficiente prize artificiale încât pasajele expuse să poată fi parcurse fără mari emoții. Cel mai interesant punct apare chiar înainte de pod, unde trebuie făcut un pas lateral într-o zonă destul de aeriană, având la dispoziție în principal prize artificiale pentru mâini.

În aproximativ 50 de minute am ajuns la final, după o urcare scurtă, dar suficient de intensă cât să ne încălzească bine pentru ce urma. Sus ne aștepta o cafeluță făcută de Mihai la ibric și un punct de belvedere superb asupra Cheilor Bicazului și Lacului Roșu.

Nu puteam cere un început mai bun.

Astragalus: După o scurtă pauză la finalul Wild Ferenc, am decis să nu pierdem ritmul și am plecat direct către Astragalus, aflată la aproximativ 20 de minute de mers cu mașina.

Aici experiența începe ceva mai organizat: taxă de acces de 20 lei/persoană, declarație pe proprie răspundere și câteva minute pentru studierea variantelor de traseu. Nu scapi de birocrație nici măcar pe stâncă.

Astragalus este impresionantă prin dimensiune și prin numărul de variante disponibile. Există mai multe fire de dificultăți diferite, iar traseul pare foarte bine întreținut de clubul montan care îl administrează.

Am pornit toți trei pe firul principal, marcat cu roșu, și am mers împreună până la una dintre bifurcațiile importante. De acolo, varianta principală, de dificultate C, continua către stânga, în timp ce spre dreapta se desprindea un fir mai nou și mai expus, cotat D.

Alex și Mihai au ales varianta D.

Și, după cum aveau să povestească mai târziu, litera nu era pusă acolo de decor.

Prima parte s-a dovedit cu adevărat D-ificilă, cu puține prize naturale sau artificiale și cu pasaje în care trebuia folosit aproape întregul corp pentru progresie.

Nici firul C nu a fost însă o simplă plimbare. Au existat suficiente zone expuse și pasaje în care dozarea efortului și alegerea următoarei mișcări deveneau importante, mai ales după o zi în care deja aveam Wild Ferenc în brațe și picioare.

În cele din urmă, cele două variante s-au reunit, iar noi ne-am regăsit la capătul traseului, unde o gură de pălincă a venit numai bine în timp ce fiecare își povestea propriile momente mai intense.

De la începutul traseului comun până la final am petrecut aproximativ două ore pe stâncă.

Seara ne-a găsit pe terasă, la povești, bere și mici. O combinație banală în orice alt context, dar care, după o zi ca aceasta, parcă avea alt gust.

Gustul reușitei.

06.09.2026 | Ziua 2 - Ascensiunea spre Vârful Toaca

A doua zi am planificat un traseu care să ne ofere atât peisaje superbe, cât și o provocare suficient de mare ca ascensiune, având estimată o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 1.300 m.

După ce am parcat mașina în zona Izvorul Muntelui și am achitat taxa de 10 lei/persoană pentru accesul în parcul natural, am început ascensiunea către Vf. Toaca pe traseul marcat cu bandă roșie.

Estimarea inițială era undeva la 7,5 ore, dar, având în vedere ritmul alert pe care îl avuseserăm pe via ferrata, știam că ne vom mișca eficient și aici, într-o echipă compactă.

Urcarea pe banda roșie a fost susținută, iar pauzele nu foarte dese, deoarece ploaia dădea pe alocuri semne timide că ne va însoți pe parcurs. Noi nu prea îi căutam compania, așa că am grăbit pasul către Cabana Dochia.

Singura pauză mai lungă am făcut-o la Claile lui Miron, unde am discutat despre formarea Masivului Ceahlău și am putut observa în stâncă structura de conglomerate, total diferită de calcarul cu care eram obișnuiți din alte zone muntoase.

Odată ajunși la cabană, am savurat o bere și ne-am bucurat de o masă copioasă, în special Alexandru, care și-a comandat trei feluri de mâncare pentru a profita pe deplin de ceea ce avea bucătăria locală de oferit.

Mihai și Alex au decis să nu mai urce până pe Vârful Toaca, deoarece îl mai vizitaseră în trecut, și m-au așteptat la cabană. Pentru ca așteptarea lor să nu fie prea lungă, am încercat să parcurg traseul către vârf cât mai rapid. Pe parcurs am putut observa chiar și măicuțe de la biserică urcând pe pitoreasca scară care conduce către Toaca.

După ce m-am întors de pe vârf, am reîntregit grupul la Cabana Dochia, de unde am început coborârea pe traseul marcat cu bandă albastră către mașină.

Coborârea, care urma să ne pună genunchii la grea încercare, avea aproximativ 8 km și 1.000 m diferență negativă de nivel. Drumul spre mașină a fost plin de povești și voie bună, ceea ce a făcut coborârea abruptă mult mai tolerabilă.

În final, m-am bucurat că am avut dreptate în privința estimării: am reușit să parcurgem cei 15,8 km, cu 1.344 m diferență pozitivă de nivel, în doar 4 ore și 13 minute.

Drumul înapoi spre Cluj a fost lung, dar satisfăcător, deoarece ne-am întors pe deplin mulțumiți de aventura pe care am trăit-o împreună în cele două zile.