10 zile pe Via Transilvanica pentru nomazi digitali

10 zile pe Via Transilvanica pentru nomazi digitali
Perioadă
20 - 31 aug 2026
Dificultate
Mediu
Coordonatori
Mihai S.
Madalina G.
Descriere

Propunem o tură de 10 zile pe Via Tranislvanica, planificată în principal pentru cei care pot lucra remote, sau care doresc să petreacă câte o zi și să descopere fiecare localitate. Dacă ai rămas fără zile de concediu, dar vrei să profiți de ultimele zile de vară în natură, te așteptăm cu noi :)

O motivație în plus este participarea la studiul Medlife referitor la impactul pe care îl au traseele de distanță lungă asupra sănătății fizice și emoționale. Mai multe detalii despre studiu: https://www.medlife.ro/stresul-bun-via-transilvanica.

Traseu

Vom parcurge 10 etape de dificultate ușoară-medie din segmentul Terra Saxonum, începând la Criț și terminând la Micăsasa. Păstrăm porțiunile mai lungi pentru weekend, când avem toată ziua la dispoziție. 

  • Criț - Saschiz:                     13,61km, 4h30min       vineri, 21 aug. plecare ora 16-17
  • Saschiz - Șapartoc:           17,27km, 6h00min.     sâmbătă, 22 aug., plecare de dimineață
  • Șapartoc - Stejărenii:       25,55km, 7h30min.     duminică, 23 aug., plecare de dimineață
  • Stejărenii - Mălâncrav:     16,10km, 5h30min.      luni, 24 aug. plecare ora 16-17
  • Mălâncrav - Biertan:         14,84km, 5h30min     marți, 25 aug. plecare ora 16-17
  • Biertan - Nemșa:               14,90km, 4h30min.    miercuri, 26 aug. plecare ora 16-17
  • Nemșa - Mediaș:               19,81km, 5h00min.      joi, 27 aug. plecare ora 16-17
  • Mediaș - Bazna:                  9,88km, 3h30min.     vineri, 28 aug. plecare ora 16-17
  • Bazna - Axente Sever:      23,69km, 8h00min.    sâmbătă, 29 aug., plecare de dimineață
  • Axente Sever - Micăsasa: 17,26km, 8h00min.    duminică, 30 aug., plecare de dimineață

(Timpii sunt orientativi și depind de ritmul fiecăruia)

Mai multe detalii despre fiecare segment: https://www.viatransilvanica.com/ro/harta

Echipament necesar

  • Încălțăminte de drumeție
  • Haine impermeabile
  • Bețe de trekking
  • Pălărie
  • Cremă de soare
  • Apă

Organizare

  • Joi, 20 aug. ora 17:20 luăm autocarul Cluj -> Criț.
  • 21 -30 aug. zile petrecute pe traseu.
  • Luni, 31 aug. dimineața lucrăm și la ora 16:36 luăm trenul Micăsasa -> Cluj.
  • Ne vom caza la case de oaspeți/localnici/pensiuni cu liniște și conexiune stabilă la internet.
  • De luni-vineri vom sta la cazare să lucrăm remote, până pe la ora 16-17.

Înscrieri în tură

Este binevenit oricine se potrivește cu programul și ritmul nostru, indiferent dacă lucrează sau nu. Primim cu drag și pe cine vrea să vina mai puține zile.

Pentru orice întrebare vă rog să ne scrieți pe WhatsApp.