Tabăra de inițiere în escaladă de la Pietrele Doamnei, Rarău

   Mijlocul lunii iulie ne-a găsit din nou la stația meteorologică din Rarău, pentru tabăra de inițiere în escaladă pe care CAR Cluj o organizează de mai bine de un deceniu la Pietrele Doamnei și care adună în fiecare an colegi dornici să facă primii pași pe stâncă.

    Cei mai mulți dintre participanții ediției de anul acesta nu mai avuseseră contact cu escalada, dar au venit cu suficientă energie și curiozitate încât programul să poată începe fără prea multe introduceri. Ne-am organizat pe grupuri mici, astfel încât fiecare coleg să poată urmări îndeaproape manevrele, să primească explicații și să repete ceea ce învățase, fiindcă la început gesturile simple sunt și cele care trebuie înțelese cel mai bine.

    Vremea a ținut însă să ne amintească faptul că programul făcut acasă rămâne doar o propunere atunci când ajungem pe munte. Pentru mijlocul lunii iulie am avut parte de un frig neobișnuit, iar în ambele zile de activitate ploaia ne-a speriat cam pe la jumătatea programului. Am reușit să lucrăm la stâncă, să urcăm și să exersăm elementele propuse, dar norii și stânca udă ne-au trimis de fiecare dată spre cabană ceva mai repede decât ne-am fi dorit.

     Cum vremea nu se negociază, am mutat activitatea la interior și am folosit timpul pentru partea tehnică a atelierului. Am discutat despre echipamentul individual și despre elementele sistemului de siguranță, am repetat nodurile uzuale, gestionarea corzii și folosirea dispozitivelor de asigurare, iar manevrele care puteau fi simulate fără stâncă au fost reluate până când fiecare dintre colegi a înțeles nu doar ordinea lor, ci și motivul pentru care trebuie făcute astfel.

     Frigul și ploaia au redus timpul petrecut efectiv în trasee, dar nu și activitatea taberei. Uneori, la adăpostul cabanei, fără graba celui care așteaptă să-i vină rândul la coardă, explicațiile au putut fi urmărite mai bine, întrebările au fost mai multe, iar procedeele au fost repetate cu atenția pe care siguranța o cere. Un program modificat de vreme nu este neapărat unul pierdut, dacă oamenii rămân curioși și dispuși să lucreze.

     La sfârșitul taberei, colegii care veniseră fără experiență în escaladă cunoșteau deja mai bine echipamentele, manevrele de bază și responsabilitatea pe care o au cei doi parteneri de coardă unul față de celălalt. Progresul lor tehnic a fost vizibil, iar energia cu care au trecut de la stâncă la exercițiile din cabană ne-a confirmat că nici frigul și nici ploaia nu ne-au stricat întâlnirea de anul acesta.

Geci groase în iulie, corzi întinse prin cabană, noduri repetate, stâncă, ploaie și colegi care au plecat acasă știind mai mult decât la sosire. O tabără cu un program schimbat, dar cu obiectivele păstrate.

Să ne vedem cu bine!