Gruiu Lupului

După ieșirea MTB din Munții Măcin, tura per pedes organizată de Cătălin și Ovidiu prin Cheile Râmețului, pe Brâna Caprei și alte repere geografice pe care le-am ignorat cu grație, suna deja prea bine ca să lipsești.

Ideea de a completa ziua următoare cu o tură MTB a venit din partea Claudiei, care m-a întrebat dacă știu vreun traseu mai ușurel prin zonă în caz că vine și o prietenă de-a noastră incepătoare.

„Normal că știu”, am zis. Trascăul e plic de trasee ușurele. 

Hmmm.

Am propus două variante, mai mult din amintiri, ambele de tip circuit.
Una cu plecare din Poiana Aiudului, cu urcare pe Valea Inzelului, iar cealaltă din zona Întregalde, cu urcare spre Tecșești... cred.

În fine, detaliile erau oricum secundare, fiindcă am ales varianta mai apropiată de Aiud.

Vremea se arăta deosebit de promițătoare.

Am propus ieșirea, împreună cu traseul, și membrilor CAR pe grupul de WhatsApp dedicat. Mai din scurt, e drept, dar fiind aproape, lipsa unei planificări temeinice era, cumva, justificată.

Despre aventura de sâmbătă și toate peripețiile, îl las pe Cătălin să vă povestească.

Eu vă spun doar că atât eu cât și Claudia, ne resimțeam picioarele după „drumeția” lui Cătălin.

Ce bine că am ales un traseu ușor. 

Au răspuns „prezent” la tură Marius Florea și Alina, Marius Pintican, Raluca și, evident, Romeo.

Așa că, la 10 „fix”, am plecat de la pensiunea Bodrogeni, unde urma să și revenim pentru masa de după tură.

O coborâre în trombă, apoi pe vale în sus, spre Transapuseana.

Printre povești, am început să-mi amintesc locurile prin care mai trecusem cu vreo opt ani în urmă - de Piatra Butanului și de drumul care urcă „domol” printre gospodării tipice Apusenilor, unele uitate de lume, unde doar câțiva bătrâni mai trăiau în acel ritm arhaic, mai aproape de natură, de Dumnezeu, de locurile în care s-au născut și s-au stins generații de oameni.

Claudia și Romeo au rămas profund impresionați de frumusețea locurilor. Casele din lemn acoperite cu paie, bucatariile de vara cu acel cuptor de paine. Marius și Alina mai fuseseră pe-acolo.

Pe lângă aceste gospodării au răsărit case de vacanță și pensiuni, în mare parte în contrast puternic cu construcțiile de lemn tipice Apusenilor.

Sticlă, cărămidă, acoperișuri de tablă sclipitoare…

Aș fi preferat să fie păstrată autenticitatea locului, dar progresul ne ajunge din urmă, și, din când în când, ne mai și mușcă de fund.

La un moment dat, Alina mi-a spus că drumul e asfaltat în partea de sus, noi fiind încă pe cel pietruit. Probabil am înțeles altceva, pentru că mare mi-a fost uimirea când, imediat după urcarea spre Piatra Butanului, pe valea… Alina îi știe numele, mie îmi scapă… am dat direct în asfalt.

Un drum negru, proaspăt, încă în lucru.

Tot atunci, brusc, mi-am amintit că urcarea nu era chiar „domoală”. Claudia mi-a atras atenția că panta care ni se deschidea în față nu se încadra deloc la categoria ușoară.

Raluca a simțit asta poate cel mai tare, fiind pe gravel, iar „zmeii” erau deja în față.

Se pare că memoria mea e selectivă și reține în detaliu mai mult coborârile decât urcările.

Să-mi fie cu iertare…

Am ajuns bine transpirați, după urcare, pe Transapuseana, unde ne așteptau doi căței - cei mai buni prieteni ai lui Romeo.

Ne-am regrupat și am pornit spre satul Olteni, unde, din nou, aceeași surpriză: drumul de pământ fusese înlocuit cu asfalt.

Măi să fie!

Marius a glumit, sper, când a spus că, în ritmul ăsta, vom trece cu toții la biciclete de asfalt…

Ne-am oprit la poze. Eu și Claudia am zărit chiar și câteva căprioare într-o poieniță de la marginea drumului.

Până aici, priveliștile erau de-a dreptul magnifice. Uitasem cât de frumoasă e partea asta de Trascău.

Mâhnit de prezența asfaltului, am apăsat mai hotărât pedala. Clicheții au protestat imediat.
Din acel moment, întreaga „mașinărie” pusă în mișcare de picioare nu a mai sunat la fel.

Sper să țină până la coborâre…

Fiecare clichet avea sunetul lui, iar transmisia suna ca un motor diesel la rece. Pe asfalt i-am ajuns imediat din urmă, chiar la intrare în Olteni. Mi-am văzut de ritm, iar Marius a glumit spunând că știe el un mecanic bun…

O ironie fină plutea în aer. Vorba aia: croitorul umblă cu hainele rupte, iar pantofarul cu talpa dezlipită.

Nu mai contau sunetele transmisiei. Ochii erau prea ocupați cu priveliștea: copaci înfloriți, verdele crud al pădurii, văi și creste care te înconjoară din toate părțile. O zi superbă, într-un peisaj de vis. E frumos tare Trascăul. 

Am poposit, înainte de coborâre, într-un punct de belvedere asupra Cheilor Vălișoarei, Pietrei Butanului și a Pietrei Secuiului. Priveliștea spunea tot.

Coborârea începea de sub Vf. Gruiu Lupului, acolo unde se termina și asfaltul, în fața unei alte construcții… monstruoase. Progresul, ce să-i faci.

Asta era partea pe care o țineam minte cel mai bine: un drum de pământ, cu piatră pe alocuri, care urmărea liziera pădurii, deschizând priveliști largi spre Aiud și depresiunea în care e așezat. Nouă kilometri de coborâre printr-un asemenea peisaj.

Claudia a căzut, fără să se accidenteze, într-o zonă cu pământ afânat amestecat cu piatră.
S-a ridicat, s-a scuturat și… a continuat. Am coborât și eu mai prudent primul kilometru, până am uitat. Apoi am revenit la stilul meu, mai năvalnic. Ne-am regrupat mai des, pentru că Raluca cobora mai greu pe gravel, fără suspensie. Chiar si-asa, avea zambetul până la urechi. Fiecare pauză o umpleam cu același refren: „Vai ce frumos e!” Și, bineînțeles, zeci de fotografii.

La schitul LIvezi ne-am separat: Alina și Raluca pe asfalt iar noi pe ceva drum din pădure. De fapt, cu anii in urmă, tot pe-acolo am coborat in formație redusă. Din Livezile am ajuns imediat înapoi la locul de start, iar pana pe spate a lui Marius nu ne-a luat mai mult de cinci minute.  Tare operativ Marius. Romeo nici n-a apucat să-și tragă sufletul.

Doar Marius Pintican s-a „plâns” că a fost scurtă tare tura…Nu-i bai. O țin eu minte pe-asta. 🙂

Apoi a urmat masa în curtea pensiunii Bodrogeni, de unde puteam admira din nou Cheile Vălișoarei.

Povești, voie bună și un sfârșit de săptămână petrecut printre frumusețile Trascăului.

Mai vreau.

Au ieșit vreo 32Km cu vreo 1200m diferentă de nivel pozitivă