Circuit pe Varful Retezat
Cu ultimele inaugurari de infrastructura rutiera reusim sa ajungem in punctele de acces din nordul Parcului National Retezat intr-un timp rezonabil de ~ 2.5 ore. Putem astfel sa organizam si aici, in perioada de vara, popularele ture de o zi.
Am iesit din Cluj sambata, 27 iunie la ora 6:30, iar in traseu am pornit din Rausor la 9:30. Circuitul Rausor-Lacul Stevia-Saua Lolaia-Varful Retezat-Saua Prelucele-Rausor mi s-a parut cel mai potrivit pentru o drumetie de o zi datorita distantei relativ mici de parcurs de 14 km. Diferenta de nivel de 1250 m pe urcare e destul de mare si de aceea am clasificat traseul ca fiind unul dificil.
Fugind de caldura mare anuntata in oras am gasit in Retezat temperaturi placute, cu cativa nori prietenosi - vreme perfecta pentru o drumetie de vara.
Traseul e foarte divers, cu urcare sustinuta prin padure la inceput, apoi o portiune intre jnepeni, binecunoscutele lespezi de piatra pana la lacul Stevia si, in sfarsit, urcarea abrupta in Saua Lolaia si spre varf. Am avut si cativa colegi care se aflau pentru prima data in Retezat, mersul pe lespezi dandu-le ceva batai de cap la inceput.
In mod normal acest traseu se parcurge in 8-9 ore, noua ne-a luat 10, cu pauzele "lungi si dese" incluse. A fost o zi frumoasa incheiata, cum altfel, cu o ciorba gustoasa la terasa Dora aflata in zona parcarii din Rausor.
O descriere detaliata a circuitului gasiti pe blogul Alexandrei Puscasu.