Dincolo de marcaj: Călătoria voluntarilor în inima Muntelui Mare
Se spune că muntele se simte altfel atunci când nu ești doar un trecător, ci o parte din mecanismul care îi dă viață. Duminica trecută, Muntele Mare nu ne-a fost doar gazdă, ci și martor la prima „încălzire” oficială a echipei de voluntari pentru .msg Maraton Apuseni. Paisprezece suflete curioase și un cățel plin de energie și-au propus să descopere potecile pe care, în curând, sute de alergători le vor măsura cu pasul.
Drumeția noastră a început la cota 1560, în parcarea de la Buscat Resort. Încă de la sosire, ne-am intersectat cu energia debordantă a celor mici: grupul de copii care se pregătea pentru împădurirea educativă de la Valea Ierii. A fost un moment simbolic să vedem cum muntele ne adună pe toți: unii plecați să sădească viitorul, alții să pregătească potecile maratonului.
Aerul tare al dimineții ne-a amintit rapid că, deși suntem în mai, muntele are propriul calendar. După ce am pus la punct ultimele detalii tehnice și ne-am numărat, am pornit-o la drum. Primul popas: Pietrele Mărunte, acei paznici de granit ai platoului, parcă sculptați de vânt și alte intemperii. După o scurtă pauză, am continuat drumetia spre Refugiul CAR Muntele Mare, mai ales că norii plumburii se agățaseră și ei de grupul nostru. De la Pietrele Mărunte am mers pe sub creasta Stâncoasa, am intrat pe Drumul Militar și ne-am îndreptat spre refugiu. Nu înainte de a mai face un popas la punctul de belvedere către Basecamp Șesu Cald. Geta si Ioana, organizatori ai drumetiei, au profitat de moment ca să ne reîncarce bateriile și ne-au îndulcit cu ciocolățele. S-au împărțit cu atâta generozitate, încât am plecat mai departe cu buzunarele pline de „rezerve strategice” pentru momentele de automotivare.
În drum spre refugiu, muntele ne-a oferit poate cea mai frumoasă lecție de conviețuire a anotimpurilor: un covor incredibil de brândușe mov care scoteau capul cu îndrăzneală chiar lângă petele generoase de zăpadă. Acest „alb-violet” fragil, întins peste iarba arsă de gerul iernii, a fost fundalul perfect pentru fotografiile drumeților.
Ploaia începuse deja să se abată asupra noastră, așa că ne-am prefăcut și noi în alergători, sprintând către finish-ul salvator: Refugiul CAR Muntele Mare. Acolo, la adăpost, rucsacii s-au deschis unul câte unul și am întins un adevărat ospăț campestru, în mirosul grinzilor de brad. Surpriza a venit din partea organizatoarelor: ceapă verde, roșii, slănină și brânză, toate atât de delicioase încât ne-am întors acasă cu batoanele proteice.
După ce ne-am recuperat forțele, îmbiați și de soare, am pornit către Pietrele Cântătoare, trecând de aceasta dată pe lângă gardul bazei militare ce domină vârful Muntele Mare. Contrastul dintre structurile metalice ale stației și sălbăticia platoului ne-a însoțit până la grupul de stânci. Acolo am făcut un nou popas, de data aceasta pentru a ne umple ochii cu priveliștea ce se deschidea generos sub noi și pentru a asculta șuierul straniu al vântului. Chiar și cățelul Nero s-a oprit din zburdălnicia lui, așteptând cuminte ca oamenii să termine ședințele foto.
Înainte de a ne lua rămas bun de la creastă și de a ne întoarce la Buscat, am făcut un mic ocol spre mlaștina de turbă La Poduri unde am exersat mersul pe salteaua de mușchi îmbibați cu apa ploilor din zilele anterioare. Umezeala pământului și vegetația specifică de turbărie ne-au amintit cât de divers și de surprinzător poate fi acest munte, dincolo de stâncile sale dure.
Întoarcerea la Buscat ne-a găsit cu oboseala aceea plăcută în picioare și cu o certitudine: echipa maratonului este mai mult decât o listă de nume pe o foaie. Deși duminică am fost doar un grup mic, am simțit cum energia maratonului începe deja să prindă contur. Dacă vrei și tu să faci parte din această poveste, să știi că poteca e deschisă. Te așteptăm în echipă!
Relatare: Poliana Petrică, 10 mai 2026
Foto: Geta Oltean