Creasta Tomnatecului si Creasta Plescutei, FLEXTAIL

Apariția rhododendronului pe culmile montane înalte vestește intrarea în vara de pe munți. Sunt florile care dau ultima strigare sezonieră a invaziei florilor, după ce brândușele marchează ieșirea din iarnă iar narcisele confirmă invazia vegetației de primăvară. Apariția ciclică a acestor minunate flori ne dau parcă pretextul de a urca pe munte, din nou și din nou, an după an.

Am revenit în M-ții Rodnei, în partea răsăriteană a masivului, în compartimentul dominat de Vf. Ineu (2279 m). Aici se situează un nod orografic complex de unde se ramifică numeroase culmi în toate direcțiile : Culmea Tomnatecului și Piciorul Pleșcuței spre nord, Culmea Dosu Gajei - Nichitas spre est, Piciorul Ineuț - Vf. Roșu - Cobășel spre sud-est, Muntele Curățel și Muntele Crăciunel/Ciungilor spre sud-vest, separate între ele prin văi adânci. Este o porțiune alpină unde sunt săpate circuri glaciare adânci cu grohotișuri și lacuri.

Am mers două weekend-uri consecutive, acelea în care rhodo a fost la apogeu. În primul am parcurs o tură mai discretă cu plecare din satul Șanț, urcare pe Piciorul Cobășel – Roșu -Ineuț și revenire în Șanț pe Muntele Curățel. A doua a fost o tură cu CAR-ul, împreună cu mai mulți colegi de club deci. Ambele ture au fost parcurse cu bagaje mari și cu popas peste noapte în regim de bivuac la Lacul Lala Mică. 

A doua tură a vizat două superbe culmi nordice mai puțin umblate, Creasta Tomnatecului și Piciorul Pleșcuței. Voi relata doar această tură în continuare, fiind o tură mai rară. Ne-am adunat 17 participanți în 10 corturi micuțe de munte. Ne-am regrupat vinerea seară la nord, la Șesuri, un loc mai deschis cu poieni, așa cum sugerează și numele, situat la confluența văii Șesuri cu Bistrița Aurie. Aici ne-am facut un camp lângă Bistrița Aurie, într-o poieniță secretă, unde era liniște. Poienița era ascunsă de privirile trecătorilor care mergeau prin Pasul Prislop. Am avut ocazia să testăm pompele reîcărcabile FLEXTAIL. Cu toate că puternica Max Pump 3 iese în evidență prin viteza sa uimitoare, ducem în tură totuși variantele ultralight, Zero Pump sau Tiny Pump 2x, care își fac treaba perfect la o greutate neglijabilă de adăugat în bagaj.

Mașinile rămân la Șesuri iar sâmbătă dimineața pornim în traseu nu foarte grăbiți, să poată să ajungă și colegii care vedeau direct din Cluj. 

În prima zi era planificată Creasta Tomnatecului, aveam ca obiectiv golul alpin astfel încât să reușim o parcurgere integrală a crestei. Golul alpin începe abia după Vf. Capul Muntelui, la o altitudine de circa 1750 m. Plecăm în traseu pe Valea Bila iar în golul alpin se poate ajunge în două maniere, în funcție de preferințe, fie se urcă pe Piciorul Bilei, pe drumuri de exploatare forestieră, fie se merge pe Valea Bila circa 5 Km apoi se urcă pe la Stâna Iapa Albă. Noi am ales a doua variantă, am preferat să admirăm peisajele pitorești în locul unor păduri macelarite de TAF-uri. Din Valea Bila am urcat pe drumul stânii după care am continuat pe la liziera pădurii, până la izvoarele din capătul Poienii Iapa Albă. Deasupra poienii începea golul alpin, de acolo încercăm sa ținem culmea “matematic”, ocolind pe ici-colo pâlcurile de jnepeni sau ienuperi. Urcăm pe înșiruirea de vârfuri ale Tomnatecului, Tomnatecul Mare, Tomnatecul II, iar ultimul, și cel mai înalt Vf. Tomanatec este situat în creasta principală la 2051 m altitudine. Fiind încă timpuriu găsim apă atât în tăul mic cât și în tăul mare, iar covoarele cu rhodo încep să apară abia după tăul mare. Parcurgem o porțiune din creasta principală, între Vf. Tomnatec și Șaua Ineuțului, apoi ne retragem la Lacul Lala Mică, Vf. Ineu ramâne pt. duminică. Facem bivuac la Lala Mică, ne petrecem o seară faină între culmile colorate în roz care se oglindeau în luciul apei din lac.

Am parcurs sâmbătă 21,7 Km cu 1543 m D+.

Duminică urma Creasta Pleșcuței. Urcăm în șaua nordică a Ineului, unde ne lăsăm bagajele. Parcurgem dus-întors custura nordică a Ineului, până pe vârf. Creasta Pleșcuței era roz, prindem rhodo la apogeu la altitudinea de peste 2000 de metri. Coborâm ușurel pe piciorul Pleșcuței până la jnepenișul dens din Tarnița din Ciungi. Deși aveam în cap o parcurgere “matematică” a culmii (să ocolim jnepenii apoi să trecem prin pădurea deasă, până am fi ieșit în poienile de lângă Stâna Lala) alegem totuși să ocolim pe vale porțiunea aceea, era păcat să blocăm prin jneapăn și desișuri așa grup simpatic. Vom încerca acea parcurgere într-un grup ceva mai restrâns. Coborâm deci pe Valea Lala pe la Stâna Lala Ciungi, parcurgem o porțiune din traseul de pe Valea Lala apoi revenim pe culme pe la Stâna Piciorul Crucii.

Coborâm în șaua din apropierea Vf. Pleșcuța apoi continuăm coborârea pe Paraul Alb, care avea să ne conducă în Valea Bila, la circa 2,4 km de mașinile noastre de la Șesuri.

Am parcurs duminică 18,9 Km cu 814 m D+.

Cele două parcurgeri ale crestelor au însumat 40,6 km cu 2357 m diferență pozitivă de nivel adunată. 

A fost prima tură din această perioadă prin M-ții Rodnei de care imi amintesc în care am scăpat fără să ne moceolească ploaia, deși a trecut razant duminică un front pe lângă noi. A fost un weekend canicular în țara așa că ne-am scăldat cu poftă în Bistrița Aurie, care nu-i aurie, de fapt are o apă limpede, cristalină. Am revăzut acești superbi munți care ne cheamă mereu în această perioadă, a doua casă a CAR-iștilor clujeni, după Apuseni.

Mulțumiri tuturor celor prezenți în tură!

Foto: Alina Cirja si Ovidiu Motioc

Selecția foto: https://photos.app.goo.gl/J8bFyTAYNzz4NqNs5

Relatare/coordonare: Ovidiu Motioc