Lecția de ecologie: toamna. Drumeție pentru copii la Lacul Micești
"Copiii văd magia pentru că o caută" - Christopher Moore
Duminică, 30 august, departamentul pentru Biodiversitate a organizat prima drumeție dedicată familiilor, transformând o zi de final de vară, într-o sală de clasă în aer liber. Destinația aleasă a fost zona pitorească a lacului Micești, un cadru perfect pentru micii exploratori.
Deși începutul zilei a venit cu o mică problemă de logistică, entuziasmul participantilor nu a fost descurajat. Odată ajunși pe traseu, timpul a început să se măsoare în descoperiri și curiozități legate de lumea vie.
Tema centrală a acestei ieșiri a fost tranziția biologică spre sezonul rece. Celor mici le-a fost explicat fenomenul succesiunii anotimpurilor și modul în care sosirea toamnei se resimte la nivel trofic. Prin exemple din natură, participanții au aflat rolul fundamental al fiecărei categorii de organisme: producători, consumatori, descompunători.
Unul dintre punctele forte ale activității, l-a reprezentat explicarea procesului prin care frunza își schimbă culoarea. Pentru o înțelegere vizuală și de impact, organizatorii au pregătit în prealabil, acasă, un mic experiment pe șervețel (cromatografie). Cu ajutorul acestui suport vizual, copiiilor le-a fost demonstrată izolarea și evidențierea pigmenților din frunze. Astfel participanții au înțeles de ce arborii își pierd culoarea verde și cum ies la iveală nuanțele de roșu și purpuriu. Lecția a continuat cu adaptarea arborilor la mediu, explicându-se de ce foioasele își leapădă frunzele, în timp ce coniferele își păstrează acele verzi.
Traseul a continuat pe lângă pădure, într-o atmosferă plină de energie, profitând de vremea caldă, încă favorabilă pentru a observa micile viețuitoare în habitatul lor. Pentru a aprofunda cunoștințele în mod interactiv, Rafaela, i-a provocat pe copii la una dintre jocurile ei preferate: "Care e cosașul și care e lăcusta?". Cei mici s-au distrat pe cinste, învățând să diferențieze caracteristicile și comportamentul acestor două insecte, atât de des întâlnite la sfârșitul verii.
Pentru că nici o lecție adevărată nu este completă fără un moment dedicat fixării cunoștiințelor, în ajutorul Rafaelei a venit colega noastră Andra Tătar. Prin exerciții distractive și ghicitori istețe, Andra a lucrat împreună cu copiii pentru a trece în revistă tot ce au învățat, cei mici rezolvând sarcinile cu mult entuziasm. În timp ce se lucra la completarea fișelor, Rafaela a profitat de moment și a luat-o înainte pe potecă pentru a pregăti mult râvnitul Treasure Hunt.
Strategia a funcționat perfect. Fiecare copil a primit câte o ghicitoare personalizată care făcea referire la un anumit stadiu al ciclului de viață al fluturelui sau buburuzei. Misiunea lor a fost să caute cartonașul corespunzător răspunsului corect. Cartonașul o dată găsit, avea atașat o săgeată ce indica direcția unde era ascunsă recompensa.
Micii detectivi au descoperit o comoară pe cât de simbolică, pe atât de utilă: un mic ghid al cunoștințelor acumulate în drumeție (redactat pe trei categorii de vârstă), un creion cu radieră, gata pentru noi notițe și un semn de carte ilustrat cu fluturele admiral roșu, Vanessa atalanta, una dintre cele mai spectaculoase și des întâlnite specii pe timp de toamnă.
Deși prognoza meteo inițială nu arăta șanse de precipitații, norii grei adunați pe cer, ne-a făcut să grăbim pasul spre lac, ajungând la adăpost cu puțin timp înainte de începerea ploii.
La întoarcere, căldura sufocantă de sfarșit de august și oboseala firească a micilor exploratori a început să își spună cuvântul. Într-o tură cu copii flexibilitatea organizatorilor este necesară, iar existența unui plan înlocuitor s-a dovedit salvatoare. Astfel pentru a menaja energia grupului, activitatea planificată inițial de analiză a litierei (pământul era foarte uscat) a fost înlocuită cu explorarea insectelor acvatice. Micuții au fost fascinați să afle că spre deosebire de insectele terestre, cele acvatice rămân active și pe timp de iarnă, izolându-se și trăind pe fundul apei.
Restul drumeției a fost dedicat identificării pe teren și descoperirii modului în care se pregătesc pentru sezonul rece, trei dintre cele mai cunoscute și îndrăgite insecte: călugărița, buburuza și ploșnița.
A fost o reală plăcere să vedem cum cei micuți s-au activat imediat în modul exploratori. Energia și entuziasmul cu care au descoperit primele semne ale toamnei, au transformat această primă "Lecție de ecologie" într-o amintire frumoasă.
Mulțumim pentru participare, flexibilitate și pentru că susțineți această dorință a copiilor de a explora și de a iubi natura.