Atelier de deplasare în siguranță în zone montane expuse
În pregătirea turei “Făgărașii mai altfel”, ediția a XIII-a din 2026, Serghei, împreună cu Huba, s-au oferit să susțină un atelier pentru colegii din CAR care vor participa la această activitate.
În cadrul atelierului, s-au prezentat tehnici de deplasare în zone montane expuse. De asemenea, s-a exersat rapelul.
Marți, 18 august, la ora 17:15, ne-am întâlnit cu instructorii în fața cabanei Salvamont din Cheile Turzii. Am fost 8 participanți la atelier.
Fiecare dintre noi si-a adus echipamentul propriu: ham, carabiniere, lonjă, câteva anouri, precum și dispozitive de coborâre și de filat.
Ne-am deplasat până la al doilea pod în chei și acolo, la baza unui perete de circa 15 metri, am exersat deplasarea în siguranță pe munte într-o formație cu un cap și doi secunzi.
De asemenea, am exersat felul în care transportăm la piept surplusul de coardă, cum ne legăm în coardă pentru fiecare din cele trei cazuri, respectiv cel care este cap, la mijloc sau cel care închide formațiunea.
La baza peretelui, am improvizat o stație de rapel și apoi fiecare dintre participanți a exersat în siguranță felul în care se face coborârea in rapel.
Am văzut cum se montează pe coardă dispozitivul de coborâre, cum utilizăm nodul prusik sau machard pentru siguranță, apoi felul in care testăm că tot ce am făcut până acum este corect. In final am simulat coborârea pe coardă. Serghei a supravegheat felul în care fiecare participant a deprins tehnica.
Pentru ultimul exercițiu s-a echipat un traseu de 15 metri de cățărare, după care Serghei s-a asigurat in top. Pe rând, participanții urmau să parcurgă traseul, să-și pregătească coarda pentru rapel, să-și monteze dispozitivul de rapel, să parcurgă toți pașii și, efectiv, să efectueze un rapel în condiții reale, sub supravegherea colegului care a pregătit atelierul.
Din păcate, noaptea nu a permis tuturor participanților să finalizeze acest exercițiu; patru participanți au completat și această ultimă etapă. Lecția s-a dovedit a fi foarte utilă, deoarece fiecare a înțeles că sunt anumite aspecte la care trebuie să fie mai atent. Aspectele care nu au fost tocmai perfecte au fost discutate iar Învățămintele au fost împărtășite cu toți colegii din atelier.