27 May2026

Pedalând prin Țara Călatei

Florin H.
Pedalând prin Țara Călatei

Am păstrat titlul curent deși gândul mă îndemna să scriu mai degrabă: "Carusel pe Cracii Bociului!" pentru că asta a fost de fapt, un sus-jos susținut, cu mult "push & pull bike". Altfel spus am împins de bicicletă, dar am și ținut de ea la vale. 

Dar până să ajungem pe creastă nimic nu prevestea ce-avea să urmeze, nici măcar simularea făcută virtual în diferite aplicații. Am plecat din Huedin pe pista de biciclete spre Sâncraiu, cu prelungire până la Călata, mers lin, dându-ne răgaz să ne bucurăm de vremea bună și de peisaje. Ce bine ar prinde o astfel de pistă și în proximitatea Clujului, de-a lungul Someșului de exemplu, din Gilău până in Apahida și apoi de ce nu înspre Bonțida-Gherla-Dej. Deh, vise.

Revenind la aventura noastră, echipa era formată din trei iubitori de ture în natură cu o pregătire fizică diferită: subsemnatul, cel mai puțin pregătit, Lușu organizatorul, obișnuit cu turele de anduranță și Marius care avea sa ne surprindă pe parcursul turei cu un tonus de invidiat. Din Călata am urmat drumul înspre Călățele apoi am virat dreapta peste deal înspre Mărgău. Am aflat de la Lușu că aici se vorbește Gumuțeasca sau Gomuțeasca: (uneori denumită și limba de sticlă). Este un argou folosit exclusiv în comuna Mărgău. Mărgăuenii au lucrat în mod tradițional sticla de secole, făcând oglinzi, ferestre, icoane și vânzându-le în alte părți ale țării, cum ar fi București, Brăila sau Constanța . (Extras de pe Wikipedia).

Am lăsat satul Mărgău in urmă si ne-am îndreptat înspre Scrind-Frăsinet, dar am virat imediat dreapta înspre vârful Chicera (1195m). De aici a început partea dificilă cu un urcuș pieptiș destul de provocator. Dar a meritat, priveliștea de pe vârf ne-a încărcat bateriile, având de o parte masivul Vlădeasa, iar de cealaltă Huedinul. După o scurtă pauză am reluat traseul înspre vârful Bociu (1161m) și apoi mai departe înspre Vf. Bogdan (1149m), trecând pe lângă vf. Bogdănel înspre vf. Horăița. Bine, toate astea s-au desfășurat de-a lungul a 3-4 ore bune de pedalat și împins-tras de biciclete. Înspre ultimul vârf apa se terminase demult, izvoare n-am găsit în zonă, căldura era dogoritoare, noroc cu umbra copacilor care ne mai alina chinul. Cel puțin în cazul meu am dus cu greu la bun sfârșit urcarea finală, epuizat de atâta împins, simțeam că mă lasă puterile. Dar ce bine e să ai camarazi de încredere, care m-au susținut și încurajat permanent. 

 

Coborârea a fost lejeră, jos ne așteptam să găsim niște ochiuri de apă denumite Horaițele Sâncraiului, dar spre surpriderea noastră erau secate, fără pic de apă în ele. Am continuat coborârea pe un drum agricol asfaltat până în Sâncraiu unde am reușit să ne potolim setea la magazinul din sat. Plus ne-am delectat și cu o înghețată artizanală locală, foarte bună. Restul drumului până la Huedin a fost lejer, gândul că vom savura o pizza binemeritată ne-a dat avânt. 

Ceea ce pentru mine a fost o tură grea, pentru Lușu si Marius a fost o tură serioasă. Recomand traseul, doar țineți cont să aveți apă suficientă la voi. Durata aproximativă 8h, difernța de nivel 1284m.

Video: YouTube - Țara Călatei